Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk)
În 1383, preotul Bogoliub care trăia aproape și slujea în paraclis a
fost capturat de către tătarii care invadaseră Rusia. Tătarii au
incendiat paraclisul și au rupt icoana în două bucăți și le-a aruncat pe
lângă. Când preotul Bogoliub s-a întors din captivitate, a postit și
s-a rugat îndelung ca să descopere icoana, și în final a găsit cele două
bucăți. A încercat să le pună împreună, iar ele s-au alăturat fără a
lăsa o cusătură.
Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) este prăznuită pe 8 martie, 8 septembrie și 27 noiembrie.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „a Semnului” (a
Rădăcinii din Kursk) a fost descoperită pe 8 septembrie 1295 în pădure,
nu departe de orașul Kursk (Rusia). Un vânător a găsit-o cu
fața în jos la rădăcinile unui stejar bătrân. De îndată ce a ridicat
icoana, un izvor cu apă limpede a țâșnit din pămân din locul în care a
fost ridicată. Și în prezent acest izvor se află în acel loc.
Vânătorul a construit un paraclis mic de lemn, în cinstea icoanei descoperite. Din acel moment, oamenii au venit pentru a cinsti Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, numită și „a Rădăcinii din Kursk” (pentru că a fost găsită la rădăcinile unui stejar). Aici au avut loc multe minuni datorită icoanei:
În 1383, preotul Bogoliub care trăia aproape și slujea în paraclis a fost capturat de către tătarii care invadaseră Rusia. Tătarii au incendiat paraclisul și au rupt icoana în două bucăți și le-a aruncat pe lângă. Când preotul Bogoliub s-a întors din captivitate, a postit și s-a rugat îndelung ca să descopere icoana, și în final a găsit cele două bucăți. A încercat să le pună împreună, iar ele s-au alăturat fără a lăsa o cusătură.
În 1613, oamenii din orașul Kursk au întemeiat o mănăstire a Semnului
închinată Icoanei Maicii Domnului, ca un semn de mulțumire pentru
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, deoarece i-a scăpat de invadatorii
polonezi. Icoana a fost așezată acolo.
În 1676, această icoană a călătorit până la râul Don, pentru a
binecuvânta trupele cazacilor din Don. În 1684, țarii Ivan și Petru
Alexeevici au trimis o copie a icoanei cu porunca, ca aceasta să
însoțească trupele ortodoxe în luptă. În 1687, Sfânta Icoană a fost
trimisă la „Armata Mare”. Icoana făcătoare de minuni a ajutat luptătorii
să elibereze pământurile lor de mai multe ori.
Mai multe copii ale icoanei au fost pictate mai târziu pentru a fi date
armatelor în campania din Crimeea și multor generali ruși printre care
și cneazul Kutuzov. Sfântul Serafim de Sarov a fost vindecat în prezența acestei icoane.
După revoluția bolșevică, pe 12 aprilie 1918, Sfânta Icoană a
fost furată din Catedrala Mănăstirii Semnului Maicii Domnului, și
dezbrăcată de îmbrăcămintea și ornamentele de aur, dar, pe 2 mai, s-a
constatat că icoana s-a întors la locul său.
În 1919, în timpul evacuării orașului Kursk, Epicopul Teofan de Kursk
împreună cu doisprezece călugări din Mănăstirea Semnului au traversat cu
icoana granița Rusiei, trecând prin Constantinopol și ajungând în
Serbia. În 1920, la cererea generalului Wrangel, icoana a vizitat din
nou Rusia, în Crimeea, și a rămas acolo până la evacuarea finală a
armatei ruse, în primele zile ale lui noiembrie, 1920.
Sfânta Icoană a revenit în Serbia unde a rămas până în 1944, atunci
când, împreună cu Sinodul Episcopilor, aceasta a plecat în străinătate,
la München (Bavaria), și cu Mitropolitul Anastasie. În 1951,
Mitropolitul Anastasie s-a mutat de la München în America.
În 1957, Icoana Maicii Domnului din Kursk a fost așezată în
Catedrala Icoanei Maicii Domnului a Semnului din New York, rezidența
Primului Ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, unde
este păstrată în prezent. Sfânta Icoană călătorește regulat în toate
episcopiile din America.
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este una dintre cele mai cinstite
sfinte odoare ale Bisericii Ruse. Lavra Poceaev, un bastion vechi al
ortodoxiei, adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de
aproximativ 400 de ani. Minuni săvârșite înaintea Sfintei Icoane a
Maicii Domnului sunt numeroase și sunt mărturisite în registrele pe care
mănăstirea le ține, cu explicațiile detaliate făcute de credincioși,
care prin rugăciune au dobândit eliberare de duhuri necurate, eliberarea
din captivitate, și care au fost aduși la calea cea dreaptă.
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este prăznuită vineri în Săptămâna Luminată, pe 23 iulie și pe 8 septembrie.
Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este una dintre cele mai cinstite sfinte odoare ale Bisericii Ruse. Această
icoană este renumită în toată lumea slavă: este cinstită în Rusia,
Bosnia, Serbia, Bulgaria și alte locuri. Alături de creștinii ortodocși,
vin și oameni din alte confesiuni pentru a cinsti icoana făcătoare de
minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Lavra Poceaev, un bastion vechi al ortodoxiei, adăpostește
icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de aproximativ 400 de ani.
Minuni săvârșite înaintea Sfintei Icoane a Maicii Domnului sunt
numeroase și sunt mărturisite în registrele pe care mănăstirea le ține,
cu explicațiile detaliate făcute de credincioși, care prin rugăciune au dobândit eliberare de duhuri necurate, eliberarea din captivitate, și care au fost aduși la calea cea dreaptă.
Sărbătoarea în cinstea Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev de
pe 23 iulie a fost stabilită în amintirea eliberării Mănăstirii
Adormirea Maicii Domnului, de asediul turcilor din 20-23 iulie 1675.
În vara anului 1675 în timpul războiului de la Zbaraj cu turcii, din
timpul domniei regelui polon Ioan al III-lea Sobieski (1674-1696),
regimentele alcătuite din tătarii ce se aflau sub comanda hanului
Nurredin, trecând spre Vishnevets, au observat Mănăstirea Poceaev pe
care au înconjurat-o pe trei laturi.
Zidurile slabe ale mănăstirii, la fel ca unele clădiri din piatră, nu puteau oferi o prea mare apărare împotriva unui asediu. Egumenul
Iosif Dobromirski a îndemnat pe monahi și mireni să se transforme în
mijlocitori cerești către Maica Domnului și către Sfântul Cuvios Iov de
la Poceaev (sărbătorit pe 28 octombrie).
Monahii și laicii se rugau fierbinte, făcând metanii înaintea
Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului și a raclei în care se
aflau Sfintele Moaște ale Sfântului Iov. În dimineața zilei de
23 iulie, la răsăritul soarelui, tătarii s-au adunat pentru a ataca
mănăstirea. Egumenul a poruncit să se cânte un acatist Maicii Domnului.
Odată cu primele cuvinte „O, Împărăteasă a oștilor îngerești…” a apărut dintr-o dată deasupra bisericii Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, însăși, într-un „omofor alb, strălucitor”
împreună cu oștile îngerești cu săbiile scoase din teacă. Sfântul Iov
era alături de Maica Domnului, se închina ei, implorând-o să apere
mănăstirea.
Tătarii au luat armata cerească ca și o arătare, iar în confuzie, ei au
început să tragă cu săgeți în Maica Domnului și în Sfântul Iov, dar
săgețile cădeau înapoi, rănindu-i pe cei ce le trăgeau. Teroarea a pus
stăpânire pe inamici. Cuprinși de panică, au început să fugă fără să privească, călcându-se în picioare unii pe alții și omorându-se.
Apărătorii mănăstirii au încercat să-i urmărească și au luat mulți
prizonieri. Unii din prizonieri au acceptat ulterior credința creștină
și au rămas în mănăstire.
În anul 1721, Mănăstirea Poceaev a fost ocupată de către uniați
(greco-catolici). Dar chiar și în această perioadă dificilă pentru
Lavră, cronicile mănăstirii iau act de 539 de minuni săvârșite de Sfânta
Icoană ortodoxă.
Revenirea Mănăstirii Poceaev în sânul ortodoxiei în 1832 a fost marcată de vindecarea miraculoasă a unei fete oarbe, Ana Akimciukova, care a venit în pelerinaj împreună cu bunica sa de șaptezeci de ani, din Camenița care era la 200 de vestre depărtare.
În cinstea acestui eveniment, Arhiepiscopul de Volânia și Arhimandritul Inochentie al Lavrei (1832-1840) au
stabilit ca să se citească Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la
Poceaev în fața icoanei făcătoare de minuni, în fiecare sâmbătă.
În timpul Arhimandritului Agatanaghel, Arhiepiscop de Volânia
(1866-1876), a fost construit un paraclis separat în galeriile Bisericii
Sfânta Treime, în amintirea victoriei asupra tătarilor, paraclis ce a
fost sfințit pe 23 iulie 1875.
8 septembrie
• Pomenirea Naşterii Preasfintei Stăpînei noastre, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria
Preasfînta Fecioară Măria s-a născut din
părinţi foarte înaintaţi în vîrstă, loachim şi Ana. Tatăl ei se trăgea
din seminţia lui David, iar maica ei, din seminţia lui Aaron. Astfel,
pe linie paternă, ea a fost din stirpe regală, iar pe linie maternă,
din neam preoţeasc. Prin aceste elemente ea a preînchipuit că Acela Care
avea să Se nască din ea avea să fie Împărat şi Mare Arhiereu.
Ioachim şi Ana, foarte vîrstnici fiind şi neavînd copii, se chinuiau
foarte mult cu sufletul, stînd pururea smeriţi înaintea lui Dumnezeu şi
fiindu-le mereu ruşine de oameni. Dar ei pururea se rugau cu lacrimi
înaintea lui Dumnezeu, rugîndu-L să le dăruiască şi lor prunc, aşa cum
odinioară lui Avraam şi Sarei, care 1-au născut pe Isaac la adînci
bătrîneţe. Atotputernicul şi Atotvăzătorul Dumnezeu le-a ascultat
cererea şi i-a răsplătit cu o bucurie dincolo de toată bucuria pe care
şi-au închipuit-o vreodată. Căci El nu doar că le-a dăruit o fiică, ci El le-a dăruit-o chiar pe Maica lui Dumnezeu. El i-a luminat deci nu doar cu bucuria pămîntească şi trecătoare, ci i-a luminat cu bucuria veşniciei. Căci
Dumnezeu le-a dăruit doar o singură fiică, dar ce Fiică!, şi doar un
singur nepot, dar ce Nepot! Maria cea Plină de Har, cea Binecuvîntată
între femei, Biserică a Duhului Sfînt, Altar al Dumnezeului Celui Viu,
Masa Pîinii celei Dumnezeieşti, Corabia Sfinţeniei lui Dumnezeu, Pomul
cel cu Bun Rod, Slava neamului omenesc, Lauda tuturor femeilor, Izvorul
fecioriei şi al curăţiei – iată fiica pe care Dumnezeu le-a dăruit-o lui
loachim şi Annei! Ea s-a născut la Nazareth, iar la vîrstă de
trei ani a fost dusă de maica ei la Templul din Ierusalim. Petrecînd
acolo vremea cuvenită şi împlinind paisprezece ani, ea s-a întors la
casa părintească de la Nazareth. Acolo a primit Buna Vestire a
Arhanghelului Gavriil privitoare la naşterea Fiului lui Dumnezeu,
Mîntuitorul lumii, din trupul ei feciorelnic şi preacurat.
• Prăznuirea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Kalişto
La Mănăstirea Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu de lîngă satul Kalişto, care se află în Macedonia, la apus de
Struga, Maica Domnului şi-a arătat cu putere milostivirea ei către
oameni, lucrînd în mijlocul lor multe vindecări minunate. Mulţi
oameni greu bolnavi şi-au găsit vindecare minunată acolo, mulţi tîlhari
veniţi cu gîndul de a jefui şi distruge mînsătirea au fost pedepsiţi
năprasnic de o putere nevăzută. În această mînăstire se află o
sfintă icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar în apropierea
mînăstirii se află două izvoare cu ape tămăduitoare: unul închinat
Sfîntului Apostol Petru, iar celălalt Sfîntului Anania. Nu departe de
biserica principală se află o peşteră-paraclis închinată Sfîntului
Athanasie.
• Prăznuirea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Poceaev
În provincia Volhynia, la Poceaev, se
află o vestită Mînăstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Aici
Maica Domnului s-a arătat mai întîi pe la anul 1340, unia dintre cei doi
monahi care se nevoiau într-o peşteră din apropiere. De atunci înainte,
în locul acela s-au lucrat statornic nenumărate minuni.
Sinaxar 8 Septembrie
În această lună, în ziua a opta, pomenirea
Naşterii Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea
Fecioarei Maria.
Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam împărătesc. Acesta
cu toate că-si ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de
Dumnezeu şi bogat ce era; dar pentru nerodire era defăimat căci erau
sterpi şi nu aveau copii. De aceea mâhnindu-se la inima, el în munte,
iar femeia lui Ana în grădină, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care
ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născatoare
de Dumnezeu.
Iar Sfânta Ana se trăgea din Matan al douăzeci şi treilea din neamul lui David şi al lui Solomon; acesta a luat pe Maria din neamul lui Iuda, şi a născut pe Iacov tatăl lui Iosif teslarul, şi trei fete: pe Maria, Sovi şi pe Ana. Maria a născut pe Salomi moaşa; Sovi a născut pe Elisabeta, iar Ana a născut pe Născătoarea de Dumnezeu.
Deci Preasfânta este nepoată lui Matan şi a Mariei femeia sa. Iar Elisabeta şi Salomi erau nepoate ale Anei de surori, şi verişoare cu Născătoarea de Dumnezeu.
Naşterea Maicii Domnului în OrthodoxWiki.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Ruf şi Rufian.
Sfinţilor Ruf şi Rufian erau fraţi buni (de sânge) şi s-au săvârşit de sabie.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sever, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Artemidor, care în foc s-a săvârşit.
Povestire foarte de folos
Un oarecare preot şi cu un diacon, Evlavist, având între dânşii
dragoste multă spre Dumnezeu, dar învrăjbindu-se ei din drăcească
înşelăciune, multă vreme au fost neîmpăcaţi. Întâmplându-se să moară
preotul în acea vrajbă, diaconul s-a întristat că nu se împăcase, cât a
fost preotul viu. De această întâmplare vorbind el cu un om bine
chibzuitor, acela l-a îndreptat să meargă la un sihastru în pustiu. Şi
aşa cu multă sârguinţă înconjurând el locurile cele mai pustii, îsi
caută tămăduitorul. Şi aflând pe un oarecare părinte bătrân, îi
descoperi acestuia aducerea aminte de rău, cerând de la dânsul iertare.
Iar bătrânul zise către dânsul: "Cel ce va cere cu credinţa, va lua;
şi celui ce va bate i se va deschide. Însă nu este cuvântul acesta prin
putinţa mea, o, frate; ci tu nevoindu-te spre bine, Domnul va face
de-ţi vei lua curând dezlegare; deci, mergi de unde ai venit, şi către
seară mergând la biserica cea mare, să apuci mai înainte decât toti cu
taina la uşile cele frumoase, şi opreşte pe cel ce va intra întâi
înăuntru, şi te închina lui din partea mea, dându-i şi această
scrisoare pecetluită, şi de la dânsul îti vei lua cu adevarat
îndreptarea greşelilor tale". Atunci diaconul, a făcut după cum l-a îndreptat acel parinte: la miezul noptii, a sosit înaintea uşii bisericii; şi îndată s-a ivit omul de care spusese părintele acela, căruia închinându-se, i-a dat scrisoarea bătrânului, descoperindu-i ceea ce i se întâmplase. Iar omul acela fiind întelept, a socotit că de la Dumnezeu era acea îndreptare, şi vărsând lacrimi multe, zise: "Dar cine sunt eu, un om prost ca mine, să îndrăznesc a mă apuca de un lucru ca acesta? Însă având nădejde spre rugăciunile celui ce te-a trimis voi ţine seama de lucrul acesta". Şi stând înaintea acelor uşi încuiate, ridicându-si mâinile la cer, şi îngenunchind, şi-a pus capul la pământ şi se ruga lui Dumnezeu şoptind. Şi fără zăbavă sculându-se îndată ce zise: "Deschide nouă uşa milei Tale, Doamne", i se deschise uşa singură, şi intrând diaconul împreună cu dânsul, au stat în tinda bisericii. Şi mergând mai departe la uşile bisericii celei de argint, zise acel om sfânt către diacon: "Stai aici şi nu merge mai înainte"; iar el făcându-şi iarăşi obişnuita metanie la pragul de jos, deschise şi uşile cele de argint ce erau încuiate. Şi intrând în biserică, minunată vedere a văzut: o lumină luminoasă se pogora din bolta bisericii pe capul omului aceluia, de strălucea biserica, şi tot de dânsul se ţinea făcând el ruga.
Dacă a sosit şi în altar, plecându-şi şi acolo capul la ruga, iarăşi a ieşit încetişor afară la diacon, şi iarăşi se încuiară uşile singure. Atunci îl cuprinse frica şi spaima pe diacon, şi nu cuteza el nicidecum a se apropia de acel om. Căci din ruga precum zicea, îi era fata preamărită că fata îngerului, încât se tulbura diaconul cu cugetul, zicând: "Nu cumva este înger acesta ce se arată şi nu om?" Dar încă şi gândul acesta l-a cunoscut sfântul acela, că zise către diacon: "De ce te tulbura şi te lupta gândurile pentru mine, o, omule? Crede că şi eu sunt om pământean, şi din sânge şi carne alcătuit, şi din casă strălucită.
Sunt Hartularie, adică vistier de cărti, fiindu-mi hrană din venitul acela. Iar pronia lui Dumnezeu ce ocârmuieşte toate spre bine, de multe ori prin cei proşti şi mici obişnuieste a face minuni mari. Să mergem, frate, spre lucrul ce ne stă înainte". Şi mergând amândoi degrab spre târg, au sosit la biserica ce era acolo a Născătoarei de Dumnezeu, şi apropiindu-se de uşile încuiate ale bisericii şi pe acelea le-au deschis cu rugăciunea. Şi intrând în altar, şi-a săvârşit rugăciunea după obicei. Şi ieşind afară către diacon, care sta de se mira, zise: "Doamne miluieşte", şi se închiseră uşile amândouă singure. După aceea au mers iarăsi la biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne, şi spunea diaconul: "Aşa de repede socoteam că ne facem calea pe la biserici, cât nici pasăre zburătoare n-ar fi putut a se asemăna cu iuţimea noastră". Apropiindu-ne şi acolo de uşile bisericii Născătoarei de Dumnezeu, se deschiseră şi acelea bărbatului acela, şi făcându-şi şi acolo rugăciunea, şi udându-şi faţă sa cu lacrimile, a sosit şi la uşile sfintei racle, unde era sfântul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Născătoare. Şi punând pe diacon să stea între uşi, îi porunci să ia aminte bine şi să bage seama pe cei ce vor intra; şi făcând el obişnuita sa rugăciune la pragul de jos, i se deschiseră uşile şi dădură loc de au intrat, şi mergând în mijlocul bisericii, punând genunchii la pământ, făcea rugăciune fierbinte, precum după aceasta cu jurământ diaconul ne încredinţa şi ne adeverea: "La pragul uşii unde stăm şi mă cutremuram, cu ochii mei aievea am văzut cum ieşea un diacon luminos din altar cu cadelniţă în mână, şi cădea toată biserica; peste puţin am văzut pe unii ca nişte clerici intrând, îmbrăcaţi fiind cu podoabe albe preoţeşti; şi iarăşi altă ceată de preoţi intrară îmbrăcaţi în veşminte mohorâte până la pământ, şi aceştia de amândouă părţile adunându-se, cântau un vers foarte frumos şi minunat", din care nu putea să mai priceapă diaconul altceva, decât "Aliluia".
Şi după ce a săvârşit rugăciunea, a ieşit Hartularie afară şi zise către diacon: "Frate, intră în biserică fără de nici o grijă, şi ia aminte la preoţii cei din ceata de-a stânga, de poţi să cunoşti pe cel cu care ai rămas neîmpăcat cu dânsul pentru neuitarea răutaţii". Şi intrând diaconul îngrozit, a ieşit degraba către omul lui Dumnezeu, zicând, cum ca n-a putut sa vadă într-aceia pe preotul cel ce a murit învrăjbit. După aceea iarăsi îi zise acel pământesc înger: "Intră şi ia aminte şi în ceata din dreapta". Şi mergând zise către dânsul diaconul ca a cunoscut aievea pe cel ce căuta stând acolo. Şi-i zise fericitul acela: "De l-ai cunoscut bine, mergi şi zi: Ieşi, că Nichita Hartularie stă afară şi te cheamă". Deci, mergând diaconul după cum l-a învăţat, a făcut de a iesit preotul din ceata cea de-a dreapta afară către omul lui Dumnezeu, căruia îi zise cu blând şi smerit glas: "Prezbitere, fă dragoste şi pace cu fratele, că amândoi netocmiti în greşeală aţi rămas cu grabnica mutare a ta". Atunci îngenunchind amândoi cu smerită sărutare dezlegară vrajba. După aceea, preotul a intrat în biserică şi a mers la ceata sa, iar omul lui Dumnezeu a luat pe diacon, şi căzând la pragul sfintei biserici, se închiseră uşile prin putere dumnezeiască, şi mergând puţină cale, s-au oprit amândoi. Şi aşa zise omul lui Dumnezeu către diacon: "Frate, mântuieşte-te şi-ţi iubeşte sufletul, şi mergând către părintele care te-a trimis la mine spune-i că, curaţenia rugăciunilor tale, şi îndrăznirea cea către Dumnezeu, poate să învieze şi mort spre împăcare, nedând noi nimic ajutor pentru aceasta". Şi aceasta zicând s-a despărţit de la ochii diaconului. Iar diaconul închinându-se la pământ, unde stătuseră picioarele acelui om minunat, îşi făcu cale înspăimântat către bătrânul părinte, dând lauda şi mulţumire lui Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Atanasie.
Sfântul noul mucenic Atanasie a mărturisit în Tesalonic, la anul
1774, şi s-a săvârşit de mâinile necredinciosilor prin sugrumare.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Serapion de la Mănăstirea Spaso-Eleazar, la Pskov.
Sfântul Serapion din Pskov s-a născut la Yuriev
(acum Tartu), localitate ce se afla sub cotropire germană, care
urmăreau să stârpească ortodoxia. Părinţii lui erau enoriaşi ai
bisericii ruse cu hramul Sf. Nicolae.Sf. Serapion cunoştea foarte bine Sfânta Scriptură şi nu de puţine ori a apărat ortodoxia. Când s-a încercat convertirea sa forţată la o credinţă păgână, sfântul s-a retras în pustia Tolvsk, nu departe de Pskov, acolo unde şi-a început lucrarea duhovnicească şi ascetul Eufrosin (prăznuit la 15 mai).
Sub îndrumarea acestuia, Sf. Serapion a dobândit înţelepciunea vieţii pustniceşti dar asta nu l-a ferit de căderea în ispite. Fără binecuvântare Serapion a vrut să-l părăsească pe mentorul său şi să se retragă în solitudine absolută. Dar Dumnezeu l-a adus pe novicele lipsit de experienţă cu picioarele pe pământ: după ce s-a rănit serios la picior, i-a părut rău de ascultarea propriei voinţe şi nesupunere, întorcându-se la părintele său.
După ce a primit Marea Schimă, Serapion a trăit cu Sf. Eufrosin 55 de ani, păstrând cu stricteţe votul tăcerii. Tot mai mulţi fraţi au început să se adune în jurul Sf. Eufrosin, pentru care acesta a construit un schit închinat celor Trei Ierarhi, impunând şi o rânduială monahală.
Sf. Serapion îndeplinea cu sârguinţă tot ce i se cerea, fiind un model de trăitor printre călugări. Pentru că a trăit respectând cu mare stricteţe şi votul sărăciei, un ucenic care a scris despre viaţa lui l-a asemănat cu un "cadavru viu". El a suportat insultele cu deosebită smerenie, învinovăţindu-se numai pe sine, cerând iertare de la cel care-l umilea. Călugărul credea cu tărie în puterea rugăciunii comune, spunând că "rostirea celor 12 psalmi de unul singur în chilie nu poate egala un "Doamne miluieşte" cântat în biserică.
Sf. Serapion s-a săvârşit în 8 septembrie 1480, de praznicul naşterii Preasfintei Theotokos (Nascatoarea de Dumnezeu). Deoarece ziua morţii sfântului coincide cu una din cele 12 mari sărbători, comemorarea lui festiva se face în 7 septembrie. Există un tropar şi un condac întocmite pentru Sf. Serapion.
Însuşi Sf. Eufrosin a îngropat trupul neînsufleţit care era numai "piele şi oase" din pricina asprelor nevoinţe. Sf. Serapion nu a fost despărţit de părintele său spiritual nici după moarte, moaştele acestora fiind îngropate unele lîngă altele. În slujba compusă special pentru cei doi sfinţi în 15 mai, Sf. Serapion este slăvit ca primul co-ascet, "prieten şi însoţitor" al Sf. Eufrosin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Este drept, stirile Bisericii privind sarbatoarea de astazi nu se intemeiaza pe Scriptura canonica, ci in intregime numai pe Traditia Bisericii, dar pentru acesta, ea nu este mai putin indreptatita. Astfel, din Traditie stim ca parintii Maicii Domnului erau Dreptii Ioachim si Ana; tot din Traditie stim ca erau sterpi si ca erau in varsta. In sfarsit, din Traditie, de asemenea, aflam ca ei doreau totusi, aprig, un copil si ca Maica Domnului a fost rodul rugaciunilor, lacrimilor si frangerilor inimii parintilor ei, un rod al indurarii lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut si dobandit prin rugaciune. Un copil cu o chemare dumnezeiasca pe umeri: chemarea de a fi mama care a dat trup de om lui Dumnezeu, Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Si asa a venit pe lume aceea ce a fost, este si va fi, fiica Parintelui Ceresc, Mama Fiului si mireasa Duhului Sfant, Imparateasa tuturor Sfintilor, sprijinitoarea pacatosilor, atotputernica ajutatoare si rugatoare pentru toti oamenii, Maica indumnezeirii si mantuirii noastre a tuturora, mai cinstita decat Heruvimii si mai marita decat serafimii, careia, rugandu-ne, ii zicem: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin".
Cuvant al lui Ioan Damaschin, smeritul monah si preot, la Nasterea Preasfintei Stapanei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria.
Toata faptura sa se ospateze si sa laude preasfintita nastere a sfintitei Ana, ca a nascut lumii comoara de bunatati nejefuita, fiindca printr-insa Ziditorul a prefacut, inomenindu-Se toata firea intr-o mai buna stare. Ca omul, avand suflet si trup, este o legatura a toata zidirea cea vazuta si cea nevazuta, ca S-a unit Cuvantul lui Dumnezeu Ziditorul cu firea oamenilor si, prin aceasta, cu toata zidirea. S-a unit. Deci, sa praznuim si dezlegarea neputintelor omenesti, ca s-a dezlegat multimea darurilor dumnezeiesti.
2. Dar pentru ce din cea stearpa s-a nascut Fecioara? Pentru ca se cadea ca intai-nascuta sa se nasca cea care a nascut pe Cel Intai Nascut decat toata zidirea, intru Care toate stau si se tin. O, fericita insotire Ioachime si Ana, datoare va este toata zidirea pentru ca prin voi S-a adus Ziditorului un dar mai ales decat toate darurile, Maica cinstita, singura vrednica de Ziditorul! O, coapse preafericite ale lui Ioachim, din care a iesit samanta prea fara prihana! O, pantece prealaudat al Anei, intru care a crescut putin cate putin si, inchipuindu-se, s-a nascut Prunca cea Preasfanta. O, pantece care ai purtat in tine cerul cel neinsufletit, mai desfatat decat inaltimea cerului. O, arie care ai adus Stogul de grau cel de viata facator, precum Insusi Hristos a zis: "De nu va cadea grauntele de grau in pamant, sa moara, el singur ramane". O, san care ai aplecat pe ceea ce a hranit pe Hranitorul lumii! O, minune a minunilor si marire a celor preaslavite! Ca se cadea ca Intruparea cea netalmacita a lui Dumnezeu si pogorarea Lui prin minuni sa-si faca drum inainte. Dar cum voi pasi inainte? Mintea se spaimanteaza si ma simt impartit intre frica si dorire. Inima mea tremura, limba sare, nu pot suferi dulceata, sunt biruit de minuni, in uimire m-am facut. Se biruieste dorirea, sa se departeze frica! Sa cante lauta Duhului, veseleasca-se cerurile, si sa se bucure pamantul.
3. Astazi usile cele sterpe se deschid si dumnezeiasca Usa cea fecioreasca, rasare, din care si prin care Dumnezeu, Cel mai de cinste decat toate cate sunt, intra in lume, dupa cum zice Pavel vazatorul celor negraite. Astazi, a odraslit toiag din radacina lui Iesei, din care iese floarea cea de ipostas de Dumnezeu. Astazi, firea pamanteasca cer pe pamant s-a facut, de Cel ce, de demult, oarecand pe ape a intemeiat pamantul si peste inaltime a intemeiat taria. Si, cu adevarat, acest cer, de acum, mult mai dumnezeiesc si mult mai slavit este decat acela. Ca Cel ce a lucrat atunci soarele, din Soarele acesta a rasarit: doua firi, chiar daca cei fara de minte innebunesc, un ipostas care ii manie nespus pe nestorieni. Ca Lumina cea pururea vie, adica Dumnezeu-Cuvantul, isi are fiinta din Lumina cea pururea vie mai inainte de veci, adica din Tatal: Lumina cea fara materie si netrupeasca, dupa aceasta Se intrupeaza si ca un mire din camara iese, Dumnezeu fiind mai pe urma nascut, pe pamant intrupandu-Se. Se va bucura ca un urias, precum zice Psalmistul, alergand pe calea firii noastre si venind prin patimi la moarte si legand pe cel tare si rapind vasele lui, adica firea noastra, si suind pe oaia cea ratacita, catre pamantul cel ceresc. Astazi, fiul teslarului, Cuvantul Cel atotmester, Bratul cel tare al lui Dumnezeu Celui Preainalt, al Celui ce a facut printr-Insul toate, ascutind tesla firii cea tocita, prin Duhul Sau ca si cu un deget Si-a facut lui o scara insufletita, a carei temelie s-a intarit pe pamant, iar capul pe cerul insusi, pe care Dumnezeu Se odihneste, pe al carei chip Iacov l-a vazut, prin care Dumnezeu, pogorandu-Se, nu cu mutare din loc, ci mai vartos smerindu-Se, pe pamant S-a aratat si cu oamenii impreuna a petrecut. Ca toate acestea sunt pogorarea, adica smerenia cea dupa pogorare facuta, petrecerea lui Dumnezeu pe pamant, cunostinta ce s-a dat despre El celor de pe pamant si asa, prin fecioara, scara cea gandita de pe pamant s-a intarit. Ca din pamant are nasterea, iar capul este la cer. Caci capul a toata femeia este barbatul. Si fiindca barbat n-a cunoscut, capul ei a fost Dumnezeu-Tatal, prin Duhul Sfant, care, facand impacare, a trimis, ca pe o dumnezeiasca samanta duhovniceasca, pe al Sau Fiu si Cuvant, pe Puterea cea atotputernica. Ca prin bunavoirea Tatalui, nu din impreunare trupeasca, ci din Duhul Sfant si din Maria Fecioara, mai presus de fire, trup fara schimbare S-a facut si S-a salasuit intre noi. Ca unirea lui Dumnezeu cu oamenii, prin Duhul Sfant se face. Cine intelege, sa inteleaga, cel ce are ureechi de auzit, sa auda, sa ne lepadam de cele trupesti. Fara patima este Dumnezeirea, o, oamenilor! Cel ce a nascut pe Fiul, mai intai dupa fire, fara patima, pe Acelasi Fiu Il naste si a doua oara, fara de patima, prin iconomie. Martor este David, dumnezeiescul parinte, cel ce graieste: "Domnul a zis catre Mine: "Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut" (Ps. 2,7). Dar astazi nu are loc nasterea cea mai inainte de veci, ca aceea fara de ani este.
4. Astazi s-a zidit Usa cea spre rasarituri, Usa prin care Domnul va intra si va iesi si ea va ramane incuiata. Usa dintru care este Hristos, usa oilor, rasaritul este numele Lui, prin Care am dobandit intoarcerea catre Tatal, incepatorul Luminii. Astazi a suflat vant subtire mai inainte vestitor de bucuria cea a toata lumea. Veseleasca-se cerul de sus si sa se bucure pamantul de jos, sa se clatine marea lumii, ca intru dansa se naste Scoica cea mare, care din cer, din fulgerul Dumnezeirii, va lua in pantece si va naste pe Hristos, Margaritarul cel de mult pret. Scoica din care Imparatul Maririi, iesind si cu porfira trupului imbracandu-Se si venind la cei robiti, le va propovadui iertarea. Sa salte firea, ca se naste mieluseaua, din care Pastorul Se va imbraca in chip de oaie si hainele de moarte cele de demult le va rupe. Sa dantuiasca fecioarele, ca s-a nascut Fecioara, care, dupa cum a zis Isaia, va avea in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel, adica: cu noi este Dumnezeu. Cunoasteti nestorieni, si biruiti-va, caci cu noi este Dumnezeu; nu om, nici sol, ci Insusi Domnul va veni si ne va mantui pe noi. Bine este cuvantat Cel ce vine in numele Domnului. Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua. Sa tocmim praznuire pentru nasterea Nascatoarei de Dumnezeu. Veseleste-te, tu Ana cea fara de fii, ceea ce nu puteai sa nasti! Bucura-te, Ioachime, ca din fiica ta Prunc S-a nascut noua, Fiul si S-a dat noua si se cheama numele lui Inger de mare Sfat, mantuirea cea a toata lumea, Dumnezeu tare! Sa se rusineze Nestorie si sa-si puna mana peste gura sa! Pruncul este Dumnezeu; cum nu este Nascatoare de Dumnezeu ceea ce L-a nascut? Oricine nu marturiseste pe Sfanta Fecioara ca Nascatoare de Dumnezeu, afara de Dumnezeu este. Nu este al meu cuvantul, chiar daca al meu este cuvantul. Ca mostenire l-am primit pe acesta de la Cuvantatorul de Dumnezeu, Parintele Grigorie Teologul.
5. O, fericita pereche, Ioachim si Ana! Cu adevarat v-ati cunoscut preacurati si din rodul pantecelui vostru, dupa cum oareunde zice Domnul: "Din roadele lor ii veti cunoaste pe dansii". Ati trait dupa buna placere a lui Dumnezeu si dupa vrednicia celeia ce s-a nascut din voi. Ca intru intreaga infranare si cuviosie vietuind, pe odorul fecioriei l-ati adus, pe cea mai inainte de nastere fecioara si dupa nastere fecioara, pe ceea ce singura, si cu mintea si cu sufletul si cu trupul, petrece de-a pururea fecioara. Ca se cadea ca aceea ce au odraslit din intreaga infranare, pe Lumina cea singura, una nascuta, sa o arate trupeste... O, cate minuni si cate schimbari s-au facut pentru aceasta fiica! Nasterea din cea stearpa, fecioria nascand, amestecare a Dumnezeirii si a omenirii, a patimirii si a nepatimirii, a vietii si a mortii, pentru ca asa, intru toate sa se biruiasca cel mai rau, de cel mai bun. Si acestea toate pentru a mea mantuire! O, Stapane, ca atata m-ai iubit pe mine, incat nu prin inger, nici prin alta oarecare zidire ai lucrat aceasta, ci, precum facerea cea dintai, intru acelasi chip si pe a doua facere Tu Insuti o ai lucrat. Pentru aceasta pricina, dantuiesc si cuget inalt si ma veselesc si catre izvorul minunilor iarasi ma intorc si, din raul veseliei indestulandu-ma, pe alauta Duhului iarasi o iau si dumnezeiasca lauda de nastere cant.
6. O, pereche de Turturele cuvantatoare, Ioachim si Ana, cu preaintreaga infranare! Voi, pe legea firii, adica intreaga infranare pazindu-o, celor mai presus de fire v-ati invrednicit, ca ati nascut lumii pe Maica lui Dumnezeu cea neispitita de barbat. Voi, cu buna credinta si cuviosie in firea omeneasca vietuind, pe fiica cea mai presus de ingeri ati nascut, pe cea care acum in ingeri stapaneste. O, fiica preafrumoasa si preabuna, o, crinule care ai rasarit in mijlocul spinilor, din imparateasca si de bun neam radacina a lui David! Ca prin tine imparatia s-a imbogatit cu preotia, si s-a facut mutare legii si s-a descoperit Duhul cel ascuns sub slova, ca s-a mutat vrednicia preotiei, din neamul lui Levi, in cel al lui David. O, trandafir ce ai rasarit prin spini, adica din pacatosi, si de buna mireasma ai umplut toate! O, fiica a lui Adam si Maica a lui Dumnezeu, fericita este coapsa si pantecele din care ai odraslit, fericite sunt bratele care te-au purtat si buzele ce s-au indulcit de sarutarile tale cele curate, ca sa fii intru toate de-a pururea fecioara. Strigati Domnului tot pamantul, cantati si va bucurati, cantati! Inaltati glasul vostru, inaltati, nu va infricosati, ca s-a nascut noua Maica lui Dumnezeu, ca o sfanta scaldatoare a oilor, din care bine a voit a se naste Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii! Saltati munti, firile cele cuvantatoare si cele ce va nevoiti catre inaltimea vederii celei duhovnicesti! Ca muntele Domnului cel preaaratat se naste, cel ce covarseste si sta mai presus de tot dealul si de tot muntele, adica de inaltimea ingerilor si a oamenilor, din care muntele bine a voit a se taia, fara de mana trupeasca. Piatra cea din capul unghiului, singurul ipostas, Cel cea pe cele despartite le impreuna, adica Dumnezeirea cu omenirea, ingerii cu oamenii, pe cei din neamuri si pe trupescul Israel, intr-un Israel duhovnicesc. Muntele lui Dumnezeu, munte intreg, munte inchegat, muntele in care a binevoit Dumnezeu sa locuiasca intru dansul. Carul cel dumnezeiesc, cel de mii de ori inmultit, a celor ce sunt imbogatiti cu dumnezeiescul dar, zic, al Heruvimilor si al Serafimilor; Varful cel mai sfintit decat Sinaiul, pe care nu fum, nu ceata, nici foc infricosator il acopera, ci stralucirea cea luminatoare a Preasfantului Duh. Ca acolo, adica, Cuvantul lui Dumnezeu a scris Legea pe lespezi de piatra, cu Duhul ca si cu un deget, iar intru aceasta, de la Duhul Sfant si din sangiuirile ei, Cuvantul Insusi s-a intrupat si pe Sine S-a dat firii noastre doctorie mult lucratoare de mantuire. Acolo mana, iar intru aceasta pe Cel ce a dat dulceata manei, sa intreaca cortul cel vestit pe care l-a lucrat Moise in pustie, din materie de mult pret si de multe feluri, si, mai inainte de aceasta, cortul Parintelui Avraam, intocmind cortul cel insufletit si cuvantator al lui Dumnezeu. Ca aceasta nu a fost o incapere a lucrarii lui Dumnezeu, ci o aratare a ipostasului Fiului lui Dumnezeu. Sa se cunoasca, dar, neasemanarea fata de dansa: a chivotului cel de toate partile acoperit cu aur, a nastrapei cea de aur, purtatoare de mana, a sfesnicului si a mesei si a tuturor celor vechi. Ca acestea numai ca preinchipuiri s-au cinstit, ca niste umbre ale chipului celui dintai fiind.
7. Astazi, Cel ce pe toate le face, adica Dumnezeu Cuvantul, pe care, din inima, Tatal L-a nascut, si a lucrat Carte noua, ca sa se scrie intr-insa cuvantul cel bun, cu limba lui Dumnezeu, ca si cu un condei de scriitor, adica cu Duhul (Ps.44, 1-2). Si s-a dat unui barbat ce stia slovele si nu a citit-o, ca n-a cunoscut Iosif pe Maria si nici puterea tainei. O, fiica preasfintita a lui Ioachim si a Anei, cea ascunsa Incepatoriilor si Stapanitorilor, si tainuita fata de sagetile cele infocate ale vicleanului! Ceea ce ai petrecut in camara cea de nunta a Duhului si pazita ai fost fara prihana ca o mireasa a lui Dumnezeu. O, fiica preasfintita, ceea ce te arati pe bratele cele de maica si esti infricosatoare puterilor celor departate de Dumnezeu si potrivnice! O, fiica preasfintita, ceea ce te hranesti cu lapte de maica si de ingeri esti inconjurata! O, fiica de Dumnezeu dorita, slava celor ce te-au nascut, pe tine neamurile neamurilor te fericesc, precum, adeverind, ai zis tu insati! O, fiica vrednica de Dumnezeu, frumusetea firii omenesti, indreptarea Evei, pentru ca prin nasterea de fiu, lumea cea cazuta s-a indreptat. O, fiica preasfintita, podoaba femeilor! Ca Eva cea dintai, calcatoarea poruncii s-a facut si printr-insa a intrat moartea, pentru ca a slujit pe sarpele de fata cu stramosul, dar Maria, deplin slujind dumnezeiestii voiri, pe sarpele cel amagitor l-a inselat si lumii a adus nestricaciunea. O, fiica, pururea fecioara! Ceea ce n-ai avut trebuinta de barbat pentru zamislire, pentru ca Cel purtat in pantece de tine are Tata pe Cel Vesnic. O, fiica de neam pamantesc, ceea ce ai purtat pe Ziditorul in bratele tale, cele de Dumnezeu purtatoare. Se intreceau veacurile laudandu-se cu nasterea ta, dar Sfatul cel mai inainte hotarat al lui Dumnezeu, Cel ce a facut veacurile, biruia intrecerea veacurilor. Si s-au facut cele de pe urma intai, fiindca au dobandit a ta nastere. Cu adevarat, mai cinstita decat toata zidirea te-ai facut. Ca din tine singura, parga framantaturii noastre, si-a luat parte Ziditorul: trupul Lui din carnurile tale, sangele Lui din sangele tau, laptele pieptului tau l-a supt Dumnezeu si s-au impreunat buzele tale cu buzele lui Dumnezeu. O, necuprinse si negraite minuni! Pe tine, mai inainte cunoscandu-te vrednica, Dumnezeul a toate te-a iubit si, iubindu-te, te-a randuit si, in vremile cele mai de pe urma, te-a adus la fiinta si Nascatoare de Dumnezeu, maica si hranitoare Fiului Sau, Cuvantului, te-a aratat.
8. Ca unde s-a inmultit pacatul, acolo a prisosit harul. Ca de am fi pazit impartasirea cea dintai cu Dumnezeu, nu ne-am fi invrednicit de impartasirea cea mai mare si slavita. Iar acum, acum, adica, prin pacat, nevrednici ne-am facut de impartasirea cea dintai, nepazind ceea ce am luat. Insa, prin milostivirea lui Dumnezeu, ne-am miluit, ca ne-a luat langa Dansul, ca intemeiata sa se faca impartasirea. Ca puternic este Cel ce ne-a luat prin intrupare, sa pastreze nedespartita unirea cu El. Ca, prin cadere, pacatuind tot pamantul si poporul Domnului ratacindu-se cu duhul desfranarii, Dumnezeu, Cel ce l-a castigat pe dansul, cu mana tare si cu brat inalt l-a scos, cu semne si cu minuni, din casa robiei lui Faraon si l-a trecut prin Marea Rosie si l-a povatuit ziua cu nor si noaptea cu lumina de foc. Dar s-a intors inima lui in Egipt si poporul Domnului n-a mai fost popor al Domnului, si poporul cel miluit, nu a mai fost popor iubit. Pentru aceasta, acum se naste Fecioara, luptatoare impotriva desfranarii stramosesti si se logodeste cu Dumnezeu si naste Mila lui Dumnezeu. Si popor al lui Dumnezeu se face cel care mai intai nu era popor si cel nemiluit s-a miluit, si cel neiubit este iubit. Ca dintr-insa Se naste Fiul lui Dumnezeu cel iubit intru Care Tatal a binevoit.
9. Vita de vie, bine odraslita din Ana, a odraslit si strugurele de viata a inflorit, care izvoraste bautura dulce pamantenilor, spre viata vesnica. Ioachim si Ana au semanat in dreptate si au secerat rod de viata. Luminati, cu lumina de cunostinta, si au cautat pe Domnul si le-a venit lor nasterea dreptatii. Indrazneasca pamantul si fiii Sionului! Bucurati-va de Domnul Dumnezeul vostru, ca a odraslit pustia, stearpa si-a adus rodul ei! Ioachim si Ana, ca niste munti ai gandirii, au picurat dulceata. Veseleste-te, fericita Ana ca ai nascut parte femeiasca. Ca aceasta parte femeiasca, Maica a lui Dumnezeu, Usa a luminii, Izvor al vietii este si toata prihanirea femeiasca o dezleaga. Acestei parti femeiesti ii vor sluji stapanitorii poporului, i se vor inchina imparatii neamurilor, daruri aducandu-i. Pe aceasta parte femeiasca o vor aduce Imparatului a toate, cu tesaturi de aur, imbracata fiind in buna-cuviinta a faptelor bune si impodobita cu darul Duhului, a carei slava este inlauntrul ei. Ca slava oricarei femei de la barbatul cel din afara ii vine. Dar slava Nascatoarei de Dumnezeu vine dinlauntru, adica de la rodul pantecelui ei. O, parte femeiasca preadorita si de trei ori fericita! Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau! O, parte femeiasca, fiica imparatului David si maica a lui Dumnezeu, Imparatul a toate! O, dumnezeiesc chip insufletit, pentru care Dumnezeu Ziditorul S-a veselit, ca ai, adica, mintea de Dumnezeu povatuita si numai la Dumnezeu singur, luand aminte, avand intinsa toata pofta catre singur Cel dorit si vrednic de indragit, iar mania numai catre pacat si catre cel ce pe aceasta de-a pururea il naste1 Viata mai inalta decat firea ai, pentru ca o ai nu numai pentru tine, ca nu pentru tine te-ai nascut, ci o ai pentru Dumnezeu, pentru Care la viata ai venit. Ca vei sluji mantuirii a toata lumea, ca sa se implineasca prin tine Sfatul lui Dumnezeu cel de demult al Intruparii Cuvantului si al indumnezeirii noastre. Pofta iti este sa te hranesti cu dumnezeiestile cuvinte si cu acestea sa cresti ca maslinul cel mult-roditor in casa lui Dumnezeu, ca un copac rasadit langa izvoarele apelor Duhului, ca un pom al vietii care a dat rodul sau la vremea lui dinainte hotarata, adica pe Dumnezeu intrupat, viata cea vesnica a tuturor; ceea ce ai tot gandul osardic si de suflet folositor, alergand si lepadand tot cugetul cel din suflet vatamator, mai inainte de a-l gusta. Ochii tai sunt pururea catre Domnul, vazand lumina cea neapropiata. Urechile tale asculta numai pe Dumnezeiescul Cuvant si se veselesc de alauta Duhului, prin care Cuvantul inauntru a intrat ca sa Se intrupeze. Narile tale se indulcesc de mireasma mirurilor Mirelui, Care este Mir dumnezeiesc, de buna voie varsandu-Se si ungand fiinta ei de om, pentru ca Mir varsat este numele Sau, zice Scriptura. Buzele tale lauda pe Domnul si de buzele Lui lipindu-se; limba si gatlejul tau cuvintele lui Dumnezeu alergandu-le si de dumnezeiasca dulceata saturandu-se; inima curata si neintinata, vazand si dorind pe Dumnezeul cel neintinat; pantecele tau, camara intru care Cel neincaput S-a salasuit si pieptul tau, izvorul laptelui, din care S-a hranit Dumnezeu-pruncul Iisus, Usa lui Dumnezeu, pururea fecioara. Mainile tale poarta pe Dumnezeu si genunchii sunt scaun mai inalt decat Heruvimii, prin care s-au intarit mainile cele slabite si genunchii cei slabanogiti. Picioarele tale sunt povatuite de legea lui Dumnezeu ca de o faclie de lumini si, alergand pe urmele Lui fara de intoarcere, ai tras pe Cel dorit catre aceea care Il dorea. Toata este camara a Duhului; toata cetatea a lui Dumnezeu celui viu, pe care o veslesc apele raului, adica valurile darurilor Sfantului Duh; toata buna; toata aproape de Dumnezeu. Ca suindu-se mai presus de Heruvimi si mai presus de Serafimi ridicandu-se, aproape de Dumnezeu s-a facut.
10. O, minune mai presus decat toate minunile! Femeie deasupra Serafimilor s-a facut, ca Dumnezeu S-a aratat micsorandu-Se cu putin fata de ingeri. Sa taca Solomon, preainteleptul, si sa nu mai graiasca: "Nici un lucru nou nu este sub soare". O, fecioara, de la Dumnezeu plina de Dar, Biserica sfanta a lui Dumnezeu, pe care "Solomon cel duhovnicesc", Incepatorul pacii, gatind-o, S-a salasuit intr-insa, impodobita fiind nu cu aur si cu pietre neinsufletite, ci, in loc de aur stralucind cu Duhul si, in loc de pietre scumpe, avand pe Hristos, Margaritarul cel mai de pret. Carbunele dumnezeirii, pe Care roaga-l sa Se atinga de buzele noastre, ca, facandu-ne curati, pe Dansul impreuna cu Tatal si cu Duhul sa-L laudam, strigand: Sfant, sfant, sfant Domnul Savaot, o fire in trei ipostaze. Sfant este Dumnezei si Tatal, Cel ce a binevoit intru tine si din tine sa se savarseasca. Taina cea mai dinainte de toti vecii hotarata. Sfantul cel tare, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu Unul nascut astazi, pe tine te-a luat intai-nascuta din maica stearpa, ca Unul nascut fiind din Tatal si nascut mai inainte decat toata zidirea, sa Se nasca si din tine. Maica-Fecioara, ca intai-nascut, intre multi oameni asemenea noua, si din tine impartasindu-se trupul si sangele Lui. Pentru ca Insusi este Unul nascut din Tatal Insusi si singur din singura maica. Sfantul cel fara de moarte, Preasfantul Duh, cu roua dumnezeirii Sale, te-a pazit pe tine nemistuita de focul cel dumnezeiesc, pentru ca acest lucru il insemna rugul lui Moise cel mai dinainte.
11.Bucura-te, scaldatoarea oilor, preasfintit locas al Maicii lui Dumnezeu, iar acum Biserica urmatoare cerului, a turmei lui Hristos celei cuvantatoare. Bucura-te, scaldatoarea oilor, care, oarecand, o data intr-un an, primea pe ingerul lui Dumnezeu, care, tulburand apa, numai pe unul il insanatosea si, de boala care il tinea, il izbavea, iar acum multime de puteri ceresti ai, care lauda, impreuna cu noi, pe Maica lui Dumnezeu, pe adancul minunilor, pe izvorul tamaduirii a toata lumea, nu primind slujitor un inger, ci primind pe Ingerul Sfatului celui Mare, Care este ploaie a bunatatii, ce s-a coborat ca pe niste lana, in taina si toata firea ce bolea si catre stricaciune era aplecata, iarasi a intors-o catre sanatate, fara de boala, si catre viata neimbatranita, scaldatoare intru care slabanogul cel dintru noi sare ca un cerb. Bucura-te, cinstita scaldatoare a oilor si sa creasca darul tau! Bucura-te Marie, fiica cea preadulce a Anei, ca spre tine iarasi dorirea ma atrage; cum sa zugravesc preacinstita umblarea ta? Cum, podoaba? Cum, fata ta cea mangaietoare? Cum voi zugravi batraneasca intelegere in trupul tau cel tanar, imbracamintea cuviincioasa, ce fuge de toata necuviinta si moliciunea, pasul cinstit si fara de tulburare si lobod de toata trandavirea, naravul stapanit, cu blandete amestecat, necautand apropierea barbatilor? Si, pentru aceasta, martor este frica ce i s-a intamplat la vestirea cea neobisnuita a ingerului. Parintilor bine supusa si ascultatoare, intelegere smerita la vederi preainalte. Cuvantul lin, venind din suflet nemanios. Si se altele, decat cele vrednice se salasuirea lui Dumnzeu! Pe tine dupa vrednicie toate neamurile te fericesc ca pe o slava aleasa a omenirii. Tu esti lauda preotilor si nadejdea crestinilor, rasad mult roditor la fecioriei, ca prin tine s-a raspandit bunatatea fecioriei. Binecuvantata esti tu intre femei si bine este cuvantat rodul pantecelui tau. Cei te marturisesc pe tine se binecuvanteaza si blestem cade peste cei ce se leapada pe tine.
12. O, sfintita insotire, Ioachim si Ana, primeste de la mine cuvantul acesta la nastere. O, fiica a lui Ioachim si a Anei si stapana, primeste cuvintele robului tau pacatos, dar care te doreste cu infocare si pe tine singura te are nadejde de bucurie, sprijinitoare a vietii, impacare cu Fiul tau si arvuna tare de mantuire. Pentru ca sarcina pacatelor sa o risipesti si norul cel ce intuneca mintea mea si grosimea cea de tina sa le luminezi. Sa incetezi ispitele, sa chivernisesti viata mea in sfintenie si catre fericirea cea de sus sa o povatuiesti si lumii pace sa daruiesti si tuturor credinciosilor desavarsita veselie si mantuire vesnica, pentru rugaciunile celor ce te-au nascut pe tine si ale intregii Biserici! Fie, fie! Ca sa strigam: Bucura-te, cea cu dar daruita, Domnul este cu tine. Bine esti cuvantata tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecului tau, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Caruia i se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, intru, nesfarsitii veci ai vecilor. Amin!
Intru aceasta zi, invatatura la Nasterea Preasfintei Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarei.
Iar Apostolul Pavel, lamurindu-ne pe noi, spune: "Sa nu va imbatati de vin, intru care nu este mantuire, ci, mai vartos, sa va umpleti de Duhul Sfant, cantand in Psalmi si in laude duhovnicesti". Si iarasi, oprindu-ne pe noi de la manie, zice: "Mahniti-va si nu mai gresiti. Si soarele sa nu apuna peste mania voastra. Si sa nu dati loc maniei". Drept aceea, pe toate supunandu-le sub picioare, cu bunatatea sa ne incingem, cu dragostea si cu blandetea, cu curatia si cu trezvia si cu milostenia, ca acestea acopera multimea pacatelor noastre, intru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Intru aceasta zi, cuvant din Limonar, despre batranul taietor de lemne.
Inca, iarasi, episcopul a rugat pe batran, zicand: "Ai dragoste, pentru noi, parinte, si ne spune viata ta, pentru folosul nostru, ca si noi sa-ti urmam". Si a zis batranul: "Iarta-ma, stapane, ca eu sunt pacatos si in desarte zile m-am nascut si nimic nu am de folos cu care sufletul meu sa se mangaie. Ci, iata, precum ma vezi pe mine, ies din cetate si-mi adun o sarcina de lemne si vanzand-o, imi cumpar painea pe care o mananc si cu aceasta imi doresc mie hrana cea de peste zi. Iar alta n-am nimic si dorm la biserica si iarasi iesind, acelasi lucru il fac. Iar, de va fi frig sau ninsoare, o zi sau doua, petrec flamand si laud pe Dumnezeu, pana ce iarasi se face senin si pot iesi sa tai lemne". Si asa, nu putin folos a primit episcopul impreuna cu clerul sau. Si toti au proslavit pe Dumnezeu de ostenala batranului si i-au zis lui: "Cu adevarat, tu ai plinit Scriptura care zice: Nemernic sunt pe pamant". Deci, l-a luat pe el episcopul si l-a hranit, dandu-i lui odihna, pana ce s-a mutat catre Domnul. Dumnezeului nostru slava!
Cântare de laudă la Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
O, multdorită şi îndelung aşteptată Fecioară,
Carele de la Domnul ai fost cerută cu lacrimi!
Tu eşti biserică în trup a Sfîntului Duh,
Şi Maică te numeşti a Cuvîntului Celui Veşnic!
Tu eşti Rugul Aprins ce Moise l-a văzut de demult,
Căci întru tine primeşti Cărbunele Dumnezeirii!
De Dumnezeiasca flacără arzînd, trupul tău minunat
Nu se mistuie nicicum.
Tu Rodul de Aur îl naşti lumii!
Tu porţi pe Cel Ce poartă tăria,
Pre Carele pururea Îl laudă oştirile cereşti!
Tu pre cereasca Taină a Tainelor o ascunzi întru tine,
Arătîndu-te astfel decît cerurile mai încăpătoare!
Tu ne eşti nouă mai scumpă decît multe comori,
Fecioară Sfîntă, izvorul mîntuirii noastre!
Pentru aceasta îngerii şi cu noi oamenii te slăvim,
Preasfîntă Fecioară, Turturea de Lumină!
Împăratul Cerurilor în lume va să vină,
El voieşte să treacă prin Poarta ce eşti tu!
O, Fecioară Sfîntă, de Dumnezeu Născătoare,
Tu ne răsări nouă pe al Dreptăţii Soare!
Cugetare
Sfântul Dionisie Areopagitul scrie cu
bucurie negrăită despre strălucirea exterioară şi interioară a Maicii
Domnului, despre minunata bună-mireasmă pe care a simţit-o în prezenţa
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, atunci cînd a mers ca să o vadă, la
Ierusalim.
În rîvna lui, el a zis că dacă nu ar fi crezut mai înainte întru Unul Dumnezeu, atunci ar fi socotit că ea, Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, este Dumnezeu.
Sfîntă Fecioară lăsa asupra celor care
veneau în prezenţa ei o impresie puternică şi unică, puterea harului ei
devenind şi mai accentuată după sfînta şi cinstita ei adormire. Această
putere izvora din lucrarea ei de rugăciune neîncetată pentru toţi
credincioşii, pentru toţi cei care veneau la ea pentru ajutor. Cînd
Sfîntul loan de la Novgorod s-a rugat împreună cu poporul înaintea
Maicii Domnului pentru ajutor împotriva păgânilor care îi împresurau,
atunci Sfîntul loan a înţeles că şi Maica Domnului se ruga cu lacrimi
lui Dumnezeu pentru ajutorul lor, şi aşa a scăpat Novgorodul ca prin
miracol.
Aşa cum Maica Domnului a plîns la Patima Fiului ei, tot aşa şi acum se roagă cu lacrimi Maica lui Dumnezeu pentru tot necăjitul care aleargă la ajutorul ei cel sfînt.
Putem spune că toate colţurile pămîntului
au cunoscut puterea minunilor milostivirii ei. Trăieşte chiar şi astăzi
la Belgrad un proprietar de cafenea (C.J.), care s-a născut în
Macedonia, în satul Labunişte de lîngă Struga. Mama lui 1-a dus orb la
Mănăstirea de la Kalişto, unde, după ce preotul s-a rugat pentru el
înaintea Icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, copilul şi-a
recăpătat vederea. Primul monah de la Poceaev a văzut un stîlp de foc ce
se înălţa de la pămînt la cer, iar în acel stîlp de foc a văzut-o pe
Maica lui Dumnezeu. Ea stătea în picioare pe o stîncă. La locul la care a
văzut monahul stîlpul de foc, a izbucnit un izvor de ape vindecătoare,
care vindecă şi astăzi mulţi bolnavi.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunatul dar al lui Dumnezeu către Solomon (III Regi 3):
- La cum Domnul i s-a arătat lui Solomon la Ghibeon noaptea în vis, şi i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau!”;
- La cum singurul lucru pe care Solomon 11-a cerut lui Dumnezeu a fost o minte pricepută, ca să poată conduce bine poporul Lui, şi să poată deosebi cum se cuvine binele de rău;
- La cum Dumnezeu i-a dăruit lui Solomon din belşug ceea ce a cerut, şi îmbelşugat şi ceea ce nu i-a cerut.
Predică
Despre deofiinţimea Tatălui şi Fiului – „Fiul nu va putea să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcînd” (Ioan 5: 19).
Fraţilor, cum trebuie să înţelegem noi
aceste cuvinte ale Evanghelistului? Oare aşa cum le-au răstălmăcit
arienii, zicînd că se vede de aici că Fiul este mai mic decît Tatăl?
Nicidecum. Căci hulă au grăit aceia care au interpretat astfel.
Noi trebuie să înţelegem aceste cuvinte aşa cum le-au înţeles Sfinţii noştri Părinţi de Dumnezeu purători, anume că Fiul este întocmai Tatălui întru toate, şi că, din pricina unimii lor de voinţă, dragoste şi înţelepciune, Fiul nu va face niciodată nimic potrivnic voii lui Dumnezeu, sau contrar iubirii Tatălui, sau contrar înţelepciunii Tatălui.
Tot aşa, Tatăl nu va face niciodată nimic
contrar Fiului, iar Duhul Sfînt nu va face niciodată nimic contrar
Tatălui sau Fiului. Toate cele voite, iubite şi gîndite de către Tatăl, sînt voite, iubite şi gîndite şi de către Fiul şi Duhul Sfînt.
O, minunată unime! O, nedespărţită Treime! O, Fiinţă negrăită! Trebuie
să ne fie limpede aşadar că Fiul nu va voi să facă niciodată nimic de la
Sine, nimic doar din voia Lui, nimic care să nu fie în unime armonioasă
cu puterea Tatălui şi cu voia Lui. Stăpînul Hristos mărturiseşte mai
departe El însuşi că aceasta este adevărata interpretare a cuvintelor
Lui: „Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa
şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte” (loan 5: 21). Vezi egalitatea de
voinţă şi putere? Căci ceea ce voieşte Tatăl, aceea voieşte şi Fiul; şi
ceea ce poate Tatăl, acelea le poate şi Fiul. Prin
urmare, să nu cuteze cineva să despartă Dumnezeirea Lor şi astfel să-şi
aducă blestem asupra capului! Căci Dumnezeu nu suferă să fie despărţit,
şi cine încearcă să facă despărţire în sînul Dumnezeirii, micşorînd o
Persoană şi mărind-o pe alta, nu se va putea mîntui în veac.
O, Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru,
Cela Ce în Treime eşti închinat şi slăvit, Cela ce eşti Trei în Persoane
şi Unul în Fiiere, Viaţă, Lumină şi Iubire, cată către noi şi ne
miluieşte. Căci noi Ţie ne închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!
