• Pomenirea Sfintelor Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora
Acestea s-au născut undeva în partea asiatică a Bitiniei şi au fost surori din naştere. Crescute
în duh profund creştinesc, ele au părăsit lumeasca cetate a făţărniciei
şi minciunii şi s-au retras într-o pustie, însetînd după liniştea
sufletească şi trupească întru care să se poată închina pe deplin
Mirelui Hristos, întru rugăciune, sărăcie şi curăţie. Ele
au păşit cu dragoste şi vitejie pe calea asprei vieţuiri, propăşind în
post, rugăciune şi nevoinţe mari, pînă ce Domnul le-a împodobit pe ele
cu marele dar al facerii de minuni. Poporul a început să vină la
ele căutînd şi aflînd din belşug vindecarea neputinţelor lor, şi astfel
fecioarele s-au făcut vestite fără ca ele să vrea. Un anume Fronton,
guvernator de cetate, a auzit despre ele şi le-a adus la judecată.
Văzîndu-le cît de frumoase sînt, guvernatorul a rămas fără grai înaintea
lor. Căci, deşi trupurile lor erau uscate de postul neîncetat, chipul
feţelor lor radia de frumuseţe şi de har dumnezeiesc. El a început mai
întîi prin linguşiri, lăudîndu-le frumuseţea şi zicîndu-le că le va
trimite la curtea imperială, unde împăratul le va mărita cu bărbaţi
nobili. Dar cînd a văzut că aceste flaterii ieftine nu au nici un efect
asupra acestor tinere închinate lui Hristos, el a torturat-o pe
Minodora, iar pe surorile ei le-a aruncat în temniţă. După torturi
bestiale, guvernatorul a urlat către Minodora, care era rănită şi plină
de sînge: „Jertfeşte idolilor!”. Muceniţa a zis: „Au nu vezi că mă jertfesc eu însămi toată Domnului şi Dumnezeului meu?”.
După ce torţionarii au omorît-o în torturi bestiale pe Sfînta Minodora,
guvernatorul le-a scos la schingiuit pe celelalte două surori, pe care
le-a pus să vadă trupul mort în torturi al surorii lor. Arătînd către
cadavrul Minodorei, el le-a sfătuit să se lepede de Hristos. Dar
Muceniţele surori ale Muceniţei celei ucise au rămas şi mai tari în
credinţa lor, şi au urmat de aceea surorii lor, fiind ucise în torturi
bestiale de acelaşi Fronton. Atunci s-a pogorît fulger din cer care i-a
omorît pe fiara Fronton şi pe torţionarii lui, şi pe toate slugile lui.
Creştinii au luat după aceasta trupurile muceniţelor şi le-au îngropat
cu cinste. Ele au luat mucenicia cam între anii 305 şi 311, în timpul
domniei lui Maximian Galeriu, şi şi-au aflat odihna întru cereasca
Împărăţie.
• Pomenirea Sfintei Pulheria, împărăteasa
Slăvită Pulheria a fost fiica împăratului
Arcadie şi a luat de la început votul fecioriei pe viaţă. Ca semn al
acestui jurămînt, ea a pus de i s-a zidit în biserica catedrală un altar
din aur şi pietre preţioase. Ea a fost împărăteasă a Imperiului,
alături de fratele ei Teodosie cel Mic. Ea a apărat cu rîvnă de foc Biserica lui Hristos şi puritatea ortodoxiei.
Luptînd fără odihnă, ea a izbutit să convoace cel de al Treilea Sinod
Ecumenic la Efes, care a dat anatemei erezia lui Nestorie. Ea a ctitorit la Constantinopol Sfînta Biserică a Născătoare de Dumnezeu din Vlaherne, vestită în lumea întreagă.
După moartea fratelui ei Theodosie, ea s-a cununat cu binecredinciosul
Marchian, moştenitorul tronului imperial, împreună cu care a vieţuit ca
frate şi soră. Ea a aflat moaştele celor patruzeci de Mucenici din
Sevastia Armeniei. Ea sa săvîrşit cu pace către Domnul în zece zile ale
lunii septembrie din anul 453, în vîrstă fiind de cincizeci şi cinci de
ani.
• Pomenirea Sfinţilor Apostoli
Apollon [Apelie, în Sinaxarul Mineiului în limba română], Lucius [Luca,
în acelaşi] şi Clement [Climent]
Aceşti Sfinţi Apostoli au fost din
numărul celor șaptezeci de Apostoli mici. Apollon (Fapte 18: 24-25) a
fost Episcop al Smirnei mai înainte de Sfîntul Policarp. Sfîntul
Luciu[s] (Romani 16: 21) a fost Episcop al Laodiceei. Sfîntul Clement a
fost Episcop în Sardes.
• Pomenirea Sfintelor trei femei
O aristocrată din Constantinopol,
dispreţuind toată deşertăciunea vieţii acesteia, s-a retras într-o
singurătate împreună cu două slujnice ale ei. După unsprezece ani de
nevoinţe pustniceşti, cele trei femei s-au săvârşit cu pace către
Domnul.
Sinaxar 10 Septembrie
În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfintelor Muceniţe Fecioare Minodora, Mitrodora şi Nimfodora.
Aceste fericite, surori după trup, au trăit în
Bitinia în timpul domniei împăratului Galeriu Maximian (către
305-311). Şi străluceau cu frumuseţea sufletelor şi a trupurilor lor.
Iar din dragoste pentru Hristos s-au retras în munţi, aproape de apele
cele calde numite Pitia. Departe de oameni şi de grijile lumeşti, ele
au cultivat florile sfintelor virtuţi şi s-au îndulcit cu mierea
vederilor dumnezeieşti, astfel că au devenit locaşuri ale Duhului Sfânt
şi mulţi veneau la ele ca să ia vindecare, atât de bolile trupeşti,
cât si de cele sufleteşti.
Fiind pârâte la Fronton, mai-marele cetăţii,
şi amare chinuri suferind pentru mărturisirea lui Hristos, şi-au dat
sufletele către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varipsava (Baripsabas).
Acest sfânt a trăit în Dalmatia, şi luând de
la un oarecare pustnic, cinstitul sânge, care a curs din coasta
Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, făcea cu
dânsul lecuiri. Pentru aceasta a fost ucis, noaptea, cu vicleşug de
cei necredincioşi. Dar odorul acesta a rămas iarăşi la ucenicul sau cu
paza.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Pulheria împărăteasa, care în pace s-a săvârsit.
Sfânta Impărăteasă Pulcheria, fiică a
împăratului bizantin Arcadius (395-408), a fost coregenta şi
asfatuitoare a fratelui ei sora cu Teodosie cel Mic (cel Tânar:
408-450). A primit o educaţie aleasă şi s-a remarcat prin întelepciune
şi credinţa, studiind învătăţura ortodoxă. Prin eforturile ei s-a zidit
biserica Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu (Teotokos) la Vlaherne,
precum şi alte biserici şi mănăstiri. De asemeni, cu ajutorul ei a fost
convocat Sinodul al III-lea Ecumenic şi erezia lui Nestorie a fost
condamnată.
Din cauza intrigilor împărătesei Evdochia
(Eudochia) - soţie a împăratului Teodosie cel Mic - Pulcheria a fost
înlăturată de la putere, aşa încăt ea s-a dedicat credinţei şi
rugăciunii într-o viaţă de retragere. Totusi, când dezordinea a început
să pună stapânire pe Imperiu, la cererea fratelui ei, împăratul
Teodosie cel Tânar, Pulcheria a revenit şi a reuşit să calmeze
spiritele încinse de ereticii vremii.
Dupa moartea lui Teodosie cel Mic, Marcian (450-457) a fost
ales împărat. Sfânta Pulheria a vrut din nou să se retragă, dar atât
împăratul cât si ceilalţi demnitari ai Imperiului au rugat-o să nu
refuze tronul, aşa că a devenit logodnica a lui Marcian (Marchian).
Pentru binele Imperiului a consimţit să devina soţia lui Marcian, cu
condiţia să i se permită să-şi păstreze fecioria chiar în căsătorie.
Aşa încât împăraţii au trăit în curăţie, ca frate şi soră, până la
sfârşit.
Prin eforturile ei s-a convocat Sinodul al
IV-lea Ecumenic de la Calcedon, în anul 451, unde au fost condamnate
învăţăturile eretice ale lui Dioscor şi Eutihie.
În tot cursul vieţii ei sfânta Pulcheria a
apărat învăţătura ortodoxă a credinţei împotriva diferitelor erezii ale
timpului. A adormit cu pace întru Domnul la 54 de ani, în anul 453,
după ce a dat o mare parte din bunurile ei săracilor.
Tot în această zi, pomenirea Sfintilor Apostoli Apelie (Apelles), Luca (Luciu) şi Climent (Clement).
Alt Apelie a fost acesta, şi altul a fost cel
ce a fost episcop la Iraclia Traciei. De acesta pomeneşte Pavel
Apostolul la Epistola către Români (16, 10), că s-a facut luminator
Smirnei şi fiind episcop al acestei cetăţi şi slujind lui Dumnezeu cu
cuviinţă, către Dânsul a călătorit.
De asemenea şi acest Luca, n-a fost
evanghelistul, ci acela de care mărturiseşte Fericitul Pavel în
Epistola către Timotei, că a fost arhiepiscop în Laodiceea Siriei, şi
bine păstorind-o, s-a mutat către Domnul. Iar unii zic că acesta este
unul şi acelaşi cu Luciu, pe care Apostolul Pavel îl pomeneşte în
aceeaşi epistolă către Romani (16, 21).
Iar Climent (Clement) acesta, este cel de care
pomeneşte Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3) ca fiind
"împreună-lucrător cu el". Sfântul Apostol Clement a fost făcut episcop
al Sardiei (sau Sardica, în Asia Mica), şi purtând rănile lui Hristos
pe trupul sau, către Domnul a răposat.
Aceştia sunt cu toţii scrişi în Cartea Vieţii şi se praznuiesc împreună cu ceilalti 70 de apostoli în ziua de 4 ianuarie.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Petru Marturisitorul, mitropolit de Niceea, care cu pace s-a săvârşit.
Sfântul Petru a fost episcop de Niceea şi a
apărat credinţa ortodoxa în vremea luptei iconoclaste din timpul
domniei împăratului Leon Isaurul (813-820). A mărturisit şi suferit
pentru credinţa sa, şi a murit în anul 823. De la Sfântul Teodor
Studitul (prăznuit la 11 noiembrie) ni s-au păstrat opt scrisori către sfântul episcop Petru, scrise între anii 816-823.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru aceasta zi, pomenirea sfintelor trei femei ce s-au aflat in munte, dupa Pavel, episcopul Monembaziei.
Acestea daca le-am auzit noi, indata trei calugari au dezbracat de pe ei hainele lor, si, invelind intr-insele niste pietre, le-au aruncat la dansele jos. Si ne-am pogorat din munte si am aflat o cale mica si stramta, precum spusesera ele si abia puteam sa mergem pe ea si am ajuns la ceea pestera de munte intru care petreceau Sfintele. Si, am aflat trei femei, iar ele, vazandu-ne pe noi, s-au inchinat noua pana la pamant si, facand rugaciune, am stat. Deci, una dintre dansele s-a asezat, iar doua ii stateau dinainte. Atunci egumenul a zis catre ceea ce sedea: "De unde esti stapana si maica si cum ai venit aici?" Raspuns-a aceea, zicand: Eu, parinte din Constantinopol sunt si am avut barbat cu rand imparatesc, care, murind tanar, am ramas eu, putin mai mult de douazeci de ani avand de la nastere si petreceam, plangand de doua ori lucruri: de vaduvie si de nerodire. Iar dupa cateva zile, oarecare dregator, auzind de mine, a trimis slugile sale, vrand sa ma rapeasca la sine, cu sila, si nu ma slabeau trimisii, vrand sa ma duca la stapanul lor. Deci, m-am rugat Domnului meu Iisus Hristos sa ma izbaveasca de acel om silnic, care voia sa-mi spurce si sufletul si trupul. Si am zis catre slujitori: "Stapanii mei, au doara nu voiesc eu sa merg cu bucurie la stapanul vostru cel slavit? Dar acum eu am o neputinta. Deci, ingaduiti-ma pe mine, pana ce ma voi tamadui si ma voi curati de neputinta si atunci voi merge la dansul cu veselie." Aceasta auzind-o, slugile se dusera, zicand: "Te va astepta pe tine stapanul nostru pana la patruzeci de zile".
Iar dupa plecarea acelora, pe toate slugile mele si slujnicele le-am slobozit, dandu-le lor aur, si am lasat numai pe acestea doua, pe care le vedeti acum. Dupa aceasta, chemand pe un om iubitor de Hristos, din neamul meu, cu juraminte infricosatoare l-am jurat pe el sa vanda mosiile mele si casa si aurul sa-l imparta saracilor. Apoi, sculandu-ma noaptea, am luat pe aceste doua slujnice, acum surori ale mele, si am intrat cu dansele in corabie si, fiind povatuite de Dumnezeu, am venit la locul acesta. Si, iata, unsprezece ani sunt, de cand om n-am vazut, fara numai pe voi, astazi. Iar hainele noastre, dupa un an, s-au rupt." Si a zis catre dansa egumenul: "De unde, stapana mea, aveti voi hrana?" Iar ea a zis: "Bunul, iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, Cel ce a hranit poporul Sau in pustie patruzeci de ani, Acela si noua, necredincioaselor roabelor sale, ne trimite hrana. Ca peste tot anul, cu purtarea Lui de grija cea dumnezeiasca, pasarile ne aduc noua tot felul de poame, nu numai de trebuinta noastra, ci si de prisosinta, si ne acopera si ne incalzeste Domnul cu darul Sau, incat nici iarna nu ne temem de ger, nici vara de zaduf si petrecem salasuindu-ne ca in Rai, slavind totdeauna Sfanta Treime."
Acestea auzindu-le noi si minunandu-ne, a zis catre dansa egumenul: "De vei porunci, stapana, trimit un frate la manstire, ca sa aduca bucate si sa mancam cu voi". Iar ea a raspuns: "De vei voi, parinte, sa faci aceasta, apoi, sa poruncesti sa vie si un preot sa savarseasca aici sfanta slujba, ca sa ne impartasim cu preacuratele Taine ale lui Hristos, ca de cand ne-am despartit de cetate, nu ne-am mai invrednicit sa primim sfintirea acestora." Si indata egumenul a trimis un calugar in manastire, ca sa cheme un preot si sa aduca si bucate. Deci, venind, preotul a savarsit Sfanta Liturghie si s-a impartasit intai ea singura, apoi si slujnicele ei, cu preacuratele Taine, si au mancat acolo cu noi si a zis stapana catre egumen: "Rogu-ma sfintiei tale, parinte, sa petreci aici trei zile". Si a fagaduit egumenul. Apoi, sculandu-se, fericita aceasta s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul si a murit. Iar noi, cu lacrimi, cantand deasupra gropii cantari, am ingropat-o pe ea. Iar dimineata, s-a rugat si cea de a doua si a murit in pace, asemenea si cea de a treia, a treia zi. Si, ingropandu-le pe ele, ne-am intors, slavind pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce face minuni preaslavite cu sfintii Sai, Caruia se cuvine cinstea si inchinaciunea in veci. Amin.
Cântare de laudă la Sfintele Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora
Cele trei fecioare, din naştere surori,
Ale lui Hristos Muceniţe,
Pre El înaintea lui Fronton îl proslăvesc.
Cu-a lor vitejie ele pe Fronton spăimîntă,
Iar Fronton cel la înţelepciune puţin
Gîndeşte, precum mulţi, că le va-ntoarce cu focul
Şi cu spînzurarea de la al lor Dumnezeu.
El crede precum mulţi că femeile sînt toate la fel,
Repede schimbătoare cu credinţa
El crede că Muceniţele sînt şi ele
Ca celelalte femei.
Guvernatorul amarnic se înşeală,
Şi de cele trei fecioare este batjocorit, cu ruşine.
La Hristos parte bărbătească nu e, nici femeiască.
El putere le dă tuturor celor ce slujesc Lui.
El dăruieşte puterea minunată a credinţei şi nădejdii,
A suferinţei cumplite, purtate fără plîns.
Puterea aceasta a îngropat imperii,
A biruit de-a lungul miilor de ani.
Puterea aceasta pururi a rămas nestinsă,
Nimic n-a rezistat în faţa ei.
Minodora, Mitrodora şi cu Nimfodora,
Puterea cea lumească a ticălosului Fronton
O au zdrobit.
Ele viaţa şi-au dat şi L-au proslăvit pre Hristos,
Ele viaţa şi-au dat şi au rămas vii.
Cugetare
Fiecare pagină a istoriei milenare a Bisericii lui Hristos străluceşte de slava Mucenicilor Lui, care veşnicia au cucerit cu forţa sufletului şi cu răbdarea lor.
Oricît de
uluitoare ar fi însă aceste pilde de mucenicie sîngeroasă şi de bună
voie, ele nu sînt mai sus decît mucenicia nesîngeroasă a călugăriei şi a
pustniciei, căci asumarea deplină a voturilor monahale este o mucenicie
neîncetată, pe viaţă. Ne-a rămas de la Pavel, Episcopul Monemvasiei, strălucitul exemplu a trei femei pustnice.
Pe cînd Pavel nu intrase încă în monahism, şi avea la curtea imperială slujba strîngerii de impozite, el a rămas odată vreme mai îndelungată la o mînăstire. Fiind acolo, a văzut corbi cum veneau în livadă, rupeau cu ciocurile ramuri de pomi cu fructe şi zburau cu ele în cioc într-o anumită direcţie. Pavel s-a mirat de aceasta, şi a mers, împreună cu monahii, pe urma zborului corbilor: ei au văzut că aceştia coborau în desişul unei păduri de nepătruns, lăsau ramurile la pămînt, şi zburau repede înapoi spre livezile mînăstirii. Căutînd, Pavel împreună cu monahii au aflat într-o peşteră trei femei, care vieţuiau în pustnicie. Cea mai vîrstnică dintre ele a povestit monahilor viaţa ei: ea era o mare aristocrată constantinopolitană care, rămînînd văduvă, a fost ameninţată cu contractarea unei căsătorii, în pofida voinţei ei. Ea însă luase hotărîrea de a nu se mai căsători niciodată după moartea soţului ei, şi de a-şi petrece tot restul zilelor în curăţie. De aceea ea şi-a împărţit toată averea săracilor şi s-a retras în mare taină în această pustie, luînd cu ea doar două slujnice. Ele vieţuiau în acea peşteră deja de unsprezece ani, în post şi în rugăciune, nevăzînd pe nimeni, fiind numai cu Dumnezeu. Dumnezeu Hrănitorul trupurilor şi sufletelor le trimitea hrană de fructe, prin acei corbi. După aceea pustnica vîrstnică 1-a rugat pe stareţul mînăstirii să le trimită Sfinta Împărtăşanie. La trei zile după ce s-au împărtăşit cu Sfintele şi Preacuratele lui Hristos taine, cele trei sfinte pustnice s-au săvîrşit cu pace către Dumnezeu.
Luare aminte
Să luăm aminte la bogăţiile şi la slava lui Solomon (III Regi 5: 510):
- La cum Solomon a zidit un Templu măreţ Domnului, iar apoi a zidit cetăţi şi flote de multe corăbii;
- La cum regii din jur rămîneau uluiţi de bogăţiile fabuloase ale lui Solomon;
- La cum Regele Hiram i se închina lui, iar Regina din Saba a venit să-i vadă slava şi să se sfătuiască cu el;
- La cum Solomon, cel mai bogat om al vremii lui fiind, era totuşi mai sărac îmbrăcat decît crinii cîmpului.
Predică
Despre cum păcătoşii îi primesc cu plăcere pe nelegiuiţi şi îi urăsc pe lucrătorii dreptăţii
– „Eu am venit în Numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni
un altul în numele său, pe acela îl veţi primi” (Ioan 5: 43).
Dar cine este acest „altul” care va veni în numele său propriu, şi pe care păcătoşii îl vor prefera lui Hristos Domnul? El este acela care crucea nu şi-o duce şi pe calea cea strimtă nu umblă; e cel care iubitor de oameni nu este, ci este al oamenilor urîtor; este cel care nu urăşte păcatul şi nu luptă împotriva lui, ci iubeşte păcatul şi îl înalţă între oameni; el este cel care iubeşte necurăţia şi urăşte dreptatea; el este mercenar al morţii veşnice, iar nu oştean al nemuritoarei vieţi; el este linguşitor al celor fără dumnezeu, iubitor de toată patima şi desfrîul: el este Antihrist.
El va veni în numele lui propriu iar nu
în numele lui Dumnezeu, şi toţi cei care nu L-au primit pe Hristos îl
vor primi pe el. El le va fi acestora mult mai iubit, căci le va
îmbrăţişa cu dragoste căile lor strîmbe şi desfrînate. El le va fi
acestora mai iubit decît Hristos, căci alături de calea strimtă a lui
Hristos, el le va face o pîrtie largă şi lucioasă de gheaţă, pe care
păcătoşii vor luneca la vale cu plăcere, negîndindu-se că sînt
direcţionaţi spre iad. Stăpînul Hristos a venit în numele mîntuirii
omului în veşnicie, în numele vieţii veşnice, al adevărului veşnic şi al
veşnicei dreptăţi. Anticrist va veni în numele lui propriu, adică în
numele distrugerii veşnice, al morţii, minciunii, şi nedreptăţii. Cînd
Antihrist vine printre ai săi, ai săi îl primesc cu bucurie.
Adevărul este că toţi cei pentru care Hristos este greu îl vor primi cu
plăcere pe Antihrist, căci el şi calea lui le va părea uşoară.
Uşuraticii aceştia îşi vor da seama că au fost înşelaţi doar atunci cînd
va fi prea tîrziu. Ei atunci vor voi să se mîntuiască, dar nu vor mai
putea. Cînd vor începe să lunece vertiginos spre întunericul nopţii, în
fălcile şarpelui din iad, atunci pentru ei va fi prea tîrziu; pocăinţa
lor nu va mai fi primită, şi mîntuire pentru ei nu va mai fi. Banchetul
dement al lui Antihrist şi al uşuraticilor înghiţiţi de plasa lui nu
durează mult, ci se stinge într-o clipeală de ochi. Casa necuratului
dezmăţ se preface atunci în temniţa remuşcării şi împuţiciunii. Atunci
este prea tîrziu.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
lubitorule de oameni, Cela Ce eşti singurul nostru Prieten adevărat, noi
numai pe Tine Te ştim şi cu Tine vrem să fim în veci. Noi numai pe Tine
Te primim, o, Mîntuitorule al nostru şi mîntuirea vieţilor noastre! Ţie
se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!