Icoana Maicii Domnului Arapet (din Arabia)
Tradiția spune că Icoana Maicii Domnului „Arapet” sau „din Arabia” a
apărut în timp ce Sfântul Apostol Toma (6 octombrie) creștina Etiopia,
Arabia și India.
Icoana Maicii Domnului „Arapet” sau „din Arabia” este prăznuită pe 6 septembrie.
Icoana Maicii Domnului „Arapet” sau „din Arabia” este una dintre cele mai vechi icoane ale Bisericii Ortodoxe. Tradiția spune că Icoana Maicii Domnului „Arapet” sau „din Arabia” a apărut în timp ce Sfântul Apostol Toma (6 octombrie) creștina Etiopia, Arabia și India.
În loc de cele trei stele care apar în mod normal pe mantia Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu (care semnifică pururea fecioria Maicii
Domnului), pe veșmânt apar trei medalioane care înfățișează capurile
unor îngeri în interiorul fiecăruia. Pruncul Hristos, este înfățișat în
brațele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu îmbrăcat cu un veșmânt roșu,
partea superioară a corpului și picioarele rămânând descoperite. El ține
mâna dreaptă peste umărul Maicii Sale. În unele copii ale icoanei,
Maica Domnului este înfățișată cu o coroană regală pe cap.
Această icoană se aseamănă la aspectul veșmântului cu icoanele
Maicii Domnului „Întru naștere fecioria ai păzit” (17 octombrie) și
„Prealăudată Maică” (6 octombrie).
Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk
Râul a purtat icoana până la sectorul Podol din Kiev, de unde a fost
preluată cu bucurie de către creștinii ortodocși și cu respectul cuvenit
au dus-o la Mănăstirea Bratsk. Icoana este descrisă în registrul de
proprietate al bisericii Mănăstirii Kiev-Bratsk, făcut în anul 1807.
Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk este prăznuită pe 6 septembrie.
Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk a fost așezată la
început în Biserica Sfinților Boris și Gleb din orașul Vyshgorod (langă
Kiev), unde a apărut în mod miraculos în anul 1654.
În anul 1662, când Rusia era în război cu Polonia (1659-1667), orașul a fost ocupat de tătarii din Crimeea, care luptau de partea poloneză, provocând pierderi grele. Sfânta Biserică cu hramul Purtătorilor de pătimiri Boris și Gleb a fost pângărită și distrusă. Dar providența lui Dumnezeu a păstrat Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost dinainte scoasă din biserică și purtată de-a lungul Niprului. Moaștele sfinților au fost ascunse sub o criptă.
Râul a purtat icoana până la sectorul Podol din Kiev, de unde a fost preluată cu bucurie de către creștinii ortodocși și cu respectul cuvenit au dus-o la Mănăstirea Bratsk. Icoana este descrisă în registrul de proprietate al bisericii Mănăstirii Kiev-Bratsk, făcut în anul 1807.
Există un „imn despre Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Kiev-Bratsk”, alcătuit imediat după anul 1692.
Icoana Maicii Domnului din Kiev-Bratsk este prăznuită de patru ori în timpul anului: 6 septembrie, 10 mai, 2 iunie și sâmbăta din săptămâna a cincea a Postului Mare. Toate aceste zile sunt închinate arătării miraculoase a Sfintei Icoane din anul 1654.
Icoana originală nu a fost conservată. Copia a fost pictată urmând
întru totul originalul și este în prezent așezată în Mănăstirea
Acoperământului Maicii Domnului din Kiev.
6 septembrie
• Pomenirea Minunii Sfântului Arhanghel Mihail din Colose [Hone]
În Frigia, lîngă Hierapolis, se afla un
loc numit Hone („scufundare”), iar la acel loc un izvor făcător de
minuni. Cînd Sfîntul Apostol Ioan Teologul, însoţit de Filip, a predicat
Evanghelia la Hierapolis, el a privit înspre acest loc şi a prorocit că
din el va ţîşni cîndva un izvor cu ape vindecătoare pentru mulţi, şi că
va fi cercetat de marele Arhanghel şi Arhistrateg al oştirilor cereşti,
Mihail. Prorocia s-a împlinit nu mult după
aceea: în acel loc a ţîşnit fără veste un izvor minunat, ale cărui ape
aveau proprietăţi vindecătoare, şi la care a început să vină popor mult,
din cele mai depărate zări. Un păgîn din Laodiceea avea o fiică
mută, fapt care îi macină inima de durere. Arhanghelul Mihail i s-a
arătat în vis şi i-a zis să-şi ia fiica şi să o aducă la izvor, unde va
afla vindecare. Tatăl s-a supus îndată, şi-a dus copila la izvor, şi a
aflat acolo mulţime de popor care aştepta să capete vindecare din multe,
felurite şi cumplite boli. Aceştia însă erau cu toţii creştini.
Bărbatul a întrebat cum să facă să obţină vindecarea copilului, iar un
creştin i-a zis: „Trebuie să te rogi Sfîntului Arhanghel Mihail întru Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh”. Omul
s-a rugat aşa, i-a dat fetei să bea din apa izvorului, iar fata a
început să grăiască. Păgînul cu fiica şi cu toată casa lui s-au botezat
întru Sfînta Credinţă creştină. Mai după altă vreme, un tînăr pe nume
Archippus [Arhip] s-a sălăşluit acolo lîngă izvor în vieţuire sobră şi
în rugăciune. Păgînii îl urau pe Arhip, şi îi făceau pururea răutăţi,
căci nu le plăcea faptul că acest izvor sfînt al creştinilor dăruieşte
tuturor atîta har, şi că la el venea popor de pretutindeni ca să capete
vindecare. Păgînii, în ticăloşia lor, au schimbat cursul unei ape din
apropiere, astfel încît ea să curgă peste biserica de lîngă izvor şi să o
inunde, şi pe ea şi izvorul. Dar
dreptcredinciosul Arhip s-a rugat cu lacrimi, şi Arhanghelul Mihail nu a
îngăduit aceasta: ci el a deschis o spărtură în stînca de lîngă
biserică, şi apele acelea au năvălit în ea. Aşa s-a mîntuit locul acela
sfînt, şi de aceea s-a numit el mai apoi Hone, adică „al scufundării,”
pentru că şuvoiul de ape a curs în jos, năvalnic, în acea spărtură din
stîncă, mistuindu-se înăuntru. Sfîntul Arhip bine s-a nevoit în
acel loc pînă la vîrsta de şaptezeci de ani, iar după aceea s-a săvîrşit
cu pace către Domnul.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Romulus şi a celor unsprezece mii de ostaşi
Cînd împăratul Traian bătea război în
părţile răsăritului, el a poruncit odată un recensămînt al oştenilor
lui, exclusiv al celor creştini. S-a descoperit atunci că se află
unsprezece mii de soldaţi creştini în armata imperială a Romei.
Împăratul atunci a poruncit ca ei să fie scoşi din armată şi exilaţi în
Armenia. Sfîntul Romulus era intendentul palatului imperial. El a mers înaintea împăratului şi 1-a certat pentru aceasta, declarînd că şi el este creştin.
Împăratul a poruncit decapitarea lui. La porunca împăratului, dintre
cele unsprezece mii de soldaţi exilaţi, zece mii au fost răstigniţi.
Ceilalţi o mie au fost ucişi în torturi bestiale.
• Pomenirea Sfântului Eudoxie
Sfîntul Eudoxie a fost comandant în
armata imperială romană. El a luat mucenicia pentru Hristos sub domnia
lui Diocleţian. El a fost judecat şi torturat de guvernatorul cetăţii
Melitene din Armenia. Împreună cu el au fost chinuiţi şi prietenii lui,
Zeno şi Macarie, împreună cu una mie şi o sută patru oşteni care
fuseseră aduşi la Hristos de către Eudoxie. După moarte, Sfîntul Eudoxie
s-a arătat soţiei lui, Vasilissa, care a rămas credinciosă lui Hristos
pînă la suflerea ei cea mai de pe urmă, întru care s-a săvîrşit cu pace.
• Pomenirea Sfântului Cuvios David
Acesta a fost mai întîi căpetenia unei bande de tîlhari care tîlhărea în apropiere de Hermopolis, în Egipt.
El şi-a venit în simţiri numai înspre anii bătrîneţii, cînd s-a pocăit
cu amar şi a luat tunderea în monahism. Sfîntul Arhanghel Gavriil s-a
arătat lui David şi i-a dăruit harul dumnezeiesc al facerii de minuni.
După multe nevoinţe cumplit de aspre, Cuviosul David s-a făcut vrednic
Împărăţiei Cereşti şi s-a odihnit cu pace, în veacul al şaselea.
Sinaxar 6 Septembrie
În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea minunii celei mari ce s-a facut în Colose (Frigia) de Arhistrategul Mihail.
Când a trecut prin Frigia ca să propovăduiască Evenghelia, Sfântul
Apostol Ioan a prorocit o apropiată vizită providenţială a prinţului
arhanghelilor, Mihail, în locul numit Heretopa. Şi într-adevăr, la
puţin timp, în acel loc în mod minunat a izbucnit din pământ un izvor
vindecător de toată boala. Unul din multii credincioşi care s-au
perindat pe la acest izvor, a cărui fiică s-a vindecat prin această
apa, a contruit pe acel loc, în semn de recunoştiinţa, o mica biserică
închinată Arhanghelului Mihail.
Nouăzeci de ani mai târziu, în această biserică
s-a aşezat, spre a practica asceza şi a servi la altar, un tânăr numit
Arhip, originar din Hierapolis. Pentru zelul şi dragostea acestui tânăr
atlet al lui Hristos, Dumnezeu i-a dat harul de a face minuni şi
vindecări. Dar oarecare elini, aprinşi de zavistie din pricina
minunilor preamărite ce se făceau în biserica Arhistrategului Mihail,
au vrut să abată râul care curgea acolo aproape şi să-l pornească
asupra Bisericii, că să înece şi Biserică şi să piardă şi pe Arhip. Dar
dumnezeiescul Arhistrateg, însuşi arătându-se şi poruncind lui Arhip
să se îmbărbăteze, a lovit cu un toiag piatră, şi făcând cale apei
printr-însă, de atunci până în ziua de astăzi, se vede cum acolo este
înghiţită apa şi se mistuieşte.
Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Eudoxie, Zinon, Romil şi Macarie.
Acestui Sfânt Romil i s-a tăiat capul în zilele
lui Traian, care a trimis la oarecare cetăţi în izgonire unsprezece mii
de creştini, şi cu amară moarte i-au omorât. Iar în zilele lui
Diocleţian, Eudoxie primind pe slujitorii care îl căutau, le-a spus că
el este Eudoxie, şi aceia îl sfătuiau să fugă. Iar el uitând de femeie,
de copii, de rude, de casă şi de celelalte, s-a dus înaintea
domnitorului din Melitin, şi întâi scoţându-şi brâul de la sine, care
era semn de dregătoria comitiei, l-a aruncat în obrazul domnitorului;
şi împreună cu dânsul multimea ce sta împrejur, toată ceata lui, 1104
ostaşi, asemenea au făcut. După aceea pe dumnezeiescul Eudoxie l-au
întins patru slujitori şi l-au bătut pe coaste, l-au schingiuit şi l-au
condamnat a primi moarte prin sabie. Însă când a sosit la locul
execuţiei, întorcându-se înapoi şi-a văzut soţia, şi aducându-i aminte
de cele ce o învăţase mai înainte şi poruncindu-i să pună sfârşit bun
la toate, i-a dat cea de pe urmă învăţătură: să nu plângă pentru
moartea lui, ci să-i facă în sat un mormânt fără de semn şi să-i bage
trupul acolo şi să cinstească mai mult ziua aceea cu luminată bucurie.
Apoi mucenicul ridicându-şi ochii şi mâinile la cer, i s-a tăiat
cinstitul cap, împreună cu iubitul său Zinon şi cu ceilalţi sfinţi
mucenici. Trecând şapte zile, s-a arătat Sfântul Eudoxie în vis soţiei
sale, şi i-a poruncit ei ca să spună Sfântului Macarie să meargă la
divan, unde mergând si nevrând să aducă jertfă la idoli, i s-a tăiat şi
lui fericitul cap.
Tot în această zi, pomenirea celor 1104 ostaşi, şi a Sfintei Calodoti, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea
Sfinţilor Faust prezbiterul, Macarie, Andrei şi Viv monahul, Chiriac,
Dionisie, Andronic, şi sfintele: Andropelaghia şi Tecla, şi Teoctist
corabierul, şi alt Chiriac, Dimotul, ţăranul, care de sabie s-au
săvârşit.
Aceşti sfinţi au fost pârâţi că sunt creştini, în
zilele împăratului Deciu, către Valerie domnitorul Alexandriei. Fiind
aduşi sfinţii, si cutremurându-se Valerie de întărirea şi
nespăimântarea lor, i-a osândit la moarte prin sabie. Şi luându-şi ei
sfârşitul aşa, iubitorii de Hristos ce erau în Alexandria le-au luat
trupurile şi le-au băgat în cetate, întru mărirea lui Hristos,
adevăratul nostru Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sarapavon senatorul, care de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intre cei veniti a fost si un pagan din Laodiceea, a carui fiica era muta din nastere, chemat fiind printr-o stralucitoare vedenie de noapte, de Arhanghelul insusi. Si, dezlegandu-se limba fiicei sale, paganul in semn de multumire a zidit deasupra izvorului aceluia o prea frumoasa biserica, cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, cu toata buna podoaba infrumusetand-o, iar el s-a botezat in sfanta credinta.
Fapte ca aceste umpleau de pizma pe paganii inchinatori la idoli, din Colose, care chibzuiau ce ar putea face ca sa stavileasca navala celor credinciosi la aceasta biserica. Si ura lor se intrepta impotriva cinstitului slujitor al bisericii de acolo, preotul Arhip, un om cu viata sfanta, care inca din copilarie se afla in slujba acelei biserici si care acum era un minunat propovaduitor al dreptei credinte, aducand pe multi la Hristos. Drept aceea, in repetate randuri dusmanii credintei au incercat sa-l piarda, dar acesta s-a izbavit cu paza Arhanghelului. Deci, fiind cuprinsi de pizma pentru minunile ce se faceau la biserica Arhanghelului, paganii au pus la cale, in cele din urma, sa abata asupra bisericii raul care curgea pe aproape, ca sa inece biserica si sa piarda si pe Arhip, barbatul cel cinstit de acolo. S-a aratat insa dumnezeiescul Arhistrateg insusi si, poruncind lui Arhip sa se imbarbateze, a lovit cu un toiag piatra cea mare pe care se sprijinea altarul bisericii, deschizand o prapastie fara fund. Si facand cale apei printr-insa a izbavit astfel de la pieire si biserica sa si pe slujitorul ei. Si de atunci s-a numit locul acela "Hones", adica "mistuire", ca acolo de la minunea lucrarii Sfantului Arhanghel, apele se mistuie in piatra, fara sfarsit, veacuri de-a randul. Dumnezeului nostru slava!
Intru aceasta zi, Cuviosul Parintele nostru David, care mai inainte a fost talhar.
Atunci a zis catre egumen: "Sa stii, parinte, ca eu sunt David, mai marele talharilor. Drept iti spun tie ca pentru aceasta am venit la voi, ca sa-mi plang pacatele mele. Iar de nu voiti sa ma primiti, apoi cu juramant va spun ca ma voi duce la lucrul meu cel dintai si voi aduce impreuna cu mine pe talharii pe care ii am si pe toti va voi ucide si voi risipi manastirea voastra". Deci, auzind aceasta, egumenul l-a luat pe el in manastire si l-a tuns pe el si i-a dat chipul ingeresc.
Si a inceput a se nevoi cu infranarea si a se tine pe sine cu smerenie si pe toti pe cei din manastire, saptezeci de calugari i-a ajuns si totdeauna pe toti acestia ii invata si tuturor spre sporire le era. Iar odata, sezand el in chilie, i-a stat inainte Gavriil Arhanghelul, zicandu-i lui: "Davide, te-a iertat pe tine Domnul de pacatele tale, si acum vei face minuni". Iar David a raspuns catre inger: "Nu pot sa cred aceasta, ca m-a iertat pe mine de acele multe pacate ale mele, in atat de putina vreme, ca sunt pacate grele si mai multe decat nisipul marii". Iar ingerul i-a zis lui: "Eu si pe Zaharia preotul nu l-am crutat, cand nu ma credea pe mine ca va avea un fiu si i-am legat limba lui spre certare, ca sa creada cele graite de mine, iar pe tine oare te voi cruta? Sa fii dar de acum fara grai!" Iar David s-a inchinat si a grait catre inger, zicand: "Cand, adica, in talharie eram si necuvioase lucruri faceam si mult sange varsam, atunci nu mi-ai legat limba, nici nu m-ai omorat pe mine, iar acum, cand vreau sa slujesc Domnului si sa-I aduc lauda, acum limba mea o legi, ca sa nu graiesc?" Deci, i-a zis lui ingerul: "Sa graiesti, cand pe Dumnezeu vei slavi si te vei ruga Lui, dupa randuiala, iar, afara de aceea, sa taci!"
Iar, mai pe urma, David multe minuni, cu puterea lui Dumnezeu, a savarsit, pe orbi a luminat, pe schiopi a umbla i-a facut, indraciti a vindecat si canta in biserica la rugaciune, iar alt cuvant nu-l putea grai. Iar cel ce mi-a spus mie, acela a zis: "Eu l-am auzit pe dansul si l-am vazut si ne-a fost tuturor de folos".
Intru aceasta zi, povestire din Everghitinos, despre o fecioara care s-a pocait.
Deci, intru acestea rusinandu-se, diavolii s-au departat. Iar cel ce a vazut descoperirea, a povestit-o celor de fata. Zis-a ava Amonie: "De va voi omul, de dimineata pana seara ajunge la masura dumnezeiasca". Dumnezeului nostru slava!
Cântare de laudă la Sfântul Arhanghel Mihail
O, Arhanghele al lui Dumnezeu,
Arhistrategule Mihaile,
Tu Purtător de Sabie eşti
Al Celui Preaînalt!
Tu înaintea Domnului stai înconjurat de îngeri
De îngeri preaputernici,
Şi suflete de sfinţi.
Întîiul între îngeri
Al Domnului Cel Mare,
Oriunde merge-nvinge
Şi lucrează minuni!
De el îi este spaimă
Lui Satan cel groaznic
Căci al Domnului Arhanghel
Stă pentru adevăr.
El stă pentru-adevăr
Şi slujeşte dreptatea,
El ca fulgerul iute
Este unde vrea.
Comandant al luminii,
El păgânii goneşte,
Şi cu-ale lui aripi
Apără pe creştini.
Luare aminte
Să luăm aminte la înfrînarea lui David (II Regi 23):
- La cum, în timpul războiului cu filistenii, lui David i-a fost sete, şi a întrebat cine i-ar putea aduce apă de la fîntîna din Bethleem, care era în mîinile filistenilor;
- La cum trei viteji s-au strecurat prin liniile inamice şi au adus apă de băut regelui lor, David;
- La cum David nu a voit să bea apa, ci a vărsat-o înaintea Domnului zicînd: „Să mă ferească Dumnezeu să fac una ca aceasta! Acesta nu este, oare, sîngele oamenilor, care şi-au pus viaţa în primejdie?” (II Regi 23: 17).
Predică
Despre cele două naşteri – „Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh duh este” (Ioan 3:6).
Fraţilor, aceste cuvinte nu sînt
cuvintele unui apostol sau ale unui proroc, ci sînt cuvintele Domnului
însuşi, rostite de El cu Precurata Lui Gură.
Aşa cum în fiecare cuvînt al lui Dumnezeu se află putere şi mîntuire, tot aşa se află putere şi mîntuire şi în acestea. De aceea ne este de neapărată trebuinţă să studiem cuvintele acestea cu frică şi cu grijă mare, şi să le aplicăm la propriile noastre vieţi.
Prin
cuvintele acestea Domnul arată iară şi iară întîietatea duhului faţă de
trup. El arată că, aşa cum trupul se naşte din trup, şi duhul trebuie să
se nască din Duh. Naşterea duhului nostru este de la Duhul lui
Dumnezeu, după harul lui Dumnezeu, iar nu după natura Lui. Această
naştere nouă este aceea pe care Domnul i-a descris-o lui Nicodim, una
din căpeteniile iudeilor. Nicodim însă nu a
înţeles cuvintele acestea ale lui Dumnezeu, tot aşa cum nu le înţelege
nici astăzi omul al cărui trup este mai tare decît duhul lui.
Căci oamenii al căror trup este mai tare decît duhul lor înţeleg şi judecă toate trupeşte. Pe cînd oamenii al căror duh s-a făcut mai tare şi decît trupurile lor privesc şi judecă toate duhovniceşte.
Toţi cei
care judecă şi privesc lucrurile trupeşte, îşi fac trupesc pînă şi duhul
lor, pe cînd cei care privesc şi judecă lucrurile duhovniceşte, pînă şi
trupul lor îl fac duhovnicesc. Aşa cum şi-ar schimba cineva
aurul pe bani de hîrtie, tot aşa îşi schimbă şi cei dintîi ceea ce este
nemuritor pe ceea ce este muritor. Pe cînd aceştia din urmă sînt ca
acei schimbători care cu bani de hîrtie cumpără aur bun, căci ei nu
distrug ceea ce este nemuritor, ci mai curînd transformă muritorul şi
stricăciosul întru ceea ce este sănătos şi veşnic.
Iudeii au interpretat Legea şi Prorocii potrivit trupului, adică cugetării lor simţuale şi pătimaşe, şi de aceea ei nu L-au înţeles şi nu L-au primit pre Stăpînul Hristos, ci L-au răstignit pre Domnul Slavei. Dar cei care au fost luminaţi cu harul Duhului Sfînt al lui Dumnezeu au citit duhovniceşte, după Duh, şi Legea şi Prorocii, şi L-au primit şi L-au înţeles pre Domnul Hristos. Iar prin El, ei au înţeles adînc nu doar Legea şi Prorocii, ci şi întreaga lume zidită, şi toată viaţa lor de pe pămînt.
Fraţilor, deşi trupul cu necesitate se naşte din trup, cu totul nefiresc este ca tot din trup să se nască şi duhul. Să
ni se nască aşadar duhul nostru din Duhul lui Dumnezeu, şi atunci vom
fi şi noi într-adevăr fireşti, şi cu trupul şi cu duhul. Aceasta este
firea aceea înaltă şi fără pată pe care a avut-o strămoşul Adam în Rai
mai înainte de a păcătui. Nu mai este posibil acum ca trupul nostru să se mai nască o dată din trup, şi lucrul nici nu este necesar. Dar este posibil şi absolut necesar ca, oricît de vîrstnici am fi, duhul nostru să se nască din nou din Duhul lui Dumnezeu.
O, Stăpîne lisuse Hristoase Doamne,
Cela Ce eşti Fiul Unul Născut al Tatălui, ajută-ne nouă ca mai înainte
de ceasul morţii noastre să ne naştem cu duhul de sus, de la Duhul Tău
cel Sfînt, ca să Te putem cunoaşte pre Tine cu adevărat. Căci noi Ţie ne
închinăm şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin!