• Pomenirea Sfântului Proroc Zaharia
El a fost tatăl Sfîntului loan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului.
Tatăl lui a fost Varahia, din spiţa lui Abia, unul dintre fiii lui
Aaron. Sfîntul Zaharia a fost mare preot, care ocupa al optulea rang de
slujire la Templul de la Ierusalim. Soţia lui, Elisabeta, a fost fiica
Sofiei, sora Sfintei Ana, maica Maicii lui Dumnezeu. În timpul domniei
regelui Irod ucigaşul de prunci, Zaharia se afla odată slujind la
Templul din Ierusalim, fiind preotul de rînd în acea săptămînă. în altar
s-a înfăţişat deodată înaintea lui un înger al Domnului, iar Zaharia
s-a temut tare. Dar îngerul i-a zis: „Nu te teme, Zaharia” (Luca l: 13),
şi i-a vestit că Elisabeta, soţia lui, îi va naşte fiu, ca răspuns la
rugăciunile lor. Dar şi Zaharia şi Elisabeta erau foarte înaintaţi în
vîrstă. De aceea Zaharia s-a îndoit de cuvintele vestitorului ceresc.
Atunci îngerul i-a zis: „Eu sînt Gavriil, cel ce stă înaintea lui
Dumnezeu” (Luca l: 19). Din acel ceas Zaharia a amuţit şi nu a mai putut
grăi pînă cînd nu s-a născut fiul lui, iar el a scris pe o tăbliţă:
„loan este numele lui” (Luca l: 63). Apoi glasul i s-a întors şi Zaharia
L-a slăvit pe Domnul. După ceva vreme, cînd Stăpînul Hristos deja Se
născuse şi Irod începuse să ucidă copiii din Bethleem, el a trimis
soldaţi şi la Zaharia, ca să i-1 ia pe fiul lui şi să-1 ucidă, căci Irod
auzise toate cele despre Zaharia, şi despre felul minunat în care se
născuse loan. Auzind de venirea soldaţilor, Elisabeta 1-a luat repede pe
fiul ei loan în vîrstă de un an şi jumătate, a ieşit din casă şi a
intrat într-o pustietate stîncoasă. Văzînd în urmă cum soldaţii o
urmăresc, ea a strigat muntelui: „O, munte al lui Dumnezeu, primeşte pre
maica cu pruncul ei!”. Iar muntele s-a deschis şi a ascuns întru sine
pe maică şi prunc. Atunci fiara Irod,
turbînd din aceea că i-a scăpat copilul, a poruncit uciderea tatălui lui
înaintea altarului. Sîngele lui Zaharia a curs pe marmura pardoselii şi
s-a făcut tare ca o piatră, spre dovadă şi mărturie veşnică a crimei
lui Irod. La locul unde Elisabeta a intrat în stîncă cu fiul ei, a
izbucnit izvor de apă, şi a crescut finic roditor de palmier, prin
grija lui Dumnezeu. La patruzeci de zile după uciderea lui Zaharia, a
murit şi binecuvîntata Elisabeta. Copilul loan a rămas în pustie, hrănit
de înger şi păzit de Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, pînă în ziua în
care s-a arătat la Iordan.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Iuventius şi Maximinus
Se cunoaşte foarte puţin despre viaţa
acestor doi sfinţi bărbaţi, dar mucenicia lor pentru Hristos este
cunoscută dinr-o minunată predică a Sfîntului loan Gură de Aur închinată
lor. Ei au fost ostaşi în timpul împărăţiei lui Iulian Apostatul.
Într-o discuţie ce o purtau cu alţii cu prilejul unei serbări militare
ei au condamnat faptele împăratului Iulian Apostatul de prigonire şi
ucidere a creştinilor. Părerea lor a ajuns la urechile Paravatului
[Apostatului], care a poruncit aruncarea lor în temniţă. Unii din
anturajul împăratului au venit la ei în închisoare, încercînd să îi
lămurească să se lepede de credinţă. Ei le-au zis lui luventius şi lui
Maximinus că mulţi dintre camarazii lor deja se lepădaseră de Hristos.
La acestea, cei doi au răspuns potrivit nobleţei lor: „Atunci cel puţin noi trebuie să stăm tari, şi să plătim cu jertfa noastră şi pentru lepădarea camarazilor noştri”.
Ei au fost ucişi la întunericul nopţii prin decapitare, dar sfintele
lor moaşte au fost aflate, văzîndu-se că sînt şi făcătoare de minuni.
• Pomenirea celor șaptezeci de Mucenici
Avîndu-i în fruntea lor pe Urban, Theodor şi Medimn, aceşti
bărbaţi, în vremea persecuţiilor împotriva ortodoxiei declanşate de
împăratul Valens, au fost aleşi dintre cei mai distinşi şi mai
respectaţi creştini ai capitalei constantinopolitane şi însărcinaţi să
meargă la Nicomidia spre a îl implora pe împăratul cel eretic (care era
arian) ca cel puţin să nu îi ucidă pe ortodocşii întemniţaţi.
Împăratul a turbat de furie văzîndu-i şi le-a spus să se întoarcă la
casele lor, dar în taină le-a poruncit corăbierilor să dea foc corăbiei
cînd va ajunge în larg, iar ei să scape cu bărcile de salvare. Slugile
criminale ale mai criminalului stăpîn au făcut întocmai. Astfel,
trupurile acestor cetăţeni şi mucenici slăviţi au ars şi s-au scufundat
în mare, dar sufletele lor au scăpat şi au înotat la limanul raiului
ceresc.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Athanasie
El s-a nevoit la Vilnius, iar după vreme a fost egumen al unei mănăstiri din Brest. Din pricina nezdruncinatei lui mărturisiri ortodoxe, el a fost omorît prin decapitare de romano-catolici în cinci zile ale lunii septembrie, din anul 1648. Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni se odihnesc la Brest.
Sinaxar 5 Septembrie
În această lună, în ziua a cincea, pomenirea junghierii Proorocului Zaharia, tatăl Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan.
Sfântul Profet Zaharia şi Dreapta Elisabeta au fost părinţii Sfântului
Profet Înaintemergător şi Botezător Ioan. Ei erau descendenţi din
neamul lui Aaron: Zaharia, fiul lui Barac, a fost preot în Templul din
Ierusalim iar Elisabeta a fost sora Sfintei Ana, mama Preasfintei
Fecioare Maria. Cele două femei căsătorite şi evlavioase sufereau de
nerodire a trupului, ceea ce pe vremea aceea era luat drept pedeapsă de
la Dumnezeu. Într-o zi, în timpul slujbei din templu, un înger i s-a arătat lui Zaharia care i-a spus că soţia sa bătrână va naşte prunc, "care va fi mare înaintea Domnului" (Luca 1:15) şi "va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie" (Luca 1:17).
Zaharia s-a îndoit de această prezicere şi pentru această slăbire în credinţă el a fost pedepsit, luându-i-se graiul. Când Elisabeta a născut un fiu, fiind insuflată de Duhul Sfânt i-a dat numele Ioan, deşi nimeni din familie nu mai avea acest nume.
Când l-au întrebat şi pe Zaharia acesta a scris şi el numele de Ioan pe o tablă. Imediat după aceasta i-a revenit darul vorbirii şi a început să profeţească despre fiul său care urma să fie Înaintemergătorul Domnului.
Când Irod împăratul a auzit de la magi despre naşterea Mântuitorului, a dat ordin să fie omorâţi toţi copiii de parte bărbătească de până la doi ani din Betleem şi din împrejurimi, sperând astfel să nu-i scape nici pruncul Iisus.
Irod ştia despre naşterea neobişnuită a lui Ioan şi vroia să-l omoare, crezând că acesta era viitorul Rege al Iudeilor cel din profeţii. Dar Elisabeta s-a ascuns cu pruncul în munţi şi s-a rugat la Dumnezeu să-i scape de prigonitori. Din mila Domnului muntele s-a crăpat şi i-a adăpostit pe mamă şi fiu până ce prigonitorii au dispărut.
În acele zile tragice, Zaharia slujea în templu iar soldaţii lui Irod au încercat în zadar să afle de la acesta unde se ascundeau Elisabeta şi Ioan. Apoi, aceştia l-au omorât pe sfântul profet, înjunghiindu-l în faţa altarului (Matei 23: 35).
Elisabeta a murit la 40 de zile după soţului ei şi Sf. Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a trăit în pustie până în ziua în care a apărut în faţa poporului lui Israel.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor
Mucenici Urban, Teodor, Medimn şi a celor împreună cu dânşii optzeci de
preoţi şi leviţi, adică diaconi.
Mucenicii Urban, Teodor, Medimn împreună cu cei 79 de tovarăşi
au pătimit la Nicomidia sub împăratul arian Valentus (Valens) (364-378
sau 379). Episcopul ortodox Evagrie a fost înlăturat de la Biserica
din Constantinopol şi creştinii care nu au acceptat erezia ariană au
fost închişi şi torturaţi.Ajunşi la disperare, creştinii ortodocşi au cerut sprijinul împăratului şi au trimis la el 80 de oameni religioşi, conduşi de Sfinţii Urban, Teodor şi Medimn.
Auzind plângerile lor justificate, împăratul s-a mâniat foarte tare dar s-a stăpânit să se arate. În secret l-a chemat pe eparhul Modest şi i-a dat ordin să-i omoare pe delegaţi. Modest i-a urcat pe un vapor spunându-le că vor fi trimişi la închisoare, dar apoi le-a dat ordin ofiţerilor să dea foc corăbiei aflată în larg. Astfel, toţi martirii de pe corabie au ars de vii.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Avda, episcop de Hormizd, în Persia.
Sfântul acesta a fost pe vremea lui Teodosie împaratul
romanilor şi a lui Isdigerd I (399-419) împăratul persilor, în anii
412. Fiind prins de mai-marele vrăjitor care îl silea să se închine
soarelui si focului, fiindcă nu s-a plecat, a poruncit să-l bată peste
tot trupul cu toiege de trandafir pline de ghimpi, atât de mult, încât a
ajuns ca un mort. Pentru aceasta luându-l slujitorii l-au dus la casa
sa. Şi după un ceas şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea arătarii Sfântului Apostolul Petru la Iustinian împăratul.
Tot în această zi, pomenirea sfântului
cuviosului mucenic Atanasie, egumenul (staretul) Mânăstirii Sfântului
Simeon Stilitul, la Brest-Litovsk.
Sf.
Mucenic Atanasie al Brest-ului a fost bielorus şi s-a născut în anul
1597 într-o familie de creştini numită Filipovici. El a fost bine
educat şi cunoştea literatură teologică şi istorică după cum se poate
vedea în jurnalul sfântului, care s-a păstrat.În tinereţe, Sf. Atanasie a fost dascăl în casele comercianţilor polonezi. În 1627 a acceptat tunderea sub egumenul Iosif de la Mănăstirea Sf. Duh din Vilensk. Sf. Atanasie a fost numit ieromonah în 1632 şi ales stareţ al Mănăstirii Duboisk de lângă Pinsk.
Cu ajutorul şi binecuvântarea specială a Maicii Domnului, Sf. Atanasie a reuşit să reînvieze ortodoxia pe teritoriile limitrofe ale Rusiei vechi, care au fost luate de polonezi. Între anii 1638-1648 Sf. Atanasie a făcut ascultare ca egumen al Mănăstirii Bretsk-Simeonov, îndurând abuzuri nesfârşite din partea Uniaţilor şi fiind ilegal persecutat de autorităţile civile. A fost întemniţat de trei ori.
Sfântul a fost dus la Kiev în faţa unui tribunal religios ca să fie judecat dar a fost achitat şi s-a întors la mănăstirea sa. Timp de zece ani Atanasie a luptat împotriva oamenilor răuvoitori, pentru triumful netulburat al ortodoxiei, marturie fiind suferinţele sale.După mai multe încercări de a-i frânge spiritul de luptă pentru ortodoxie, în cele din urmă, după un alt proces care i s-a intentat, sfântul a fost condamnat la moarte prin execuţie, deoarece era împotriva Uniaţilor.
Sf. Atanasie a murit ca martir în noaptea de 4/5 septembrie 1648, iar dezgroparea moaştelor s-a făcut în 20 iulie 1679.
Tot în aceasta zi, pomenirea purtatorului-de-patimire sfântul print Gleb.
Sfântul
Prinţ Gleb, botezat cu numele David, a fost unul din primii martiri
ruşi cunoscuţi sub numele de "Purtători de pătimiri". El a pătimit
împreună cu fratele său, prinţul Boris (botezat în creştinism cu numele
de Roman). După uciderea Sf. Boris, Svyatopolk Blestematul i-a trimis
Prinţului Gleb un mesager mincinos care-i aducea informaţii eronate despre tatăl lor, Marele Prinţ Vladimir, mort din cauza unei boli, încercând astfel să scape şi de ultimul pretendent la tronul din Kiev.
Fiind minţit, Prinţul Gleb s-a grăbit să ajungă la Kiev însoţit de o mână de oameni. Fratele său mai înţelept Yaroslav, ajungându-l din urmă la Smolensk, nu l-a putut opri pe acesta din drum, deoarece sfântul Gleb nu-şi putea imagina o astfel de crudă înşelăciune din partea fratelui său Svyatopolk.
Nu departe de Smolensk, ucigaşii au urcat pe nava Sf. Gleb, care nu s-a opus, cerând doar să fie lăsat în viaţă pentru vârsta lui fragedă. Dar la ordinul criminalilor, bucătarul navei i-a tăiat gâtul lui Gleb îngropându-l lângă Smolensk, într-un loc pustiu, între două trunchiuri de copac, într-un sicriu modest din lemn. (+1015). În perioada 1019-1020 fratele său, Yaroslav i-a descoperit mormântul şi trupul neputrezit care a fost mutat la Vyshgorod lângă Kiev şi îngropat lângă sfântul prinţ Boris.
Mai târziu, moaştele fraţilor au fost mutate în 2 mai la Biserica Sf. Vasile cel Mare, săvârşindu-se multe minuni la raclele celor doi sfinţi "Purtători de Pătimiri". Mitropolitul Ioan al Kievului a compus o slujbă pentru prinţii sfinţi fixând şi data prăznuirii lor în comun ziua de 24 iulie, începând din prima jumătate a sec. al XI-lea.
Biserica Rusă i-a cinstit din vremuri străvechi pe aceşti doi sfinţi, care prin rugăciunile lor au ajutat locul lor de naştere, mai ales în perioadele de mari tulburări. Astfel, chiar înainte de Bătălia de la Neva din 1240, Pătimitorii Boris şi Gleb au apărut în vis unui soldat din armata prinţului Alexander Nevsky (23 noiembrie, 30 august şi 23 mai), ajutând ruşii în timpul luptei.
Cronicile sunt pline de mărturii ale milostivirii celor doi sfinţi ruşi şi de minunile care s-au văzut la raclele lor. Multe biserici s-au construit în Rusia care au primit hramul Sfinţilor Purtători de Pătimiri Boris şi Gleb.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Deci, intrand preotul Zaharia oarecand in Templu sa cadeasca, a vazut pe ingerul lui Dumnezeu stand de-a dreapta altarului de tamaiere, vestindu-i ca Elisabeta va naste la batranete un fiu, pe Ioan Inaintemergatorul, proorocire care s-a si adeverit. Iar dupa nasterea lui Ioan, in luna a sasea, s-a auzit ca Irod, imparatul iudeilor, va sa ucida pe toti pruncii din Betleem si din imprejurimi, pentru a ucide pe Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, atunci si Ioan Inaintemergatorul nascandu-se, se temea Elisabeta, maica lui Ioan, pentru viata pruncului.
O veche traditie ne spune ca, de teama, Elisabeta s-a ascuns, dimpreuna cu copilul, intr-o pestera de cealalta parte a Iordanului. Drept aceea ostasii, cautand pruncul, nu l-au aflat. Deci, a poruncit Irod ostasilor ca, in locul copilului, pe tatal sau, preotul Zaharia sa-l junghie. Si, ducandu-se ei la Templu, am junghiat pe batranul preot "intre Templu si altar", stropind, cu sangele sau, altarul Domnului. Si asa s-a mutat din viata aceasta dreptul Zaharia, iar copilul scapand de urgie, crestea si se intarea in Duhul Sfant, ramanand in pustie pana la ceasul aratarii sale in Israel (Luca,1,80).
Intru aceasta zi, cuvant despre un tanar ce a ferecat o cruce a unui patrician.
Atunci tanarul i-a spus lui tot adevarul si a zis: "Insusi Stiutorul de inimi, Acela, stie ca nu l-am adaugat. Ca asa mi-am zis: O, cat bine a facut patricianul sufletului sau de a adus atata avere lui Hristos Dumnezeu! Si am zis: Voi adauga si eu aurul meu, ca sa iau plata cu dansul, ca sa primeasca, adica, si de la mine Hristos, cum a primit cei doi bani ai vaduvei".
Deci, patricianul s-a minunat mult de aceasta si a zis: "O, fiule, oare, asa ai cugetat, ca sa faci acest bun lucru?" I-a zis lui tanarul: "Adevarat, stapane, precum ti-am spus tie". Iar patricianul iarasi a zis tanarului: "De vreme ce asa ai cugetat si toata fapta buna ta avere ai dat-o lui Dumnezeu, voind sa ai parte cu mine, iata, din ziua de astazi, fiu al meu te voi face pe tine si mostenitor a toata averea". Insa de aceasta se cade si noi a proslavi pe Dumnezeu, Cela ce da rasplatire si acum, in viata de aici, si in veacul ce va sa vie, celor ce aduc la Dansul daruri cu dreptate agonisite. Si asa, vietuind cu dragoste in lume, mantuire si-a castigat.
Intru aceasta zi, cuvant pentru pocainta.
Intru aceasta zi, cuvant al lui Zaharia Proorocul, catre bogatii cei nemilostivi (7,9-14).
Dar voi n-ati voit sa luati aminte, ci ati intors spatele cu indraratnicie si v-ati astupat urechile ca sa nu auda. Si inima voastra ati facut-o potrivnica sa nu asculte legea Mea. Jefuiti casele vaduvelor, asupriti pe cei saraci. Si v-ati invartosat inima ca diamantul, ca sa nu asculte legea si cuvintele pe care vi le-am trimis prin Duhul Meu, prin graiurile proorocilor de alta data. Deci, cand vor striga catre Mine, Eu nu-i voi auzi, asa cum strigand Eu, ei nu m-au auzit, zice Domnul Savaot.
Si voi trimite asupra voastra sabia maniei si va voi duce pe voi ca intr-un vifor si mai voi imprastia printre toate popoarele pe care nu le cunoasteti. Si va voi da pe voi in robie, si va voi inchide pe voi, ca pe Iehonia, in casa plangerii. Si cu manie mare Ma voi porni asupra voastra si tara cea placuta o voi da intru pustiire cu multa varsare de sange, necunoscand frate pe frate. Ca legea Mea ati defaimat si Biserica Mea ati spurcat-o. Si nimeni nu va fi miluit, de nu va veti pocai si de nu va veti curati cu milostenia". Dumnezeului nostru slava!
Cântare de laudă la cei șaptezeci de Mucenici
În crucea nopţii pe mare de ce e atîta lumină?
Ce flacără rea vrea din ape sa sară?
E limba satanicei uri, ce grăieşte cu pară,
Şi-incendiază corabia-n larg.
Impăratul cu mintea strîmbă de-ortodoxie-şi rîde
Şi de aceea incendiul corăbiei a poruncit:
Ca-n el să-şi afle moartea mucenicii,
Cei şaptezeci de preoţi ce către casă plutesc.
Acesta este al lui Valens praznic,
Demn de Valens, bestial împărat
Căci ereticul ades mult mai crud este
Decît acela ce este doar necredincios.
Şaptezeci de ucişi!
Dar pentru care vină?
Pentru aceea că ei să mijlocească-au vrut
A nevinovaţilor izbăvire de moarte.
Pentru aceasta Valens
Pe ei i-a ars cu foc.
Corabia cu lemnul uscat ars-a ca paiul,
A focului limbă ţîşneşte, acuzator:
Bărbaţii toţi îngenunchează-n flăcări
Şi către Domnul înalţă ruga lor:
„Primeşte jertfa noastră,
Multmilostive Doamne, Doamne al Puterilor,
Care toate le vezi!
Ajută-ne nouă ca să plutim la ceruri,
La Locaşul cel Veşnic, mai adevărat!”.
Din vîlvătaie-ale lor trupuri se simt înmiresmate,
Mireasma umple marea, se înalţă la Cer:
Ea este jertfa sfîntă a ortodoxiei,
Ce ca tămîia drept merge, la Altarul din la Cer.
Marea răceşte șaptezeci de trupuri,
Pe cei șaptezeci de Mărturisitori.
Întăriţi de chinuri, curăţiţi, puternici,
Ei cu sufletul zboară fericiţi la Rai.
Biserica toată a lor slavă proclamă,
Pe cînd Valens vicleanul se pogoară-n iad.
Cugetare
Oamenii încearcă zadarnic să afle lucruri pe care Dumnezeu le-a ascuns de la ochii lor.
Dacă nu ar
fi îngăduit Dumnezeu, oamenii nu ar fi aflat niciodată aur şi argint în
măruntaiele pămîntului, sau puterea aburului şi a electricităţii.
Zadarnic a măcelărit Irod zecile de mii de prunci din Bethleem,
doar-doar s-ar fi aflat între ei şi Acela de Care se temea. Acel Prunc
ascuns a rămas privirilor lui de fiară, a rămas ascuns de nelegiuită
sabia lui. Zadarnic a vrut Irod să îl apuce pe loan, fiul lui Zaharia.
Căci iată minunea: soldaţii o vînau pe vîrstnica Elisabeta, care fugea
cu copilul în braţe, şi nu au putut să o ajungă! Irod, înnebunit de ură,
1-a convocat pe Bătrînul Zaharia la el şi i-a zis: „Să mi-1 dai pe fiul
tău loan!”. Dar Bătrînul Preot a răspuns cu blîndeţe: „Eu acum mă aflu
la Ierusalim în slujba Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu, nu
ştiu unde este”. Dement de furie, Irod a poruncit uciderea lui Zaharia
în locul fiului lui loan. Slugile criminalului rege au intrat în Templu
şi 1-au întrebat pe Zaharia: „Unde 1-ai ascuns pe fiul tău? Dă-ni-1
nouă, căci aşa a poruncit regele. Iar dacă nu ni-1 dai, vei muri în
locul lui”. Zaharia le-a zis: „Voi îmi veţi ucide trupul, dar Domnul va
primi sufletul meu”. Aşa a fost asasinat Zaharia, dar Irod tot
nemulţumit a rămas. Căci el, slugă de bună
voie a diavolului fiind, nu îşi afla pacea nici noaptea, nici ziua, căci
era chinuit de gîndul că tocmai acest loan care a scăpat este acel rege
nou-născut vestit de Magii de la Răsărit. Irod a făcut toate
nelegiurile şi crimele pe care le-a putut ca să-1 afle pe loan, dar nu
1-a aflat, căci Dumnezeu a voit ca să-1 ascundă.
Luare aminte
Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui David, pentru păcatele lui (II Regi 17):
- La cum Abesalom s-a războit cu tatăl lui, iar în războiul acesta au pierit mulţime de popor;
- La cum şi Abesalom a pierit;
- La cum David a plîns pentru aceasta cu amar.
Predică
Despre necesitatea celei de a doua naşteri, a celei duhovniceşti – „De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu” (loan 3:3).
Aşa a grăit Stăpînul Hristos către
Nicodim, unul dintre mai-marii iudeilor şi învăţător în poporul lui
Israel. Dar Nicodim a întrebat uimit:„ Cum pot să fie acestea?” (loan 3:
9). Adică, a întrebat el, cum se poate naşte omul încă o dată?
Chiar şi astăzi sînt mulţi care întreabă: cum se poate preface omul trupesc în om duhovnicesc? Cum se poate preface păcătosul în om drept? Cum poate harul lui Dumnezeu să intre în om şi să îi scoată afară gîndurile şi pofta păcătoase? Cum poate Duhul Sfînt să lumineze sufletul omului? Cum poate apa să se prefacă în vin?
Dar noi ştim
că atunci cînd Duhul Sfînt S-a pogorît în chip de limbi de foc aspra
Apostolilor, atunci ei ca oameni s-au prefăcut, s-au transformat, nu au
mai rămas aceeaşi, s-au înnoit cu totul, au renăscut. Mai ştim, din mii de exemple, cum oameni cu totul trupeşti s-au făcut în oameni duhovniceşti, regeneraţi şi trup şi suflet.
Prin urmare, ştim că aceste lucruri s-au întîmplat atunci şi se întîmplă acum prin lucrarea harului Duhului Sfînt.
Nu avem nevoie să întrebăm cum se
întîmplă această prefacere. Ne este destul nouă să ştim că prefacerea
are loc, şi să ne luptăm ca ea să ni se întîmple şi nouă.
Căci harul Duhului Sfînt se dă oricui îl cere cum se cuvine şi se pregăteşte cum se cuvine spre a-1 putea primi.
Nici o
sarcină nu este mai dificilă decît aceea de a vorbi de lucruri
duhovniceşti oamenilor complet senzuali, care nu sînt obişnuiţi să
gîndească şi să judece decît trupeşte. Sfîntul loan Gură de Aur a zis:
„Sufletul dedat complet patimilor nu poate înfăptui niciodată nimic măreţ şi nobil, căci el suferă de o cumplită orbire, ca şi a ochilor din care curge puroi”.
Dar vedem adesea că oamenii cei mai
trupeşti şi mai grosieri sufleteşte sînt cei care se interesează de cele
mai sfinte şi mai înalte taine dumnezeieşti.
Ei însă nu fac aceasta în scopul mîntuirii vieţii lor, ci tocmai în scopul de a-i deruta pe credincioşi, de a batjocori credinţa, şi de a-şi îndreptăţi propriile lor patimi.
Nevolnici să
pună piciorul măcar pe prima treaptă a scării nevoinţelor care duc la
cer, ei fantazează cu plăcere pe tema treptei ultime, celei mai de sus.
Fraţilor, cînd unii ca aceştia încep să vă întrebe despre cele mai adînci taine ale prefacerii sufletului şi ale Împărăţiei Cerurilor, cereţi-le mai întîi să împlinească cele zece Porunci de bază ale lui Dumnezeu.
Dacă vor face aceasta, atunci sufletele
lor se vor deschide firesc către înţelegerea Dumnezeieştilor Taine, în
măsura în care acea înţelegere le este necesară curăţirii propriului lor
trup şi suflet de patimi murdare şi păcate, şi pentru mîntuirea
veşnică.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Învăţătorule al inimilor noastre, o, Doamne Atotînţelepte şi Sfinte,
ajută-ne nouă să înţelegem cu minţile noastre şi să primim cu inimile
noastre pre cît ne este de folos mîntuirii sufletelor noastre. Ajută-ne
nouă să ne scîrbim deplin de curiozitatea deşartă. Căci numai Ţie se
cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
