Întru aceasta zi, cuvânt al Sfântului Maxim Marturisitorul, din Filocalie: Talmacirea duhovniceasca pe scurt a jertfelor din Lege.
Întrebare: Ce înseamna cele cinci feluri de jertfe, aduse dupa rânduiala Legii: oaia, boul, capra, turtureaua si porumbelul?
Raspuns: Dupa unul din întelesuri, berbecul, ca unul care-i capetenie, închipuieste puterea rationala, taurul, iutimea, iar capra, pofta. Turtureaua, la rândul ei, închipuieste neprihanirea, iar porumbelul, sfintenia. Daca însa voim sa tinem seama si de însusirile firesti ale fiecarui animal si sa le cautam întelesul potrivit, cei priceputi în astfel de lucruri spun ca oaia aduce trei lucruri stapânului ei: lâna, laptele, si mielul. Iar pupila ochiului ei se întoarce dupa soare si în fiecare zi da afara 365 de bobite de gunoi. La fel si oaia cugetatoare, care este omul, daca vrea sa se aduca jertfa Stapânului , trebuie sa-i dea, ca lâna, faptuirea poruncilor, ca lapte, întelegerea duhovniceasca a naturii, ca aceasta hraneste mintea, iar ca miel, ucenicul pe care îl naste prin învatatura, silindu-se sa-l faca întru totul ca pe sine si sa-l aduca desavârsit înaintea lui Dumnezeu. Dar si pupila ochilor unuia ca acesta, se întoarce dupa soare, adica mintea lui se îndreapta dupa soarele Dreptatii, Hristos, Care calauzeste toate ale noastre prin Providenta cea cârmuitoare a lucrurilor, ca în necazuri, ca si în zile bune, el Ii multumeste Aceluia pentru Providenta, ca le calauzeste bine pe toate. Unul ca acesta leapada în fiecare zi 365 bobite de gunoi, adica, arunca de fiecare data cele stricacioase si de prisos, supuse timpului si prefacerii.
Întru aceasta zi, învatatura a Sfântului Vasile, despre faptele bune.
Învata-te si te deprinde, omule credincios sa fii lucrator de evlavie. Învata-te a vietui dupa cuvântul Evangheliei; cuvântul acesta sa-ti fie, adica, îndreptarea ochilor, înfrânarea limbii, domolirea trupului, smerenie mintii, gânduri curate având, pierdere si parasire mâniei. Nevoieste-te la faptele cele bune, pentru Domnul; lipsit fiind, nu te razbuna; urât fiind, sa iubesti; fiind prigonit, rabda; hulit fiind, sa mângâi; omoara-ti pacatul, rastigneste-te împreuna cu Hristos. Toata dragostea sa-ti pui spre Domnul, ca sa-L afli unde sunt multimile de îngeri, soboarele celor întâi nascuti, scaunele Apostolilor, toiegele Patriarhilor, cununile Mucenicilor si laudele Dreptilor. Cu acestia, sa doresti, si pe tine însuti sa te numeri. Iar când va veni vreo ispita asupra ta, din îngaduinta lui Dumnezeu, ori goliciune, ori necaz, ori foame, sau altceva, sau vreo boala cercetându-ti trupul tau, sau pierdere de sânge patimind, pentru Dumnezeu, rabda, laudând pe Dumnezeu, si sa nadajduiesti spre Domnul cel milostiv, ca îndraznind, nesfiindu-te, sa zici: “Trecut-am prin foc si prin apa si ne-ai scos pe noi la odihna.”
Întru aceasta zi, cuvânt lui Cosma presviterul, catre episcopii si preotii, cei ce pasc turma lui Hristos
Sa nu îngropati talantul în mâncari, sa nu ascundeti margaritarul Domnului în betii. Ca sluga aceea, care a luat un argint, macar ca nu l-a pierdut, ci l-a adus pe el la Domnul sau, cu toate acestea, ce raspuns a auzit, si ce fel de plata a luat: “Sluga rea, I-a zis, ai stiut ca secer de unde n-am semanat si adun de unde n-am risipit. Deci, de ce n-ai dat argintul meu la schimbatori si, venind, eu as fi luat al meu cu dobânda?” Si a zis catre cei ce slujeau: “Aruncati-l pe el în gheena focului.”
Auziti, voi pastorilor, acest înfricosat raspuns? Daca, adica nepierzând argintul Domnului, ci în basma curata pastrându-l si Domnului sau aducându-l, a fost gasit vrednic de atâta osânda, apoi, cu atât mai mult cei ce au primit doi arginti, sau trei, de nu-i vor îngriji pe ei cu paza, ci în lene îi vor îngropa, cum vor fi munciti, daca nu îndoit sau întreit? Ascultati, pe mai-marele Apostolilor, cum va învata pe voi, zicând: “Pastrati, turma lui Dumnezeu cea data în paza voastra, nu în sila, ci cu voie buna, dupa Dumnezeu, nu pentru câstig, ci din dragoste. Nu ca si cum ati fi stapâni peste biserici, ci chip facându-va turmei. Iar când se va arata mai-marele Pastorilor, veti lua cununa slavei cea nevestejita”. Si iarasi: “Fiti treji si privegheati, ca potrivnicul vostru diavolul, ca un leu umbla racnind, cautând pe cine sa înghita; caruia împotriviti-va, stând tari în credinta.” Aceste cuvinte auzind, voi episcopiilor, luati aminte, adica, în ce chip se cuvine voua a purta grija de turma ce vi s-a încredintat, ca vrednici sa va faceti a dobândi bunatatile cele fagaduite, întru Iisus Domnul nostru.