marți, 18 ianuarie 2011

Intru aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Eufrasia fecioara (sec. IV).


    Aceasta a fost din cetatea Nicomidiei, pe vremea imparatiei lui Maximian, de neam vestit, frumoasa la chip, si cu bune obiceiuri si credincioasa roaba a lui Hristos Iisus. Si, fiind prinsa de inchinatorii la idoli, a fost silita sa aduca jerfa zeilor, si, nesupunandu-se, a fost batuta cumplit, dar ea a rabdat aceasta cu barbatie. Apoi, data a fost spre batjocura unui barbar, si acesta a dus-o pe ea la casa lui. Iar ea, neincetat, in mintea ei, se ruga Preacurat Mirelui sau, lui Dumnezeu, ca sa-i pazeasca curatirea ei nestricata.
    Deci, cand spurcatul acela barbar s-a inchis in casa, Sfanta l-a rugat pe el sa o astepte pe ea putin, fagaduindu-i sa-i dea o buruiana pe care, de o va purta cu sine, apoi nu-l va rani pe el nici o arma a dusmanului, zicand ea despre sine ca este fermecatoare. Iar barbarul i-a zis ei: "Imi vei da pe urma buruiana aceea." Raspuns-a inteleapta fecioara: "Nu este cu putinta sa fie gasita buruiana aceea de femei nefecioare, ci numai de fecioare nenuntite. Ca altfel, acea buruiana nu are nici o putere." Si a slabit-o barbarul, pana ce ii va arata lui buruiana aceea.
    Deci, Sfanta, in gradina mergand si adunand niste buruieni, pe care le-a aflat acolo, i le-a aratat lui. Iar el i-a zis : "Si cum voi sti ca sunt adevarate cele graite de tine ?" Iar ea a pus buruienile acelea pe grumaji ei si i-a zis lui: "Ia o sabie ascutita si, repezind-o tare cu amandoua mainile, si, loveste-ma in grumaji, pe cat vei putea si din aceasta vei sti ca nicidecum nu ma va vatama sabia ta." Iar el, crezand cuvintele ei, a luat sabia si a dus-o la capul Sfintei fecioare si a repezit-o tare si, lovind-o i-a taiat cinstitui ei cap. Si, cunoscand el ca a fost batjocorit de dansa, scrasnea cu dintii sai, dar la nimic nu ajuta. Ca acum inteleapta fecioara s-a dus neintinata catre Mirele ei Hristos, lasand preaminunat chip de intelepciunea sa, voind mai bine sa moara, decat sa-si piarda fecioria ei.