Ca ne-a vazut pe noi afundati in rautatea pacatului, robit de diavolul, prin lucruri urate de Dumnezeu, si n-a rabdat sa ne mai vada cazuti in atatea nenorociri. Si, plecand cerurile S-a pogorat pe pamant si, fara de prihana si fara de amestecare, a luat trup de om, in pantecele Preacuratei Fecioare Maria salasluindu-Se. Si Cuvantul lui Dumnezeu, Cel fara de inceput, S-a facut, cu trupul, om, adica Dumnezeu si Om, indoit cu firea. Ca a vrut sa innoiasca neamul omenesc si sa-l duca la locul cel dintai, dintru care a cazut, cand a ascultat pe vrajmasul care, amagind pe stramosul nostru Adam, omul cel dintai, l-a surpat si in viata muritoare l-a mutat. Deci, pentru aceasta, s-a facut aratarea lui Dumnezeu, pogorandu-se la noi Fiul lui Dumnezeu.
Bucurie ca aceasta nu s-a mai facut de cand este lumea, ca Fiul lui Dumnezeu a venit, nu ca in vremea veche, prin prooroci si prin pilde, ci, prin nasterea cea din Fecioara, S-a aratat noua fata catre fata. Nu este nici un lucru mai fericit si mai mantuitor decat acesta. Este minunea cea mai inalta, decat toate minunile pe care le-a facut Dumnezeu, de la inceputul lumii. Drept aceea, ingerii propovaduiesc taina si steaua vesteste pamantului pe Imparatul ceresc. Iata, pastorii alearga sa vada pe pruncul Care li s-a propovaduit. Magii, cu daruri imparatesti, I se inchina, iar ingerii lauda pe Dumnezeu, Care Se Slaveste de cei de sus; si pe pamant se vesteste pacea. Ca, iata marturiseste si Apostolul: "Aceasta este pacea noastra care a impreunat pe ingeri cu oamenii, amandoua cetele le-a facut una, facand pace prin cruce, omorand vrajmasia si impacandu-ne cu Dumnezeu. In El viata s-a aratat si fiii lui Dumnezeu ne-am facut" (Efes. 2, 14, 16).
Deci, ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua? Sa ne veselim, mai intai, ca si pe noi ne-a invrednicit Dumnezeu sa-i dam un raspuns pentru toate cate ni le-a dat. Iar raspunsul nostru este viata noastra crestineasca de fii ai lui Dumnezeu si frati intr-olalta, viata noastra cea cu stradanie, pe care am iubit-o si fagaduinta am dat pentru ea la Sfantul Botez, viata noastra care este adevarata slujire a lui Dumnezeu si a semenilor nostri.
Deci, de poftim sa umblam si noi pe urmele Domnului, si ale Sfintilor Lui, sa nu ne ingrijim numai de mantuirea noastra, ci de toti oamenii din lume. Nu suntem noi frati cu toti oamenii? Nu suntem ziditi dintr-un pamant? Nu ne-am botezat intr-o sfanta scaldatoare toti? Sa ne ostenim si sa ne rugam, dar, pentru toti fratii nostri din lume, intristandu-ne de pacatosi, de eretici, chiar si de limbile pagane, care se afla in intunericul necredintei; cu un cuvant, pentru toti oamenii, precum porunceste Apostolul Pavel. Folosul nostru va fi cu atat mai mare. Ne vom implini o sfanta datorie, vom dobandi curatirea si iertarea pacatelor noastre si vom castiga viata cea vesnica a Imparatiei ceresti, intru Hristos Iisus, Domnul nostru.
Sinaxar 24 Decembrie
În aceasta lună, în ziua a douăzeci
şi patra, pomenirea Sfintei cuvioasei fecioare Muceniţe Eugenia şi a
celor împreună cu ea.
Sfânta Muceniţă Eugenia (Evghenia), odraslă de bun neam şi mândrie a neamului ei s-a născut în Roma cea veche. Părinţii el, Filip şi Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii. S-a îmbrăcat bărbăteşte a luat cu ea două slujnice şi într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop şi a primit de la el sfântul botez. Şi-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu şi foarte de dimineaţă s-a dus în grabă la o mănăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoinţe, în trude, în privegheri de toată noaptea şi a săvârşit toată virtutea. Strălucea ca un mare luminător, aşa că fraţii l-au rugat să le fie stareţ. Nu voia, dar silit de cuvintele şi de dragostea lor a primit. Şi aşa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare şi prea strălucit. Chipul lui îi atrăgea pe toţi. Cum atrage magnetul fierul, aşa atrăgea pe toţi, ca să se desfăteze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneşte de chipul frumos al lui Eugeniu. Şi s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată şi l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia cu lacrimi şi cu cuvintele ei înşelătoare i-a mişcat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-şi dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu stareţul, tăciunele desfrânării a aprins şi mai mult inima Melantiei spre dragoste. Şi ca un orb, care-şi pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu şi-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul oraşului, tatăl Eugeniei, şi a făcut plângere, că în cutare mănăstire stareţul înşeală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite şi că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar şi pe ea. Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, stareţul mănăstirii, şi pe monahi. Să-i aducă legaţi ca pe nişte oameni vinovaţi, închinători mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteală de faptele lor. Şi s-au înfăţişat părţile la judecată. A început să grăiască Melantia. A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareţ; l-a batjocorit şi l-a defăimat cât a vrut. Striga, şi arăta cu degetul pe stareţ prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricaţi. Cu glas mare a strigat şi a zis: "Ascultaţi-mă toţi, că vă spun adevărul!" Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice!
Atunci Eugenia şi-a rupt hainele de pe ea şi a arătat celor de faţă privelişte înfricoşătoare şi nemaivăzută. Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor: "Se cuvine ca noi călugării să suferim, cu mulţumire, ocările, batjocura şi chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească iată vă spun că sunt femeie; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soţia lui e mama mea. Aceştia de lângă mine mi-s fraţi, nu-i numesc robi".
Toţi au rămas încremeniţi de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe când era încă la Judecata foc a căzut din cer peste casa ei şi a ars până la temelie.
Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăţia şi desfătarea vieţii şi s-a botezat. A ajuns păstor credincioşilor din Alexandria, şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, omorât de săbiile necredincioşilor, şi a zburat cu bucurie la cereşţile locaşuri.
După săvârşirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexandria, ţara cea străină, şi mânate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat poruncă împăratul ca toţi creştinii să jertfească idolilor, de nu, să moară. Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea şi aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia şi a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Vasila, care a suferit mucenicia împreună cu Sfânta Eugenia, şi care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filip, tatăl Sfintei Eugenia, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Protu şi Iachint eunucii şi împreună schimnicii cu Sfânta Eugenia, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Nicolae monahul, cel ce a fost ostaş.
Cuviosul Părintele nostru Nicolae monahul a trăit pe timpul împăratului Nichifor şi era ostaş. Când împăratul a pornit cu război împotriva bulgarilor, a plecat şi el cu oştirea. Către seară a poposit într-un loc, şi a tras la un han. A cinat şi-a făcut rugăciunea şi s-a culcat. Pe la straja a doua sau a treia din noapte, fata hangiului, cuprinsă de dragoste pătimaşă, s-a dus la el, ca să-l atragă la ea.
Sfântul, simţind că prin tânăra fată satana caută să-l atragă către păcat, s-a înarmat cu toată puterea împotriva patimii şi a mustrat aspru pe tânăra fată, care în trei rânduri a venit la el mânată de aceeaşi patimă neînfrânată. Sculându-se apoi şi-a făcut semnul crucii şi a pornit la drum.
În noaptea următoare a avut un vis. Se făcea că stătea pe un loc înalt, de unde se vedea în toate părţile. Alături de el, stătea pe un scaun o căpetenie şi avea piciorul drept pus peste cel stâng. Căpetenia aceea i-a zis: "Vezi oştile de o parte şi de alta?". "Da, Doamne", i-a răspuns el. "Văd că romanii taie pe bulgari". "Uită-te acum la mine!", i-a spus cel din vis. Şi l-a văzut că-şi pune piciorul drept la pământ şi-şi aşează piciorul stâng deasupra celui drept. După aceasta s-a uitat iarăşi sfântul pe câmpul de bătaie şi a văzut că duşmanii taie fără milă pe romani.
După ce s-a terminat lupta a zis cel din vis: "Uită-te bine pe locul unde zac trupurile moarte şi spune-mi ce vezi". Ostaşul s-a uitat şi a văzut că tot pământul dinaintea ochilor era plin de trupuri moarte, iar în mijlocul lor era un loc cu iarba verde cât un pat. Şi a zis: "Doamne, tot pământul este plin de romani căzuţi, afară de un loc. cu iarba verde mare cât un pat". "Şi ce crezi tu că înseamnă aceasta?" l-a întrebat pe ostaş cel din vis. "Sunt om prost, Doamne, şi nu ştiu", i-a răspuns ostaşul. "Livada aceea verde", i-a spus acela, "pe care o vezi mare cât un pat, este locul tău. Acolo trebuia să fii ucis şi tu cu ceilalţi ostaşi; să fii pus acolo şi să acoperi şi restul câmpului de luptă. Dar pentru că noaptea trecută te-ai luptat de trei ori cu ispita pe care cel viclean ţi-a trimis-o prin fiica hangiului şi ai alungat-o cu vitejie de la tine. Iată, tu însuţi te-ai izbăvit din acel măcel. Ai lăsat patul de verdeaţă fără aşternut. Ţi-ai mântuit sufletul împreună cu trupul. Şi moartea nu va mai avea putere asupra sufletului tău, dacă-mi vei sluji mie cu inima curată".
La auzul acestor cuvinte s-a spăimântat; s-a deşteptat cutremurat şi s-a închinat. S-a întors din drum cale de o zi, s-a suit într-un munte şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru oştirea romană.
Când împăratul a intrat în provincia Bulgariei, bulgarii s-au suit în munte şi au lăsat trupe de pază ca la cincisprezece mii de ostaşi, pe care romanii i-au ucis. Mândri de biruinţa lor, au început să nu se mai îngrijească. Şi pe când dormeau fără grijă, noaptea au năvălit asupra lor bulgarii şi i-au ucis mai pe toţi, împreună cu împăratul Nichifor. Atunci dreptul şi-a adus aminte de visul lui. A mulţumit lui Dumnezeu şi s-a întors de acolo plângând şi tânguindu-se. S-a dus într-o mănăstire, a luat sfânta schimă şi slujind lui Dumnezeu cu inima curată, vreme de mulţi ani, a ajuns un părinte mare şi vestit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ahaic, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antioh, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Vitimion, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Afrodisie, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Grat, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi,
pomenirea Sfântului noului mucenic Ahmed, care a suferit mucenicia în
Constantinopol, în anul 1682, şi care de sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Intru
aceasta zi, pomenirea
Preacuvioasei Mucenite Evghenia (+1262)
Iar o femeie bogata, anume, Melantia, ce se talcuieste negreala, neagra cu adevarat si la suflet, daca l-a vazut pe Evghenie din fire frumos, a fost cuprinsa de mare dragoste, la vederea lui. Si, gasind o mincinoasa si desarta pricina, ca are o boala indelungata si vrea sa i-o spuna in taina, ca nu este alt chip a se izbavi de boala ei, Evghenie, milostivindu-se cu inima si increzandu-se, din nevinovatie, in viclenele si amagitoarele cuvinte ale Melantiei, s-a plecat si a mers la casa ei, necunoscand viclesugul. Si, crezand ca este bolnava a sezut langa patul celei ce bolea nu de boala, ci de pofta trupeasca. Si, cautand Melantia la fata Evgheniei, n-a putut tainui mai mult focul poftei cel ce se ascundea in launtrul ei si a inceput a grai cuvinte de desfranare: "Cu nesuferita pofta, si cu nemasurata dragoste sunt cuprinsa pentru tine". Acestea si mai multe zicand Melantia, cuvioasa Evghenia se rusina de nerusinarea acelei femei si i-a raspuns ei groaznic: "Taci, o, muiere, taci si nu incerca a ne vatama pe noi cu otrava balaurului celui vechi, ca vad ca te-ai gatit pe tine, mare lacas, diavolului. Departeaza-te, ispititoareo, de la slugile lui Dumnezeu". Acestea si mai multe ii zicea. Iar Melantia, umplandu-se de nespusa rusine si de manie, s-a dus in cetate si, mergand la prefect, il para pe Evghenie egumenul. Si zicea: "Minunatul egumen de la cutare manastire, amagind cu cuvinte inselatoare pe femeile curate, a venit si la mine, fiind el indraznet si "nerusinat pacatos". Iar prefect in anul acela era chiar tatal Sfintei Evghenia. Deci, fiind el judecator in cetate, daca a auzit aceasta, minunandu-se foarte, indata a trimis la manastire, poruncind sa aduca la judecata pe Evghenie, ca pe un egumen ce era, si pe calugarii legati, ca pe niste vinovati, si mincinosi slujitori, sau, mai vartos a zice, ca pe niste raufacatori, ca sa stea de fata si sa raspunda. Deci, daca au fost scoase la judecata si manastirea si cetatea, a inceput a grai Melantia, ocarand pe minunatul acela egumen si batjocorindu-l si invinuidu-l cu multe cuvinte. Si, cu indraznire strigand catre toti si aratandu-l prietenilor ei cu degetul, ca pe un slujitor spurcat, si pe cei ce erau sub ascultarea lui, ca pe niste desfranati, zicea: "Ascultati toti, ca adevarul va graiesc!"
Atunci Evghenie, indata rupandu-si haina lui, a zis catre cei ce erau de fata, cu multa indraznire: "S-ar cadea noua sa va multumim si sa suferim si ocari si batjocuri si chinuri pe trup, dar ca sa nu se faca de ras chipul calugaresc ce purtam, iata, eu sunt femeie in fire, fiica de prefect si judecator tatal meu iubit, iar doamna lui imi este mama, care m-a nascut. Si acestia imi sunt frati, ca nu le voi zice slugi. Acestea zicand buna Evghenia, toti s-au minunat. Si, fiecare se mira, vazand in ce chip a pedepsit Dumnezeu, cu dumnezeiasca judecata, viclenia Melantiei.
Deci, tatal Evgheniei, indata lasand slava, bogatia si stralucirea lumeasca, s-a botezat, si s-a facut pastor credincios cetatii, incheindu-si viata cu mucenicie, ca a fost omorat cu sabia de necredinciosi, si s-a dus la veselia cerestilor lacasuri. Iar maica sa, numaidecat lasand tara cea straina a Alexandriei, s-a intors la mosia ei din Roma. Si, iesind porunca imparateasca in vremea prigoanei lui Galeriu, sa se aduca jertfa la idoli, si-a marturisit credinta si a fost data mortii. Cat despre Evghenia, care atata stralucise de fata cu toti, din dorul ei cel mare catre Hristos, i-au legat de grumaji o piatra mare si au aruncat-o in apa si iesind ea sanatoasa, i-au taiat capul cu sabia si, vesela, a zburat catre Imparatul si Mirele sau.
Intru aceasta zi, pomenirea Cuviosului Nicolae mohahul, care a fost ostas (sec. IX)
Iar in noaptea urmatoare, pe cand dormea, s-a vazut pe sine la un loc cu larga vedere. Si aproape de el cineva puternic, sezand si avand piciorul drept pus peste cel stang, a zis catre dansul: "Priveste de amandoua partile pe ostasi". Iar el a zis: "Asa, stapane, vad ca grecii taie pe bulgari". Si a zis cel care se aratase: "Cauta acum spre noi". Si, cautand spre puternicul acela, l-a vazut pe el rezemand piciorul cel drept de pamant si piciorul cel stang punandu-l peste cel drept, care lucru facandu-se, cautand iarasi spre osti, a vazut pe cei potrivnici taind fara crutare pe greci. Si, incetand taierea trupurilor, a zis puternicul acela catre dansul: "Cauta cu deadinsul la taierea trupurilor si-mi spune ceea ce vezi". Iar el, cautand, a vazut tot campul cel intins sub ochii lui plin de trupurile mortilor, iar la mijloc era un loc gol si verde, atat cat s-ar fi culcat un om, si a zis: "Stapane, tot pamantul este plin de trupurile grecilor, celor taiati fara de crutare, afara de un loc, cat s-ar culca numai unul". Atunci a zis puternicul acela catre dansul: "Si ce gmdesti despre aceasta?" El a raspuns: "Nestiutor sunt stapane, si nu pricep" Si iarasi a zis catre dansul, infricosatul acela: "Acest loc verde gol, pe care il vezi, care are culcus numai de un om, al tau este si intru el tu erai sa zaci taiat, ca si ostasii tai. Dar, de vreme ce in noaptea trecuta, pe balaurul cel impletit in trei, care de trei ori s-a luptat si a voit sa te ucida, cu barbatie l-ai scuturat de la tine, iata ca tu insuti te-ai slobozit de taierea aceasta si culcusul acela verde n-a avut parte de tine si ti-ai mantuit si trupul si sufletul tau. Deci, de acum, daca tu curat imi vei sluji si moartea cea fireasca o vei birui". Acestea auzindu-le, s-a inspaimantat si, trezindu-se, s-a suit intr-un munte si s-a rugat lui Dumnezeu pentru oaste. Iar, intrand imparatul in stramtorile Bulgariei, s-au suit bulgarii in munte, lasand putini pentru paza, cateva mii, pe care, grecii taindu-i, s-au mandrit. Si imprastiindu-se prin tara; dupa putin, toata tabara grecilor a fost ucisa, impreuna cu imparatul Nichifor. Si se spune ca, daca-l aflara bulgarii pe imparatul grecesc ucis, i-au facut scafarlia capului pahar, si-l ridica cu vin imparatul bulgarilor, de-l bea plin, inaintea dregatorilor sai la adunati. Si de atunci s-a inceput a se ridica paharul la mese.
Deci, dreptul Nicolae, aducandu-si aminte de visul acela si multumind lui Dumnezeu, s-a intors de acolo cu lacrimi. Si, ducandu-se intr-o manastire a luat asupra lui chip calugaresc, si slujind curat lui Dumnezeu, s-a facut unul dintre parintii cei mari, intru Hristos Iisus Domnul nostru.
