• Pomenirea Sfântului Proroc Avacum
Avacum a fost fiul lui Asafat, din
seminţia lui Simeon. El a prorocit cu şase sute de ani mai înainte de
Hristos, în vremea Regelui Manase, mai înainte vestind distrugerea
Ierusalimului. Cînd Regele Nabucodonosor a atacat Ierusalimul Prorocul
Avacum s-a refugiat în ţinuturile ismaeliţilor. De acolo el s-a reîntors
în Iudeea, unde a vieţuit ca lucrător al pămîntului. Pe cînd ducea
odată de mîncare la lucrătorii pe care îi avea la ţarina sa, s-a pogorît
înaintea lui un înger al Domnului care i-a zis: „Du prînzul pe care îl ai în Babilon, lui Daniel, în groapa leilor!”. Dar Prorocul a zis: „Doamne! Babilonul nu l-am văzut şi groapa nu ştiu unde este!”. Atunci
îngerul Domnului 1-a luat pe Avacum de creştet şi, ţinîndu-l de perii
capului său, l-a pus în Babilon deasupra gropii, întru repeziciunea
duhului său. Babilonul se a fla la o distanţă enormă faţă de
locul în care era Prorocul Avacum la momentul convorbirii cu îngerul.
Prorocul Daniil fusese aruncat în acea groapă de către Regele
Babilonului, Cirus, ca pedeapsă pentru refuzul lui Daniil de a se
închina la idoli. Stînd desupra gropii, Prorocul Avacum a strigat:
„Daniele! Daniele! Ia mîncarea pe care ţi-a trimis-o ţie Dumnezeu”. Atunci
Daniel, mulţumind lui Dumnezeu, s-a sculat şi a mîncat, după care
îngerul Domnului 1-a dus pe Avacum înapoi la locul de unde îl luase, la
ţarina din ludeea. Sfîntul Proroc Avacum a mai vestit şi
eliberarea Ierusalimului şi timpul venirii Domnului Hristos. El s-a
săvîrşit către Domnul la bătrîneţi adînci şi încuviinţate, fiind
înmormîntat la Kela. Sfintele lui moaşte s-au descoperit în vremea
împăratului creştin Theodosie cel Mare [deci după aproximativ o mie de
ani].
• Pomenirea Sfintei Muceniţe Miropa
Ea s-a născut la Efes din părinţi
creştini. După moartea tatălui ei, copila Miropa a mers cu mama ei în
Insula Chios [la o moşie a lor părintească] şi acolo a luat mucenicia
pentru Hristos. Mucenicia acestei fecioare a avut loc la puţină vreme
după cea a slăvitului mucenic Isidor Soldatul (vezi pomenirea lui la
ziua de 14 mai). Ucigîndu-1 torţionarii pe Isidor prin decapitare,
sfînta şi viteaza Miropa a luat în ascuns trupul lui şi 1-a îngropat cu
cinste la un loc osebit. Dar ticălosul dregător Numerian, auzind de
furtul acesta, a voit să ucidă gărzile care ar fi trebuit să păzească
trupul mucenicului. Auzind că oameni
nevinovaţi urmează să fie ucişi din pricină că ea luase trupul
mucenicului, fericita Miropa a alergat şi a stat înaintea dregătorilor
şi a mărturisit cu glas tare că ea este aceea care a luat şi a îngropat
cu cinste trupul Sfintului Mucenic Isidor. Pentru aceasta ea a fost biciuită bestial şi aruncată apoi în temniţă cu trupul numai o rană sîngerîndă. Dar Domnul nu o a lăsat pe Muceniţa Lui întru singurătatea suferinţei.
La miezul nopţii temniţa a strălucit de lumină cerească şi Sfîntul
slăvit mucenic Isidor Soldatul a venit la ea, înconjurat de mulţime de
sfinţi îngeri. „Pace ţie, Miropa”, a zis Sfîntul Isidor. „Rugăciunea ta a
străbătut cerurile, şi iată curînd vei fi cu noi şi te vei încununa cu
cununa cea gătită ţie”. Sfînta muceniţă s-a bucurat atunci cu bucurie
mare şi şi-a dat sfîntul ei suflet în mîna lui Dumnezeu. Din trupul ei a ieşit atunci o mireasmă dumnezeiască şi dulce care a cuprins toată temniţa.
Unul din temniceri, care a văzut toate cele despre Miropa şi a simţit
mireasma, a crezut în Hristos şi s-a botezat, fiind şi el curînd
martirzat pentru aceasta. Sfînta Muceniţă Miropa s-a strămutat la
veşnica viaţă în anul 251 după Hristos.
• Pomenirea Sfântului Uroş, Regele Serbiei
El a fost fiul Ţarului Duşan şi a domnit în cumplitele vremuri de prăbuşire a regatului sîrb. Blînd,
evlavios şi smerit, el nu a voit să îi aducă cu forţa pe nobilii lui la
supunere faţă de rege şi faţă de interesele regatului sîrb.
Printre aceşti nobili s-a aflat şi violentul Vukaşin, care în cele din
urmă 1-a şi asasinat pe rege. Bunul Uroş a luat moartea mucenicească în a
doua zi a lunii decembrie din anul 1367, pe cînd era în vîrstă de
treizeci şi unu de ani. Asasinat de muritori, el a fost preaslăvit
veşnic de Dumnezeu. Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni au odihnit
la Mînăstirea lazak din Fruşka Gora, de unde au fost aduse la Belgrad în
timpul celui de al Doilea Război Mondial. Ele au fost aşezate în
Biserica Catedrală alături de cele ale Kneazului Lazăr şi ale Despotului
Ştefan Ştiliianovici. În timpul domniei
acestui rege sfînt s-a rididcat Mînăstirea Sfîntului Nahum de lîngă
Lacul Ohrida, de către unul dintre nobilii regelui, Grgur [Grigorie].
• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui Nostru Athanasie, Zăvorâtul de la Mînăstirea Peşterilor din Kiev
Acest bărbat sfînt s-a săvîrşit către
Domnul după o viaţă lungă de nevoinţe aspre sihăstreşti şi a fost
îmbăiat, îmbrăcat şi pregătit de sfînta înmormîntare de către fraţii lui
duhovniceşti. Sfîntul Athanasie era mort de două zile cînd deodată s-a întors la viaţă.
Cînd au venit ca să îi facă rînduiala înmormîntării, fraţii 1-au
aflat şezînd şi plîngînd, viu, iar nu mort, aşa cum îl lăsaseră. După
învierea lui din morţi Sfîntul Athanasie a intrat într-o chilie de unde
nu a mai ieşti timp de doisprezece ani, pînă la moartea lui, timp în
care nu a mai vorbit cu nimeni şi a trăit numai cu pîine şi apă.
El s-a săvîrşit către Domnul la anul 1176. Pomenirea Sfîntului lesei,
Episcopul cetăţii Ţilkani [din Georgia] El este unul dintre cei
treisprezece Părinţi sirieni (a căror pomenire este la ziua de 7 mai).
El a fost mare făcător de minuni. Cu
rugăciunea el a schimbat cursul unui mare fluviu, astfel încît, de la o
foarte mare distanţă, el să vină şi să curgă aproape de cetatea Ţilkani. Sfintele lui moaşte odihnesc într-o sfînta biserică închinată hramului lui, din cetatea georgiană Ţilkani.
Sfantul Prooroc Avacum era din semintia lui Simeon, feciorul lui Asafat, din partile Iudeii, si pentru viata sa cea cu fapte bune a primit de la Dumnezeu darul proorociei, si a proorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea Templului si despre luarea poporului in robie si a plans foarte, vazand mai inainte cele ce aveau sa vie. Iar cand a venit Nabucodonosor, imparatul caldeenilor, cu puterea sa asupra Ierusalimului (586 i.Hr.) atunci Avacum a fugit in pamantul ismailitenilor si a pribegit in pamant strain. Iar, dupa robia Ierusalimului, intorcandu-se Nabucodonosor intru ale sale, s-a intors si Avacum in tara sa si ara pamantul si slujea seceratorilor in vremea secerisului. Iar, odinioara, a fiert fiertura si a dumicat paine in blid; si a zis catre cei din casa: "Eu ma duc departe s de voi zabovi, apoi voi sa duceti paine seceratorilor." Acestea zicand, a iesit din casa. Si i s-a aratat ingerul Domnului pe cale si i-a zis lui: "Avacume, du pranzul pe care il ai lui Daniil, in Babilon, in groapa cu lei." Si a zis Avacum: "Doamne, Babilonul nu l-am vazut si groapa nu o stiu." Si l-a apucat pe el Ingerul Domnului de crestetul lui si l-a tinut de parul capului si l-a dus in Babilon, deasupra gropii, la departare de doua mii doua sute sasezeci si cinci de stadii. Si a strigat Avacum, zicand: "Daniile, Daniile, primeste pranzul pe care ti l-a trimis tie Dumnezeu" Si a zis Daniile: "Ti-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, si n-ai lasat pe cei ce Te iubesc pe Tine." Si, sculandu-se, Daniil a mancat. Si ingerul lui Dumnezeu iarasi l-a dus pe Avacum intr-o clipa la locul lui, in pamantul Iudeii. Si a proorocit si intoarcerea poporului din Babilon, nasterea lui Hristos in iesle, incetarea Legii Vechi si Imparatia credintei.
Intre cartile Vechiului Testament avem si o carte de la Proorocul Avacum, in trei capitole. Marea invatatura a lui Avacum este aceea ca Pronia lui Dumnezeu carmuieste toate popoarele. Dumnezeu este imparatul omenirii. El pedepseste popoarele, unele prin altele, dar le si elibereaza pe unele prin altele. Cel drept va trai prin credinta sa in Dumnezeu. Proorocul Avacum a raposat cu doi ani mai inainte de intoarcerea poporului din robie si a fost ingropat in satul sau.
Intru aceasta zi, cuvant despre Mesit fermecatorul.
Iara, dupa catava vreme, petrecea tanarul acela langa un oarecare senator, anume Teodul, care era rob al lui Hristos, ca iubea pe saraci si bune fapte savarsea. Iar intr-o seara, viind ceasul rugaciunii, au mers amandoi sa se roage lui Dumnezeu, la un loc ce se numea Fevron si, stand senatorul de-a stanga tanarului, se intoarce Chipul Stapanului dinspre senator si privea spre tanar. Deci, vazand senatorul ceea ce se facea, a pus pe tanar de-a dreapta sa si iarasi se intorcea Chipul si cauta spre tanar. Atunci, senatorul s-a aruncat cu fata la pamant plangand si, rugandu-se zicea: "Doamne al meu, Iisuse Hristoase, pentru ce Iti intorci fata Ta de la robul tau, ca Tu Insuti stii cum ca niciodata nu mi-am intors fata mea de la omul ce a cerut milostenie de la mine. Pentru ce te intorci de la mine, nevrednicul robul Tau, Stapane?" Iara dupa ce multa vreme s-a marturisit el asa, a venit glas catre dansul de la Chipul Stapanului, zicandu-i: "Tu adica Ma Multumesti, ca din cele ce ti-am dat tie Imi aduci Mie. Iar acestuia inca ii sunt dator ca intru multa frica s-a aflat si nu s-a lepadat de Mine, ci a marturisit pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh." Deci, acestea auzindu-le Teodul senatorul si-a impartit toata averea sa la saraci si, lasandu-si casa sa, s-a dus la Muntele Sinai si s-a facut calugar. Dupa aceea, mult s-a ostenit, cu post, cu priveghere si cu rugaciuni, cat si pe multi i-a intrecut. Si, ajungand la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul.
Sinaxar 2 Decembrie
În această lună, în ziua a doua, pomenirea Sfântului Prooroc Avacum.
Proorocul Avacum, fiul lui Safat, era din seminţia patriarhului Simeon. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. Înainte de luarea în robie a poporului iudeu, Avacum a văzut căderea Ierusalimului şi a Templului şi a plâns foarte. Când a venit Nabucodonosor în Ierusalim, proorocul a fugit şi trăia ca străin în pământul lui Israel. Dar după ce s-au întors haldeii în Babilon, ducând cu ei robi pe israelitenii găsiţi în Ierusalim şi în Egipt, s-a întors şi el în pământul său.
Avacum a cunoscut mai dinainte că peste puţină vreme avea să se întoarcă poporul din robia Babilonului. A murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie şi a fost îngropat în ţarina lui.
Proorocul Avacum a dat semn în Iudeea. Iar semnul este acesta: Vor vedea iudeii lumina în Templu şi aşa vor vedea slava lui Dumnezeu. Avacum a proorocit şi de sfârşitul Templului. A spus că Templul are să fie dărâmat de un popor din Apus; că are să fie ruptă în bucăţi mici catapeteasma lui David, adică a locului celui mai dinăuntru al Sfintei Sfintelor; că au să fie luate acoperişurile celor doi stâlpi ai Templului şi nimeni n-are să ştie unde sunt; că acoperişurile acestea au să fie duse de înger în pustiul Sinai, acolo unde la început a fost întocmit Cortul mărturiei şi că în ele are să fie cunoscut în sfârşit Domnul şi că ele au să lumineze pe cei prigoniţi dintru început de şarpe.
Tot în această zi, pomenirea cuvioşilor părinţilor noştri şi pustnici, Ioan, Iraclemon, Andrei şi Teofil.
Aceşti cuvioşi părinţi erau de loc din cetatea
Oxirih, care se afla în Egipt, aproape de râul Nilului. Părinţii lor au
fost creştini. Îndeletnicindu-se îndelungată vreme cu citirea
Sfintelor Scripturi, li s-a umplut sufletul de căinţă. De aceea au
părăsit lumea şi, povăţuiţi de Dumnezeu, s-au dus în cele mai adânci
locuri ale pustiului. Acolo au dat de un bărbat sfânt, tare bătrân şi
au stat pe lângă el un an. După moartea bătrânului, au rămas în locul
acela şaizeci de ani, trăind în post şi aspră vieţuire. Se hrăneau
numai cu poame şi beau numai apă; şi asta numai de două ori pe
săptămână. Trăiau despărţiţi unul de altul, umblau prin munţi, locuiau
în fel de fel de peşteri şi se rugau lui Dumnezeu. Sâmbăta şi duminica
se întâlneau, săvârşeau Sfânta Euharistie şi erau împărtăşiţi de
îngerul Domnului cu Sfintele Taine. Acestea ni le-a povestit marele
pustnic Pafnutie, care i-a văzut şi a scris viaţa lor.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Miropa.
Sfânta
aceasta Miropa s-a născut în Efes. Murind tatăl ei, a fost crescută
de maică-sa. După ce s-a născut din nou prin sfântul botez, stătea
copila la mormântul Sfintei Ermiona, una din fiicele Sfântului Apostol
Filip, şi primea din mormântul sfintei, mir, pe care-l dădea din belşug
tuturora. De aici a primit şi numele de Miropa. Când împăratul Deciu,
care împărăţea pe vremea aceea, a pornit prigoana împotriva
creştinilor (către anul 250), mama şi-a luat copila şi s-a dus în
insula Hios, unde avea o moştenire părintească. Şi stăteau amândouă în
casă, rugându-se lui Dumnezeu. Odată a venit în insulă un mare dregător împărătesc. Acesta a întemniţat pe un ostaş din oştirea de sub comanda lui, pentru că era creştin. Dar neputând să-l facă să se lepede de credinţa în Hristos, a poruncit să i se taie capul, iar trupul să fie aruncat şi să fie păzit de ostaşi, ca să nu fie furat de creştini.
Cuvioasa Miropa, mânată de dumnezeiască râvnă, s-a dus noaptea cu slujitoarele ei şi au luat sfintele moaşte. Le-a uns cu mir şi le-a îngropat într-un loc deosebit. Când a aflat dregătorul de furtul moaştelor, a legat pe paznici cu lanţuri de fier şi le-a poruncit să umble prin tot oraşul ca să le caute. Le-a mai spus că le va tăia capul de nu vor găsi trupul furat, în vremea hotărâtă de el. Sfânta Miropa, văzând în fiecare zi că ostaşii sufăr tare şi din pricina lanţurilor de pe ei şi din pricina rănilor făcute de lanţuri şi din pricina gândului că-i aşteaptă moartea, a fost cuprinsă de mare durere sufletească şi şi-a zis întru sine: "Dacă ostaşii aceştia mor de pe urma furtului săvârşit de mine, îmi umplu sufletul de păcat şi vai de mine în ziua judecăţii". Atunci ea a făcut cunoscută fapta ei şi a înfruntat pe împărat care a poruncit să fie chinuită şi apoi să fie închisă în temniţă, unde sfânta şi-a dat duhul lui Dumnezeu. Iar moaştele sfintei, cu voia dregătorului, le-au luat creştinii şi le-au îngropat într-un loc deosebit.
Tot în această zi, pomenirea
celui între sfinţi părintelui nostru Solomon, arhiepiscopul Efesului,
care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Aviv cel nou, care prin foc s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Chiril Fileotu, care a pustnicit pe la anul 1060.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Porfirie Kasokalivitul (+1991).
Despre sfântul cuvios Porfirie - în articolul Porfirie Kavsokalivitul din enciclopedia ortodoxă ro.OrthodoxWiki.org.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cuvant din Pateric, ca nu se cuvine cuiva a deznadajdui.
Deci, aceste si altele asemenea acestora, in toate zilele, fratele cu lacrimi le zicea, ori de i se intampla lui a cadea, ori de nu. Deci, odata, cazand in obisnuitul pacat, noaptea, s-a sculat indata si a inceput canonul. Iara diavolul, uimindu-se de nadejdea si de nerusinarea lui cea catre Dumnezeu, in vederea ochilor aratandu-se, statea langa dansul, ii zicea: "Ticalosule, cum nu te rusinezi a sta inaintea lui Dumnezeu, si a chema numele Lui, ci nerusinandu-te, indraznesti pana si a canta?"
Raspuns-a fratele: "Limba aceasta fierarie este: un ciocan dai, si altul iei. Deci voi rabda pana la moarte, cu tine luptandu-ma, si asa voi ajunge in ziua cea de pe urma. Deci iata cu juramant, te pecetluiesc, si indraznind intru nemarginita bunatate a lui Dumnezeu, zica: Ma jur pe Cel ce a venit a chema pe pacatosi la pocainta si a-i mantui, nu voi inceta luptandu-ma, rugandu-ma lui Dumnezeu, pana cand si tu nu vei inceta a te razboi cu mine. Si sa vedem cine va birui, tu ori Dumnezeu?"
Acestea auzindu-le, diavolul a zis catre dansul: "Cu adevarat de aici inainte nu ma voi mai lupta cu tine, ca nu, prin rabdarea ta, sa-ti agonisesc tie, cununa." Deci, de atunci, s-a dus de la dansul luptatorul. Iara fratele, intru umilinta sedea plangandu-si de-a pururea ale sale pacate. Deci, ii zicea lui gandul: "Bine plangi." Iara el zicea impotriva gandului: Anatema binelui acestuia! Ca nu voieste Dumnezeu sa-si piarda cineva sufletul intru faptele necinstirii, ca apoi sa sada a-l plange pe dansul. Ci ori il mantuieste, ori nu."
Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Uroş, Regele Serbiei
Puterea lui Duşan s-a risipit ca un vînt,
Dar sfinţenia lui Uroş a rămas pe vecie.
Neputincioasă este tirania, puternică virtutea,
Astfel şi Uroş a fost: silă i-afost lui de tiranie,
Ci în virtute, adevăr şi dreptate un puternic a fost.
Regele Uroş iubit-a din suflet pe Hristos Domnul,
El a pierdut lumeasca putere, dar Raiul a cîştigat.
Sufletul lui de nici un păcat întinatu-s-a,
Biruit, a învins, asasinat, este viu.
Nici toţi trufaşii nobili în a lor viaţă toată n-au putut săvîrşi
Ceea ce trupul sfînt al lui Uroş
După a lui moarte a lucrat.
El este Plăcutul lui Dumnezeu, preaputernic.
Bogaţii cei puternici s-au prefăcut în ţarină,
A lor domnie silnică cu totul a pierit.
Regele Uroş însă, ucisul, de-a Domnului
Dreptate și Adevăr fost-a plin.
Pentru aceasta Rege rămas-a şi acum, în ceruri,
Rege rămînînd şi poporului lui.
Ale poporului dureri alină el cu rugăciunea,
Mijlocind cu rîvnă înaintea lui Dumnezeu.
El îndurare cer e pentru toţi sîrbii,
Pentru toţi drepcredincioşii Domnului Hristos.
O, Sfinte Rege Uroş, preanobile şi sfinte,
Ajută-ne şi nouă să împlinim Legea lui Dumnezeu!
Cugetare
„Dar cine s-a întors vreodată de pe cealaltă lume, ca să ne spună nouă cum este în ea?” Aşa întreabă şi azi necredincioşii.
Unora ca aceştia omul credincios trebuie să le răspundă aşa:
„Pocăiţi-vă de păcatele voastre şi veţi afla; curăţiţi-vă viaţa şi învredniciţi-vă cercetării Duhului, şi veţi afla”.
Sfîntul Avacum a călătorit purtat fiind
de un înger. Sfînta Miropa a văzut ostile îngereşti, iar în mijocul lor,
pe Sfîntul slăvit Mucenic, Isidor Soldatul.
Sfîntul Athanasie de la Peşterile Kievene a fost mort cu trupul timp de două zile, dar pe cealaltă lume, cu sufletul, a fost viu. Întorcîndu- se după două zile în trup, fraţii s-au strîns în jurul lui şi 1-au întrebat: „Cum ai înviat, Părinte? Ce ai văzut? Ce ai auzit?”. Dar Sfîntul Athanasie nimic nu a grăit, fiind îngrozit de ceea ce văzuse în cealaltă lume, ci le-a zis fraţilor doar atît: „Mîntuiţi-vă!”. Dar silindu-1 fraţii să le dezvăluie măcar puţin din adevărul lumii de dincolo, Sfîntul Athanasie le-a zis: „Oricît de puţin v-aş spune, voi nici mă veţi crede, nici veţi asculta”. Silindu-1 însă mult fraţii, el le-a zis: „Pocăiţi-vă în fiecare clipă a vieţii voastre şi rugaţi-vă Mîntuitorului Hristos şi Maicii lui Dumnezeu”.
Există şi în zilele noastre mărturii ale unor oameni care s-au întors la viaţă după ce au murit.
Aceste mărturii niciodată nu se contrazic unele pe celelalte, ci
totdeauna se completează. De exemplu, cei care mor văd cum o parte a
celeilalte lumi este mult mai largă şi infinit mai spaţioasă decît lumea
aceasta. Mulţi oameni, la ceasul morţii lor, se întîlnesc cu rudeniile
lor cele care au murit demult şi vorbesc cu ele. Lucrul acesta este
aproape obişnuit.
În anul 1926, în satul Vevcani, Meletiie P. se afla pe patul morţii. El a vorbit cu copiii lui, care muriseră cu douăzeci de ani mai înainte. Cei strînşi în jurul lui i-au zis: „Nu mai ştii cu cine vorbeşti”. Dar Meletiie a zis: „Ba, ştiu cu cine vorbesc, vorbesc cu copiii mei care au murit, şi îi văd şi vorbesc cu ei aşa cum vă văd şi vorbesc cu voi”.
Luare aminte
Să luăm aminte la căderea din Rai a lui Adam şi Evei, din pricina păcatului (Facerea 3):
- La cum Adam şi Eva, mai înainte de a păcătui, erau înveşmîntaţi întru nevinovăţie, nevăzîndu-se unul pe celălalt gol;
- La cum, după neascultare, Adam şi Eva s-au văzut goi şi s-au ascuns de la Faţa lui Dumnezeu;
- La cum orice virtute este haină, şi orice păcat, goliciune.
Predică
Despre descoperirile de bucurie de la începutul Sfintei Scripturi – „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul” (Facerea 1:1).
Cît de scurt, dar bogat şi cuprinzător,
este tot cuvîntul lui Dumnezeu! El este ca inul împăturit, pe care îl
porţi sub braţ, dar întinzîndu-1 pe iarbă, vezi că acoperă un spaţiu
larg. Cît de nenumărate înţelesuri scumpe ne dă la iveală cuvîntul
acesta al lui Dumnezeu, despre care ne este vorbirea acum! La început a
făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul.
Mă întîi, el ne arată că Dumnezeu este Singurul veşnic şi nefăcut.
Această primă descoperire aduce în inimile noastre bucurie de negrăit.
Căci în viitoarea vieţii acesteia în care trăim, care grăbeşte pururea
spre distrugere şi spre moarte, ne umple inimile de bucurie şi de
linişte faptul că Făcătorul nostru este veşnic şi viu.
Cuvîntul acesta ne mai spune că Domnul Cel Unul şi Cel Bun este Făcătorul lumii, şi fiind Făcător, El este deci şi Atotputernic şi Chivernisitor.
Această a doua descoperire naşte în inimile noastre bucurie negrăită. Lumea
prin urmare nu este rodul haosului şi al întîmplării, neraţională şi
lipsită de scop, ci ea este creaţia Celui Atotînţelept Dumnezeu,
Atoatecunoscător şi Atotmilostiv, Care cîrmuieşte lumea cu putere,
ducînd-o spre scopul de El dorit.
Cuvîntul acesta ne mai descoperă că această lume are un început şi prin urmare că ea va avea neapărat şi un sfîrşit.
Iată o a treia descoperire care umple inimile noastre de bucurie negrăită. Căci
trist ar fi să fie această lume veşnică, şi trist ar fi ca toate
idealurile ei, apropiate sau depărtate, să-şi poată afla sursa
împlinirii în ea. Nedreptatea unei asemenea perspective ar zgudui
de durere minţile celor inteligenţi şi ar arunca în prăpastia tristeţii
inimile drepţilor.
În sfîrşit, acest cuvînt al lui Dumnezeu ne arată că Dumnezeu a creat două lumi: cerească şi pămîntească sau lumea puterilor netrupeşti şi lumea celor pămînteşti.
Iar această a patra descoperire umple cu
adevărat inimile noastre de bucurie negrăită. Căci aşa cum ne ridicăm
acum privirea spre înalt şi ne bucurăm de soare, de lună, şi de stelele
din tăria cerului, aşa ne putem ridica ochii minţii către înaltul lumii
celei duhovniceşti, a netrupeştilor puteri, care este asemenea nouă,
numai că mai curată şi mai strălucitoare.
Da, ne bucurăm pentru că ştim că există o lume mai bună decît a noastră, o lume în care în curînd vom putea să intrăm şi noi, asemenea călătorului ostenit, care ajunge în sfîrşit acasă, şi se odihneşte.
O, ce tristă
ar rătăci a oamenilor privire dacă nu ar exista decît această lume, şi
dacă nu ar exista un cer mai înstelat deasupra noastră! Ce trist ar rătăci al omului duh în această trupească lume, dacă nu ar exista lumea netrupeştilor puteri, cerească!
O, Stăpîne Doamne lisuse al nostru
Preablînde, Ţie aducem pururea slavă şi laudă! Ţie pururea aducem
închinare şi mulţumire în veci, Amin!
