• Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Sava cel Sfinţit
S-a făcut vestit pînă atunci necunoscutul
sat Mutalaska din Capadocia, din pricina naşterii întru el a acestui
soare strălucitor al Ortodoxiei tuturor timpurilor şi locurilor.
Părinţii lui s-au numit loan şi Sofia. În vîrstă fiind de opt ani, el şi-a lăsat casa şi părinţii şi s-a tuns monah în obştea monahală din apropiere,
numită „a lui Flavian”. După zece ani, el s-a strămutat la mănăstirile
Palestinei, unde cel mai mult a rămas în Mănăstirea Sfinţilor Eftimie
cel Mare (vezi pomenirea lui la 20 ianuarie) şi Teoctist.
Străvăzătorul Eftimie a prorocit tînărului monah Sava că va să se facă
monah mare şi vestit între monahi şi dascăl monahilor şi că va întemeia o
lavră mai mare decît toate celelalte ale vremii lui. După
moartea Marelui Eftimie, Sfîntul Sava s-a retras la pustie, unde a
vieţuit vreme de cinci ani ca sihastru într-o peşteră arătată lui de un
înger al Domnului. Mai apoi, după ce a crescut şi s-a desăvîrşit întru
călugăreasca vieţuire, în jurul lui au prins a se strînge, prin purtarea
de grijă a lui Dumnezeu, mulţime de suflete ce însetau după viaţa
duhovnicească. Curînd numărul monahilor a fost atît de mare încît a fost
nevoie să se zidească mănăstire largă şi mulţime de chilii. Au venit la
el şi fraţi din depărtata Armenie, şi pentru aceştia Sfîntul a rînduit o
peşteră aparte, în care aceştia să poată asculta dumnezeieştile slujbe
în limba armeană. Murind tatăl lui, vîrstnica lui maică Sofia a venit la
el, iar fiul a tuns-o pre maică întru îngerescul chip, rînduindu-i o
chilie depărtată de mînăstire, unde Sofia a trăit întru sfinte
rugăciunui şi nevoinţe pînă la moartea ei. Acest
mare sfînt a îndurat mulţime de atacuri drăceşti din toate părţile: din
partea celor de aprope ai lui, de la eretici, şi de la diavoli.
Dar el a ieşit biruitor, deasupra tuturora: asupra celor de aproape, prin bunătate şi toleranţă; asupra ereticilor, prin neabătuta mărturisire a adevărului credinţei ortodoxe; iar asupra dracilor, chemînd statornic Numele lui Hristos şi însemnîndu-se cu Semnul Sfintei Cruci.
El a avut mai cu seamă de luptat cu
demonii la Muntele Castellium, unde a întemeiat o a doua mînăstire. Cu
totul, Sfîntul Sava cel Sfinţit a întemeiat şapte slăvite mînăstiri. El
şi cel aproape concetăţean cu el, Sfîntul împărat Theodosie cel Mare,
sînt socotiţi a fi cei mai mari luminători şi stîlpi ai Ortodoxiei în
Răsărit. Ei au corectat greşelile
împăraţilor şi patriarhilor în probleme privitoare la Sfînta Credinţă şi
au slujit tuturor ca pildă de viaţă sfîntă şi smerită care atrage
asupra ei puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu. După o
viaţă îndelungată de nevoinţe aspre, dar rodnice, Sfîntul Sava cel
Sfinţit a intrat întru veşnica odihnă la anul 532, în vîrstă fiind de
nouăzeci şi patru de ani. Printre multele lui lucrări minunate, să o
pomenim măcar pe aceea că el este
alcătuitorul primei Rânduieli a Slujbelor din sfintele mînăstiri,
cunoscută acum pretutindeni în lume drept „Tipicul Ierusalimitean”.
• Pomenirea Sfinţilor Preacuvioşi Mucenici de la Karyes
Ei au luat cu toţii mucenicia din mîinile
romano-catolicilor, la vremea Unirii cu Roma de la Lyons [din 1274],
care a fost opera împăratului Mihail Paleologul (1260-1281) şi a papei.
Protosul Sfîntului Munte a fost spînzurat, iar ceilalţi au fost omorîţi
prin tăierea capului. (pentru amănunte, vezi la 10 octombrie).
• Pomenirea Sfântului Nectarie de la Bitola
El s-a născut la Bitola şi s-a nevoit
întru călugăreasca viaţă la Mănăstirea Sfinţilor Doctori fără de arginţi
Cosma şi Damian, împreună cu tatăl lui, Pahomie, care de asemenea s-a
tuns monah. După aceea el a mers la Karyes, unde şi-a continuat viaţa de
nevoinţe şi osteneli la Chilia Sfinţilor Arhangheli, sub călăuzirea
Bătrînilor Filoteu şi Dionisie. Biruind şi
călcînd peste şarpele invidiei, peste atacurile dracilor şi peste bolile
cele grele, el a trecut la veşnica pace a Împărăţiei lui Hristos
în cinci zile ale lunii decembrie, din anul 1500. Sfintele lui moaşte
nestricate şi pline de bună mireasmă odihnesc şi astăzi întru a lui
chilie.
• Pomenirea Sfinţilor Preacuvioşi Karion şi Zaharia
Ei au fost tată şi fiu, amîndoi mari
nevoitori din pustia Egiptului. Karion a lăsat femeie şi doi copii şi a
plecat să se facă monah. Copil fiind, fiul
Zaharia a fost adus la mînăstirea în care se nevoia tatăl şi prin ale
lui aspre nevoinţe călugăreşti 1-a întrecut şi pe tată şi pe toţi
ceilalţi monahi vestiţi de acolo. Fiind Sfîntul Zaharia întrebat:
„Cine este adevărat monah?”, el a zis: „Acela care pururea se dă pe
sine la împlinirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu”.
Cântare de laudă la Sfântul Sava cel Sfinţit
Preacuviosul Sava, a monahilor căpetenie,
Voievodul duhovnicesc al lui Hristos Dumnezeu,
Slăvitu-s-a cu postiri, cu privegheri şi blîndeţe,
Cu rugăciunea, credinţa, şi milostenia sfîntă.
Sfinte Sfinţite Părinte Sava, lui Dumnezeu plăcute,
Tu pre monahi învăţat-ai să nu grijească de trup;
Tu-ncredinţatu-te-ai desăvîrşit în Domnul,
Cu nevoinţele rugăciunii,
Nicicînd voind să fii mai mare între fraţi.
Tu untdelemn şi vin prea rareori gustat-ai,
A slujbei rînduială păzit-ai ca un sfânt.
„Bucurie fie-ne nouă Sfîntă Liturghie,
Iar nu o apăsare, pe care s-o facem oftînd”.
Aşa-nvăţat-a Sava pururi a lui obşte,
Mult mai vîrtos cu viaţa decît cu-al lui cuvînt.
Aşa cum grădinarul pururi păzeşte grădina,
Aşa păzit-a el monahii, pe al lui sfint răsad.
Tinerii crescut-au şi rod mult au adus:
Un regiment de sfinţi, a Sfântului Sava slavă!
Cinci sute de ani şi o mie de atunci au trecut,
Dar sfîntă lui grădină şi azi aduce rod!
O mie de monahi, şi încă mii o sută,
Pînă astăzi crescut-au în sfîntă obştea lui.
O, Sfinte Părinte Sava cel Sfinţite,
Roagă-te şi acum lui Dumnezeu pentru noi!
Intru aceasta zi, pomenirea Cuviosilor Parintilor nostru Carion monahul si a lui Zaharia, fiul sau (sec.IV).
Deci, s-au sculat amandoi, Carion tatal cu fiul sau, si s-au dus in Tebaida, si, luandu-si chilie, au sezut putine zile; ci si acolo s-a facut cartire pentru dansii si iarasi au venit in Schit, insa nu incetau a carti fratii pentru dansul. Atunci Zaharia s-a dus la un iezer ce era vatamator si s-a scufundat pana la nari si, stand asa un ceas intr-insul s-a facut ca un lepros, cat abia l-a cunoscut tatal sau. Dar cand a venit catre Sfanta Impartasanie, s-a descoperit Sfantul Isidor, preotul, cele pentru Zaharia, si a zis catre el: "Fiule, in Duminica cea trecuta ai venit si te-ai impartasit ca un om, iar acum esti ca un inger."
Iar cand Carion era sa se mute catre Dumnezeu, a zis catre frati: "Multe osteneli am facut, nevoindu-ma mai mult decat fiul meu Zaharia, ci n-am putut ajunge la masura lui, pentru smerenia si tacerea lui." Si asa s-a mutat batranul.
Dupa acestea, a zis parintele Moisi catre Zaharia: "Spune-mi mie ce voi face ca sa ma mantuiesc?" Si auzind aceasta, Zaharia s-a aruncat la picioarele lui, zicand: "Tu, pe mine ma intrebi parinte?" Zis-a lui batranul: "Crede-ma, fiule Zaharia, ca am vazut pe Duhul Sfant pogorandu-se peste tine si de aceea te-am intrebat pe tine." Atunci Zaharia, luandu-si culionul din capul sau, l-a pus pe el sub picioare si calcandu-l pe el a zis: "De nu se va sfarama omul asa, nu poate sa fie monah."
Iar cand Zaharia era sa se sfarseasca, l-a intrebat pe el Moisi, zicand: "Ce vezi, frate?" Iar el a raspuns: "Dar, oare, nu este mai bine a tacea, parinte?" Zis-a Moisi: "Asa, fiule, taci." Si chiar in ceasul despartirii lui, sezand ava Isidor langa dansul, a cautat la Cer si a zis: "Bucura-te fiul meu Zaharia, ca ti s-a deschis tie poarta Imparatiei Cerului" Si atunci si-a dat Zaharia sufletul sau in mana lui Dumnezeu. Si l-au ingropat cu cinstitii parinti in Schit.
Intru aceasta zi, cuvant despre primirea de straini, care mai mare este inaintea lui Dumnezeu, decat viata pustnicului din pustie.
Intru aceasta zi, invatatura din Limonar pentru cei ce umbla la bisericile latinilor si altor straine credinte.
Deci a mers staretul la al monah cu dreapta socotinta si i-a spus lui cuvintele ingerului. Iar dupa ce a auzit, monahul a cautat spre dansul mult si i-a zis lui: "Au doara, umblii pe la bisericile celor de alta credinta?" Iar el a raspuns: "Adevarat, asa este, ca unde aflu cantare acolo merg si ascult, ori la armeni, ori la egipteni, ori la eretici." Atunci i-a zis lui monahul: "E amar si cumplit lucrul tau, frate, caci cu toate ca dreapta credinta ai, dar in primejdie esti sa te faci strain de sfanta si apostoleasca Biserica, fiindca umbli pe la bisericile unde nu se numesc cele patru Sinoade ale Sfintilor Parinti: cel din Niceea, cu trei sute si optsprezece parinti, cel din Constantinopol, cu o suta si cincizeci, cel din Efes, cu doua sute, si cel din Calcedon, cu sase sute treizeci. Dar cand va veni la tine ingerul sa spui lui: "Ierusalimitean voiesc sa fiu."
Deci, dupa trei saptamani, a venit la dansul Ingerul Domnului si i-a zis: "Batranule, ce ai socotit pentru tine insuti?" Iar el a zis: "Eu ierusalimitean voiesc sa fiu." Si i-a grait lui ingerul: "Bine ca ti-ai slobozit sufletul tau din osanda." Si indata si-a dat staretul sufletul. Insa acestea toate s-au facut noua cu chip de invatatura, ca, chiar daca ascultam cantarile latinilor, ale armenilor sau ale unor eretici, insa, intru credinta in care suntem, intru aceea sa ramanem si la biserica noastra sa mergem si numai intru dansa impartasire sa primim, ca sa nu ne pierdem osteneala cea cu fapte bune si sa fim ca cei fara nici o credinta, osanditi de Domnul. A caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cugetare
Există
oameni mari în meşteşuguri sau profesii, cum ar fi un mare conducător de
popor sau un mare strateg, dar nici un om nu poate fi mai mare decît
acela care este mare în credinţă, nădejde şi dragoste. Măreţia Sfântului Sava cel Sfinţit în această privinţă este demonstrată de următoarea istorie:
A venit într-o zi economul mînăstirii la Sfîntul Sava şi i-a zis că nu va mai putea suna clopotul de chemare la trapeză a fraţilor în sîmbăta şi duminica următoare pentră că nici un fir de grîu nu a mai rămas în cămări şi nimic altceva de mîncare şi de băutură. Nici Sfîntă Liturghie nu se mai poate sluji din această pricină, a mai zis economul. Dar Sfîntul a răspuns, cu încredinţare: „Nu vom anula nicicum Sfînta Liturghie din pricina lipsei grâului, vinului şi untului de lemn. Credincios este Acela Carele ne-a poruncit nouă să nu ne grijim de ce vom mînca sau de ce vom bea şi puternic este El să ne aducă nouă hrană la ceasul foametei”. Şi şi-a pus toată nădejdea lui în Domnul, în acea cumplită lipsă. Sfîntul chiar s-a gîndit în inima lui că poate va trimite spre vînzare în cetate oarece vase sau veşminte, spre a fi vîndute şi cumpărate cele de trebuinţă cu preţul lor,astfel încît nici Sfintele Slujbe să nu se oprească, nici masa cuvenită a fraţilor. Dar, mai înainte încă de ziua sîmbetei, nişte oameni îndrumaţi într-acolo de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au venit la mînăstire aducînd cu ei treizeci de catâri încărcaţi cu grîu, cu vin şi cu untdelemn. „Ce mai spui acum, frate?”, 1-a întrebat Sfîntul Sava pe părintele econom. „Au nu vom suna din clopot să chemăm fraţii la masă?”. Părintele econom s-a ruşinat foarte de lipsa lui de credinţă şi 1-a rugat pe Sfîntul de iertare.
Biograful Sfântului Sava spune despre el că „era aspru cu diavolii şi blînd cu fraţii”.
Odată, un număr de monahi din obşte s-au răsculat împotriva Sfîntului şi pentru aceasta au fost scoşi afară din Mănăstire la porunca Patriarhului Ilie. Ei au ieşit şi şi-au construit chilii la ţărmul rîului Thekoa, unde au dus lipsă cumplită de toate. Auzind că monahii răsculaţi mor de foame la chiliile lor, Sfîntul Sava a încărcat saci cu grîu pe măgăruşi şi i-a dus el însuşi la aceia. Văzînd că nu au biserică, le-a ridicat Sfîntul biserică. Mai întîi, răii aceia 1-au primit cu ură, dar mai pe urmă şi-au venit întru sine, s-au pocăit şi au răspuns iubirii cu iubire.
Luare aminte
Să luăm aminte la căderea lui Adam şi a Evei din pricina păcatului (Facerea 3):
- La cum Domnul Cel Atotplin de Har 1-a strigat pe Adam cel păcătos şi i-a zis: Adame, unde eşti?
- La cum Dumnezeu S-a arătat pe Sine a fi Păstorul Cel Bun Care şi în Rai fiind cheamă la Sine oaia cea pierdută;
- La cum chiar şi azi Dumnezeu îl strigă pe fiecare păcătos, pe nume chemîndu-l: „Unde eşti?”, căci prin aceste cuvinte vrea să-1 certe şi să-1 prevină.
Predică
Despre cuvintele lui Dumnezeu cele lipsite de răutate – „Şi a văzut Dumnezeu că este bine” (Facerea 1).
Fraţilor, prima descoperire despre lumea aceasta pe care ne-o transmite nouă Sfînta Scriptură este aceea că lumea a ieşit de la bine, iar nu de la rău, de la Dumnezeu, şi nu de la vreo putere contrară Lui, nici de la vreun închipuit amestec primordial dintre rău şi bine.
A doua descoperire, fraţilor, despre lumea aceasta, este că
tot ceea ce a zidit bunul Dumnezeu este bun: marea este bună; iarba, verdeaţa şi toţi pomii roditori sînt buni; luminătorii cereşti, soarele, luna şi cu stelele, sînt bune; fiinţele care mişună pe faţa pămîntului şi în adîncurile mării, precum şi păsările cerului, sînt bune toate; toate fiinţele după soiul lor sînt bune, fiarele cîmpului, mari şi mici şi tot ceea ce vieţuieşte prin ierburi.
În sfîrşit, omul, această cunună supremă a
creaţiei şi stăpînul ei, făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu,
este şi el bun foarte. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Căci să ştim,
fraţilor, evaluatorul lumii acesteia în întregul ei nu este şi nu poate
fi cineva care o priveşte superficial şi în parte, ci el poate fi doar
Acela Care o poate cuprinde dintr-o singură privire cu toate cele ale ei
în întregime şi în amănunt, Cel Care cunoaşte numărul, numele, firea şi
esenţa fiecărei categorii care o compune, incomparabil mai bine decît
cei mai înţelepţi oameni de pe Terra din toate timpurile şi locurile,
luaţi la un loc. „Şi a văzut Dumnezeu că sînt bune foarte” (Facerea 1:
31). Cu toate acestea, au existat fiinţe
umane care au cutezat să insulte lucrarea lui Dumnezeu, zicînd că lumea
este în esenţă rea, că fiecare creatură luată în parte este rea, şi că
materia din care sînt alcătuite toate fiinţele pămînteşti este rea,
asemenea.
Noi trebuie să ştim însă că rău este doar păcatul, iar păcatul vine de la duhul păcatului, care este diavolul. Prin urmare, răul stă în duhul răului, iar nu în materia din care este făcută zidirea. Acest duh căzut de la Dumnezeu este semănătorul răului în lume, el este cel de la care provin neghinele din ogorul Domnului, carele a fost semănat numai şi numai cu grîu curat.
Necuratul
duh se luptă să folosească şi duhul omului şi lucrurile materiale în
general ca armă spre săvîrşirea răutăţii care se află întru dînsul.
El, diavolul, este acela care insuflă în mintea omului gîndul că toată
lumea zidită este rea şi că fundamental rea este şi materia din care
este alcătuită lumea zidită. Satan insultă lucrările bune foarte ale lui Dumnezeu ca să-şi ascundă propriile lui lucrări, care sînt într-adevăr rele.
El îl acuză pe Dumnezeu ca să nu fie acuzat el însuşi. O, fraţilor, să
ne păzim cu străşnicie de viclenia diavolului! Să ne păzim mai ales de
gîndurile cele rele pe care el ni le seamănă în minte.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Luminătorul minţilor noastre şi Mîntuitorul, în mîinile
Tale încredinţăm noi ale noastre minţi şi inimi! Luminează-le pre ele cu
lumina adevărului Tău! Căci noi numai Ţie ne închinăm, îţi mulţumim şi
Te slăvim în veci, Amin!
