Astfel de creştini sunt clătinaţi foarte uşor de membrii diferitor secte anti-ortodoxe care spun că nu scrie chipurile nicăieri în Biblie că trebuie să ne facem Sfânta Cruce. „Dar unde scrie în Biblie că nu trebuie să ne facem Sfânta Cruce?” – ar trebui să-i întrebăm noi.
Dacă vom scoate din Sf. Scriptură prezenţa Sfintei Cruci vom scoate tot miezul Scripturii. Biblia fără ideea Crucii lui Hristos este ca şi un fruct fără miez, ca şi un om fără inimă, ca şi o lume în care soarele lipseşte. De ce? Iată de ce, pentru că Sf. Cruce este semnul iubirii lui Dumnezeu faţă de om. Crucea este în primul rând semnul dragostei lui Dumnezeu faţă de om. Însemnându-ne cu semnul Crucii noi ne îmbrăcăm cu putere de sus (Iacob 1, 17), atragem harul iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, faţă de nimicnicia noastră.
Vedeţi cât de mare este Taina Sf. Cruci pe care sectanţii o resping bazându-se pe învăţătorii lor cei mincinoşi care n-au nici o trăire profundă, nici o mişcare a inimii spre Dumnezeu, râvna lor fiind doar un îndemn spre slavă deşartă devreme ce neagă necesitatea suferinţei lui Hristos în vederea mântuirii oamenilor, devreme ce îi resping pe Sfinţii Părinţi şi toate învăţăturile Bisericii Ortodoxe care au fost formulate în epoca care continuat propovăduirii Sfinţilor Apostoli.
Dimpotrivă în Biblie scrie foarte limpede în mai multe locuri că trebuie să ne facem Sfânta Cruce şi când ne rugăm şi când mergem pe lângă o biserică sau răstignire. Însemnarea cu semnul Sfintei Cruci a lui Hristos te poate izbăvi de TOT răul care vine din partea diavolului şi a slujilor lui, ca urmare păcatelor tale personale.
Sectanţii zilelor noastre nu se deosebesc cu nimic de diavolul care-L ispitea pe Iisus în muntele Qarantaniei. Diavolul ştia şi ştie foarte bine textul Sfintei Scripturi. Când l-a ispitit pe Mântuitorul el, paradoxal, a citat textul Sfintei Scripturi: „Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe aripa templului, Şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este (zise diavolul): "Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău" (Psalm 90). Iisus i-a răspuns: este scris: "Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău" ş.a.m.d.
Printre numeroasele erezii susţinute de ereticii secolului nostru, sectanţii bârfesc şi se leapădă de însemnarea cu Sf. Cruce, de puterea Sfintei Cruci.
Lepădarea lor de Crucea lui Hristos, de însemnarea cu semnul Sfintei Cruci dă în vileag îndrăcirea lor, faptul că sunt posedaţi de diavolul arhicon – cel mai mare dintre toţi diavolii şi cel mai periculos, caracterizat de Sfinţii Părinţi ca diavol al mândriei, care odată sălăşluit în om, ceilalţi diavoli abandonează sufletul acela, el fiind preluat de un neam de demoni mult mai înfricoşător.
Gândindu-mă la obiecţiunea aceasta adresată cinstirii Sf. Cruci şi însemnării noastre cu semnul ei mi-a adus aminte de o întâmplare din vieţile Sfinţilor care arată cât de mare este puterea mântuitoare a Sfintei Cruci – steagul creştinilor împotriva duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi.
Este vorba despre întâmplarea care a avut loc cu un tânăr din Adan, Cilicia (Asia Mică) la începutul sec. VII d. Hr.
Tânărul se numea Teofil. Era un iconomul catedralei episcopale de aici. Fiind un om foarte credincios, milostiv, smerit şi ascultător de episcopul locului, după moartea acestuia a fost ales de întreg poporul ca să le fie episcop şi povăţuitor spre mântuire. Dar, tânărul Teofil s-a împotrivit de mai multe ori ridicării în rang, chiar şi atunci când însuşi mitropolitul a binecuvântat acest lucru. După ce a refuzat de nenumărate ori să fie hirotonit în episcop, în locul lui a fost hirotonit altcineva.
Ca urmare a acestui fapt, în urma mai multor ispite prin care a trecut Teofil, a pierdut şi funcţia de iconom al catedralei şi toate privilegiile pe care le avea. Fiind copleşit de deznădejde, biruit de necredinţă, acesta s-a hotărât să recurgă cu laşitate la ajutorul unui vrăjitor (slujitor al diavolului) pentru redobândirea rangului pe care-l pierduse ca urmare a neatenţiei şi neascultării sale faţă de mitropolitul locului aceluia.
În momentul în care vrăjitorul acela întunecat a dat acordul să-l ajute pe Teofil cu puterile demonilor, l-a rugat pe acesta un singur lucru: „Tu numai când o să-l vezi pe stăpânul meu – diavolul, să nu-ţi faci Cruce. Crucea – este un rău pentru noi, este armă a torturii şi chinurilor”.
Cuvintele spuse de vrăjitor nu se deosebesc cu nimic de învaţătura sectanţilor, a celor ce luptă împotriva lui Dumnezeu şi împotriva Sfintei Cruci, se leapădă de arma împotriva diavolului.
Ce altă concluzie poţi să-ţi faci despre sectarii care ne învaţă să nu ne facem Sf. Cruce care este un instrument de tortură, de tristeţe şi un semn de moarte? Ei înşişi sunt slujitorii diavolului asemenea acestui vrăjitor devreme ce luptă împotriva Crucii Domnului.
Şi cât de mult ar trebui să ştim noi creştinii ortodocşi că arma Domnului – Crucea Sfântă – întotdeauna este cu noi încă din copilărie, de la Sf. Botez.
Cât de neputincioşi şi lipsiţi de apărare suntem fără Sfânta Cruce! Fără Sfânta Cruce suntem pur şi simplu dezarmaţi. Şi câte scârbe nu se întâmplă când oamenii îşi scot crucea de la gât: unii se sinucid şi cad în diferite accidente, alţii mor de moarte năprasnică. N-ai crucea la gât n-ai nici („спаси и сохрани“) „apără şi mântuieşte” şi nu te poate scăpa nimeni de necazuri şi de moarte: nici părinţii, nici fraţii şi surorile, nici medicamentele, nici doctorii şi tăria trupului şi a caracterului tău, pentru că tu te-ai lepădat de Hristos, de jertfa lui de pe Cruce!
Trebuie să ne preţuim Sf. Cruce, să nu ne lepădăm niciodată de Sfânta Cruce care este semnul credinţei noastre în Dumnezeu, semnul apărării noastre de năvălirile demonilor.
În privinţa sectarilor care hulesc semnul Sf. Cruci negând puterea ei tămăduitoare şi izgonitoare a demonilor, cu aceştia să nu mai vorbim deloc. Să nu discutămnici cu baptiştii, nici cu iehovişti, să nu căutăm vorbe cu nici unul din aceşti „-işti” – luptători împotriva Sfintei Cruci.
De fiecare dată... când se apropie de tine un om ca acesta şi vrea să-ţi spună lucruri duhovniceşti, „din Biblie”, tu întreabă-l: „Dar tu eşti ortodox? Tu mărturiseşti puterea Sfintei Cruci? Ia fă-ţi cruce!”
Diavolul niciodată nu-şi va face semnul Sfintei Cruci, iar un om bun, credincios de fiecare dată se va însemna cu semnul Sfintei Cruci. Dacă eşti împotriva Crucii piei înapoia mea satană!” – să-i faceţi cruce asupra lui, toate să le însemnaţi cu semnul Crucii lui Hristos – să nu-l lăsaţi să se apropie de voi! Iată aceasta este singura armă asupra asupra diavolului – Sfânta Cruce.
Experienţa vieţii duhovniceşti ne arată că diavolii se tem de Crucea lui Hristos.
Viaţa Sfinţitului Mucenic Ciprian de asemenea spune cum acel vrăjitor înrăutăţit la suflet nu putea să-o învingă pe Sfânta Iustina. „Dar de ce sunteţi atât de neputincioşi?” îi întrebase vrăjitorul Ciprian pe demoni. „Ea (Sf. Iustina) îşi face Sf. Cruce, iar noi nu ne putem atinge de ea” – mărturiseau demonii.
„Vai dacă de Cruce vă temeţi, atât de tare vă înspăimântaţi, atunci cât de mult vă temeţi de Cel ce S-a răstignit pe ea?” Iată la ce concluzie a ajuns Ciprian: diavolul este neputincios în faţa semnului Sfintei Cruci.
De ce nu se poate apropia diavolul de Sfânta Cruce? Pentru că ei văd în Cruce pe Hristos! Văd în Cruce suferinţa lui Hristos, Care de bunăvoie s-a jertfit pentru păcatele lumii întregi!
Trebuie aşadar să purtăm Sf. Cruce la gât! Niciodată să nu scoatem Crucea de la gât, să fim permanent cu Sfânta Cruce la piept! Şi ziua şi noaptea, şi pe drum, şi la odihnă, şi pe apă şi pe uscat – semnul Sfintei Cruci să ne însoţească pretutindeni.
Ieşind din casă, fă asupra sufletului tău semnul Sfintei Cruci, intrând în casă, însemnează-te cu puterea Crucii, te pui la masă – spune rugăciunea „Tatăl nostru”, şi însemnează-te cu Sf. Cruce, fă Cruce şi asupra mâncării pentru ca mâncarea să fie plăcută şi de folos şi bucurie sufletului şi trupului. Să însemnăm toate cu Semnul Sfintei cruci. Crucea este cea mai înfricoşătoare armă asurpa diavolului. Dacă cineva a citit atent, a înţeles care este semnificaţia şi importanţa crucii Domnului pentru viaţa noastră, pentru mântuirea noastră.
