• Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Nicon
Sfântul Nicon s-a născut la Napoli
dintr-un tată păgân şi o mamă creştină. El a fost ofiţer roman la
Napoli, fără a fi primit Sfântul Botez, deşi mama lui îl învăţase în
taină credinţa creştină, fără ştirea tatălui. Când odată Nicon a fost
trimis într-o campanie dificilă cu trupele lui, mama lui l-a sfătuit
să-şi facă semnul Sfintei Cruci dacă va vedea că este la strâmtoare şi
să cheme numele lui Hristos când viaţa îi va fi în pericol. Cu adevărat,
ajungând pe frontul de bătălie, trupele lui au fost complet încercuite.
Către sfârşitul bătăliei, văzându-se pierdut, Nicon şi-a făcut în inimă
semnul Sfintei Cruci şi a strigat tare numele lui Hristos. Pe dată a
simţit în el o putere neobişnuită cu care i-a pus pe fugă pe duşmanii
care îl înconjuraseră, pe unii ucigându-i, pe alţii înspăimântându-i de
moarte. Intrând apoi în cortul său, Nicon striga neîncetat, în uimire
fiind: « Mare este Dumnezeul Creştinilor. » Trimiţând mamei lui fericita
veste a biruinţei în împrejurări fără scăpare, în care numai semnul
Sfintei Cruci a ajutat şi numele lui Hristos, el a plutit în taină către
Asia şi, ajungând la Cizic, a primit botezul din mâna Arhiereul
Teodosie, episcopul locului. După botez, Nicon sa retras într-o
mănăstire unde s-a dăruit studiului şi ascezei. Înainte de a muri,
Episcopului Teodosie i s-a poruncit în vedenie să-l sfinţească pe Nicon
urmaş al lui. Pe dată bătrânul Teodosie l-a chemat pe Nicon la sine şi
l-a sfinţit diacon; după aceea preot, şi apoi curând, episcop. La scurtă
vreme după aceea, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Nicon a
revenit la Napoli unde a aflat-o pe mama lui încă în viaţă. După moartea
mamei, împreună cu nouă ucenici, foşti camarazi de arme, el s-a retras
în Sicilia unde s-a dăruit predicării Evangheliei. Acela a fost timpul
uneia dintre cumplitele prigoane împotriva creştinilor. Prinţul
Quintianus l-a prins pe Nicon împreună cu ucenicii lui şi i-a supus la
mari chinuri. Cei o sută şi nouăzeci de ucenici pe care îi avea atunci
Sfântul Nicon au fost cu toţii omorâţi prin decapitare. Pe Sfântul Nicon
chinuitorul l-a legat de coada unui cal căruia i-a dat drumul în galop
în josul unui defileu abrupt, apoi l-a bătut cumplit şi l-a jupuit de
viu; dar Sfântul a supravieţuit tuturor acestor schingiuiri. La sfârşit i
s-a tăiat şi lui capul, aşa strămutându-se la locaşurile cereşti.
Trupul lui a fost lăsat în câmp deschis, pradă păsărilor răpitoare. Un
anume păzitor de turme, care avea duh necurat, s-a împiedicat de trupul
mort al Sfântului Nicon mucenicul şi pe dată s-a vindecat. Vestind în
împrejurimi despre aceasta, au aflat şi unii creştini care au venit şi
au îngropat cu cinste acele sfinte moaşte. Sfântul Nicon a luat
mucenicia în timpul împărăţiei lui Deciu.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Nicon de la Mănăstirea Peşterilor Kievene
Acest Sfânt Nicon a fost
împreună-vieţuitor cu Sfântul Antonie de la Peşterile din Kiev şi
părinte duhovnicesc al Cuviosului Teodosie. Pentru că i-a tuns în
monahism pe boierul Barlaam şi pe famenul Efrem, Nicon a fost ameninţat
de Cneazul Iziaslav; însă soţia cneazului a întors mânia soţului ei în
frică de Dumnezeu. Aşa a fost lăsat în pace Nicon, sfântul lui Dumnezeu.
Vrând să împodobească biserica cu sfinte icoane, Nicon s-a rugat cu
lacrimi lui Dumnezeu să-l învrednicească de aceasta. În urma acestor
rugăciuni, oarecari iconari greci au sosit fără veste la Kiev, de la
Constantinopol. Sfinţii Antonie şi Teodosie au apărut în vedenie acestor
iconari şi i-au călăuzit la chilia Sfântului Nicon din Kiev. Sfântul
Nicon era cunoscut ca un mare postitor şi om de mare înţelepciune. La
adânci bătrîneţe el a fost chemat, fără voinţa lui, să păstorească ca
stareţ Lavra Pecerska. El a trecut la cele veşnice la anul 1066 după
Hristos. Sfintele sale moaşte se păstrează nestricate în Mănăstirea
Peşterilor din Kiev.
• În această zi Sinaxarul grecesc şi Patericul Athonit mai fac pomenire de Noul Mucenic Luca, care s-a născut la Jedren.
Copil fiind el a fost prins de turci în
Constantinopol şi tăiat împrejur. Din cauza aceasta el avea cumplite
mustrări de conştiinţă, căci socotea această tăiere împrejur ca pe un
semn al diavolului pe trupul lui, care nu putea fi şters decît prin
mucenicie pentru Hristos. Tunzîndu-se monah în Sfîntul Munte Athos, el a
mers împreună cu Bătrînul său, Visarion, la Mitilene, şi acolo a fost
spînzurat de turci în ziua de 23 martie a anului 1802. Aşa cum spînzura în aer, din trupul mucenicului se prelingea un mir bineînmiresmat.
Viaţa Sfântului Cuvios Mucenic Nicon și cei 199 de ucenici ai lui
În cetatea ce se numeşte Neapole, care este în ţara Campaniei, a
fost un bărbat cu numele Nicon, în rânduiala ostăşească, împodobit cu
frumuseţe, vesel la faţă şi viteaz în războaie, dar cu credinţa elin,
născut din tată elin şi învăţat la închinarea idolească. Însă maicasaera
creştină şi îl sfătuia totdeauna spre cunoştinţa lui Hristos.
Spunându-i despre puterea Crucii lui Hristos, mama îi zicea: "Fiul meu
iubit, de ţi se va întâmpla vreodată a cădea în vreo primejdie, precum
se întâmpla adeseori în războaie, să te însemnezi cu semnul Crucii, că
vei scăpa din mâinile potrivnicilor; şi nu numai că te vei izbăvi din
mâinile lor, dar vei scăpa şi de toate rănile, pentru că nu te va lovi
nici săgeată, nici sabie şi prin mijlocul tăierii vei rămâne nevătămat".
Odată s-a întâmplat că a ieşit din Roma oastea romană la război cu
cea elinească. Iar Nicon, fiind unul din ostaşi, se afla în mijlocul
vrăjmaşilor, în mare strâmtorare şi primejdie de moarte, pentru că vedea
pe mulţi din tovarăşii săi ucişi şi acum aştepta să cadă şi el de sabia
vrăjmaşilor săi. Atunci şi-a adus aminte de sfatul maicii sale şi,
ridicându-şi ochii la cer şi suspinând din adâncul inimii, s-a înarmat
cu semnul Sfintei Cruci şi a zis: "Hristoase, Dumnezeule Atotputernice,
arată spre mine în ceasul acesta puterea Crucii Tale, că de acum
făgăduiesc să fiu şi eu robul Tău, adică mă voi închina Ţie, împreună cu
mama care m-a născut".
Zicând aceasta, a luat îndrăzneală şi, întinzând cu bărbăţie spre
vrăjmaşi dreapta sa cea înarmată cu suliţa, a ucis îndată că la o sută
şi optzeci de bărbaţi viteji din ceata potrivnicilor, iar pe ceilalţi
i-a izgonit, şi nimeni n-a putut să-i stea împotrivă; aşa a lucrat
într-însul puterea Crucii lui Hristos. Iar Nicon a preamărit pe
Dumnezeu, zicând: "Mare este Dumnezeul creştinilor, Cel ce, prin
însemnarea Sfintei Cruci, a biruit şi izgonit pe vrăjmaşi". Şi s-au
mirat cetele romanilor şi ale elinilor de Nicon, ostaşul lor, zicând:
"O, minune a rânduielii Celui de sus! Niciodată n-am văzut şi nici n-am
auzit de un ostaş ca acesta, atât de viteaz în război şi nevoindu-se
astfel precum vedem pe Nicon".
Iar după ce a liberat cetele, Nicon s-a întors la casa sa şi,
lăudând pe Dumnezeu, a spus maicii sale câte a făcut Domnul cu dânsul în
război, prin puterea Sfintei Cruci. Iar maică să, umplându-se de mare
bucurie, a zis: "Mulţumesc Preasfântului Tău nume, Doamne, Cel ce
voieşti să se mântuiască toţi oamenii şi la cunoştinţa adevărului să
vină. Acum, Stăpâne, ascultă rugăciunea roabei Tale şi învredniceşte pe
fiul meu de baia naşterii celei de a doua, cea dăruită nouă prin Botez
spre iertarea păcatelor, şi învaţă-l să facă voia Ta ca, bineplăcînd
Ţie, să câştige de la Tine veşnicele bunătăţi făgăduite".
Deci a început Nicon a întreba pe maică să, cum poate cineva să fie
creştin desăvârşit. Maicasai-a răspuns: "Ţi se cade să posteşti
patruzeci de zile şi de la preot creştin să te povăţuieşti la credinţa
creştinească; după aceea, lepădându-te de satană şi de toate lucrurile
lui şi crezând în Hristos Dumnezeu, vei primi Sfântul Botez. Numai aşa
te vei face creştin adevărat şi rob al lui Hristos". Nicon a grăit
atunci: "Viu este Domnul, că mai bine îmi este să fiu rob al Lui, decât
închinător de idoli elinesc şi ostaş! Nu vreau mai mult să mă închin
pietrelor, nici altei făpturi, ci numai Unuia Dumnezeu, Făcătorul
cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor ce sunt
într-însele".
Apoi, închinându-se până la pământ mamei sale, a zis: "Maica mea,
roagă-te pentru mine, robul tău, ca să-mi dea Dumnezeu înger bun,
povăţuitor şi păzitor sufletului şi trupului meu, ca prin povăţuirea lui
să găsesc vreun rob al lui Dumnezeu care m-ar învrednici Sfântului
Botez şi m-ar învăţa să fac voia lui Hristos, adevăratul nostru
Dumnezeu, şi să fiu numărat împreună cu turma cea cuvântătoare a lui
Hristos. Căci, dacă rătăcirea elinească m-ar mai fi tras încă de la
învăţătura ta, o, cinstita mea maică, şi nu m-ai fi povăţuit spre
cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, puţin de nu mă făceam mâncare gheenei
şi cădeam în muncă cu toţi cei ce nu ştiu pe Dumnezeu şi se muncesc în
iad. Deci, roagă-te pentru mine, maica mea!" Şi, zicând aceasta, se
grăbea să iasă din casă.
Dar ea, apucându-l de mână, l-a rugat cu jurământ ca, după ce va
câştiga Sfântul Botez, să se întoarcă la dânsa s-o îngroape, fiind
bătrâna şi aşteptându-şi degrabă sfârşitul.
Apoi, dându-i aur de ajuns pentru cale şi mai ales binecuvântarea
sa de maică, rugându-se pentru dânsul, l-a lăsat să-şi caute un preot
creştin; pentru că în acele vremi cumplite, fiind mare prigoană asupra
creştinilor, toţi preoţii învăţători creştini erau ascunşi în pustietăţi
şi prin munţi, şi era cu greu să găsească pe vreunul dintr-înşii ca
să-l povăţuiască la creştineasca viaţă şi de la care să primească
Sfântul Botez.
Ieşind Nicon, robul lui Dumnezeu, din casa sa a mers la limanul
corăbiilor şi, găsind o corabie, a plecat la Constantinopol. Iar după
plecarea sa, a fost în cetatea Neapole multă cercetare despre dânsul
printre ostaşi, pentru vitejia lui cea mare arătată în război. Iar
mai-marii cetăţii întrebând pe maica lui Nicon, care era acasă, unde
este fiul ei, ea le răspundea: "Nu ştiu unde s-a dus".
Iar Nicon, povăţuindu-se de darul Domnului, a ajuns la o insulă
care se numea Hios şi, suindu-se într-un munte înalt, a petrecut opt
zile în rugăciune, rugându-se lui Dumnezeu ca să-i arate în ce loc ar
putea să afle vreun rob al Domnului, care să-i dea Sfântul Botez cel
dorit de el şi să-l înveţe tainele sfintei credinţe. Şi s-a arătat lui
Nicon, noaptea în vedenie, îngerul lui Dumnezeu în chip de preot,
dându-i un toiag ce avea deasupra semnul Crucii, şi i-a poruncit să
meargă la malul mării.
Mergând a doua zi acolo, a găsit o corabie ce-l aştepta, pentru că
acelaşi înger al Domnului s-a arătat corăbierilor, poruncindu-le să
aştepte pe Nicon cu toiagul cel cu cruce, care de la munte avea să se
coboare la dânşii. Deci, şezând cu dânşii în corabie şi vântul suflând
în ajutor, în două zile a ajuns la un munte ce se numea Ganos, în care
se afla Teodosie, Episcopul Cizicului, cu o mulţime de monahi,
ascunzându-se de pagini în timpul prigoanei; şi era acel episcop acolo,
în mijlocul monahilor, ca un egumen. I s-a descoperit lui de la Dumnezeu
despre Nicon şi a ieşit împreună cu monahii săi la limanul corăbiilor
şi, luând pe Nicon, l-a dus în peştera să şi învăţându-l, l-a botezat în
numele Preasfintei Treimi, apoi l-a împărtăşit cu Preacuratele lui
Hristos Taine.
După primirea Sfântului Botez, fericitul Nicon era în mânăstirea
din peşteră, învăţând dumnezeieştile cărţi şi la viaţa monahicească
luând aminte; apoi s-a îmbrăcat în chipul monahicesc pentru blândeţea
sa. Unii din fraţi ziceau că acela este asemenea cu îngerul lui
Dumnezeu, văzându-i smerenia şi blândeţea lui, postul şi înfrânarea,
şederea de toată noaptea fără somn la cântărea de psalmi. Căci era la
osteneli răbdător, în dragoste aprins, în postiri neasemănat, în
învăţătura şi citirea cărţilor fără de saţ, în rugăciunile de noapte
neslăbit şi în toate nevoinţele monahiceşti osârdnic slujitor; iar toată
viaţa lui fiind fără prihană, de mirare era tuturor fraţilor şi
Sfântului episcop Teodosie.
Astfel petrecând fericitul Nicon în muntele acela trei ani, s-a
arătat episcopului o dumnezeiască descoperire; pentru că îngerul
Domnului, stând în vis înaintea lui, i-a zis: "Mai înainte de a te duce
din viaţa aceasta, pe Nicon, pe care l-ai îmbrăcat în chipul monahicesc,
să-l pui episcop în locul tău şi turma ta să i-o încredinţezi lui. Apoi
să-i porunceşti să se mute cu toţi fraţii în partea de miazăzi, în
stăpânirea Siciliei, ca să nu piară aici monahii de sabia barbarilor,
care peste puţin timp au să năvălească în locul acesta".
După vedenia aceea, Sfântul Episcop Teodosie a făcut pe fericitul
Nicon întâi diacon şi apoi preot; iar după aceasta l-a hirotonisit
episcop şi, încredinţându-i monahii, o sută nouăzeci la număr, Teodosie
s-a odihnit în Domnul. Deci cu cinste îngropându-l Sfântul Nicon şi
luând pe toţi monahii, a intrat în corabie şi a plecat în insula
Lesviei, unde, sosind lângă cetatea Mitilene, a stat acolo două zile;
apoi a plecat la insula Naxia. Iar de acolo, cu voia lui Dumnezeu, în
douăzeci şi două de zile a ajuns în Italia şi a plecat la Neapole,
patria sa, unde a aflat între cei vii pe fericită să maică, care,
văzându-l, cu lacrimi de bucurie a căzut pe grumajii lui, sărutându-l.
Închinându-se până la pământ înaintea lui Dumnezeu, a zis:
"Mulţumesc Preasfântului Tău nume, Doamne, că mi-ai arătat pe fiul meu
în rânduiala îngerească şi în vrednicie de episcop. Şi acum, Stăpâne al
meu, auzi-mă pe mine, roaba Ta, şi primeşte sufletul meu în mâinile
Tale!" O rugăciune ca aceasta săvârşind acea fericită femeie, îndată
şi-a dat Domnului duhul său în pace şi toţi cei ce au văzut această, au
preamărit pe Dumnezeu şi au îngropat-o, cântând psalmi cu cinste.
După ce a străbătut auzul în toată cetatea depre venirea lui Nicon,
s-au înştiinţat unii din ostaşii care erau prieteni ai sfântului.
Aceia, mergând la dânsul, se îndulceau de vederea feţei lui şi, luându-l
la o parte, au zis către dânsul: "Te jurăm cu puterea cea de sus, să ne
spui de unde îţi venea puterea şi vitejia aceea care o aveai în
războaie. Din farmece sau din altă lucrare? Învaţă-ne, ca să putem şi
noi să fim aşa". Grăit-a lor sfântul: "Credeţi-mă, fraţilor, că nici
fermecătoria, nici altceva nu mă făcea pe mine viteaz în război, fără
numai singur ajutorul cinstitei Cruci a lui Hristos. Căci când mă
înarmam cu ea, nimeni nu putea să stea împotriva feţei mele, pentru că
puterea lui Dumnezeu, care lucrează întru asemănarea Crucii, pe toţi
vrăjmaşii îi biruia".
Acestea auzindu-le, ostaşii au căzut la picioarele episcopului
Nicon, zicând: "Miluieşte-ne, sfinte al lui Dumnezeu, şi ne ia împreună
cu tine, ca, precum în războaie ne-am izbăvit prin tine de potrivnici,
tot aşa şi acum cu tine să fim părtaşi cereştii Împărăţii!" Şi, îndată
lăsându-şi femeile, fiii, fraţii şi casele lor, ostaşii aceia au urmat
Sfântului Nicon, fiind nouă la număr. Cuviosul Nicon, intrând cu dânşii
şi cu ceilalţi ucenici ai săi în corabie, au plecat în părţile Siciliei
şi au sosit la un munte mai înalt al Tavromeniei. Ieşind pe uscat şi nu
puţină depărtare de loc trecând, au aflat un râu ce se numea Asinos,
lângă care au găsit o mare baie veche, de piatră, într-un loc pustiu ce
se numea Ghighia, şi s-au sălăşluit acolo, pentru că au văzut locul
acela liniştit şi frumos, fiind pământul bun de lucrat. Făcându-şi
grădini şi răsaduri de tot felul, cu pomi aducători de roadă, au rămas
acolo, unde Cuviosul Episcop Nicon a botezat pe acei nouă bărbaţi, care
i-au fost lui altădată prieteni în oaste, şi i-a tuns pe dânşii în
monahiceasca rânduială.
După ce au stat ani destui şi prigonirea asupra creştinilor
neîncetând, s-a dat de ştire ighemonului Siciliei, anume Chintian,
spunându-i-se că sunt nişte bărbaţi trăitori lângă râul Asinos, care
cinstesc pe cerescul Dumnezeu, având învăţător pe Episcopul Nicon, iar
legilor împărăteşti nu se supun, nici nu vor să cinstească pe zei.
Auzind aceasta, ighemonul s-a umplut de mânie şi de cruzime şi îndată a
trimis o ceată de ostaşi, ca pe toţi să-i prindă şi să-i aducă înaintea
lui la întrebare. Deci, ajungând ostaşii la locul acela, întrebau: "Unde
este Nicon cu ucenicii lui, care nu se supun legilor împărăteşti, nici
pe zei nu-i cinstesc?" Le-a răspuns Sfântul Nicon: "Bine aţi venit,
fraţii mei, bine aţi venit; pentru că Stăpânul meu Hristos, pe mine şi
pe ai mei, prin voi ne cheamă!"
Fraţii s-au dus la rugăciune cerând lui Dumnezeu putere să-i
întărească în nevoinţă cu darul Său. Dar, fiind siliţi de ostaşi spre
grabnica călătorie, au sfârşit rugăciunea şi mergeau la ighemon, fiind
duşi de ostaşi la moarte. Pe cale îi întărea fericitul părintele nostru
Nicon Episcopul, zicând: "Îmbărbătaţi-vă, fraţii mei, şi să nu fiţi
fricoşi înaintea muncitorului, căci iată se sfârşeşte alergarea noastră
şi ni s-au deschis nouă uşile cereşti. Deci să stăm cu tărie împotriva
mâniei ighemonului prin credinţa în Hristos. Să grăim cu îndrăzneală
înaintea lui, să ascultăm glasul bunului nostru Păstor, Care zice: Nu vă
temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă".
Stând sfinţii înaintea ighemonului la păgâneasca judecată,
chinuitorul, căutând spre ei cu iuţime, a început a-i întreba: "Voi toţi
v-aţi abătut la deşarta şi nebuna nădejde, amăgindu-vă de vrăjitorul
acela Nicon, încât nici nu cinstiţi pe zeii cei fără de moarte, nici
legilor noastre nu vă supuneţi?" Iar sfinţii, ca şi cu o gură, au
răspuns, zicând: "Suntem creştini şi niciodată nu ne vom lăsa de
credinţa noastră, iar nădejdea noastră n-o punem în deşertăciuni, ci în
Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul, pământul, marea şi toate cele ce
sunt într-însele; căci zeii voştri sunt muţi şi surzi, pietre
nesimţitoare, lucruri de mâini omeneşti, cărora asemenea să fie toţi cei
ce nădăjduiesc spre ei".
Înţelegând ighemonul despre credinţa cea neschimbată şi tare a
sfinţilor, a zis: "De nu voi porunci degrabă să-i ucidă pe aceştia, pe
mai mulţi vor amăgi spre a lor rătăcire". Şi aşa, mai întâi
dezbrăcându-i şi întinzându-i, a poruncit că mult să-i bată fără de milă
cu vine de bou, apoi pe toţi - afară de Sfântul Nicon - cu sabia să-i
taie lingă baia aceea, în care au petrecut lângă râu. Şi-i duseră acolo
la moarte, iar sfinţii mucenici, plecându-şi sub sabie cinstitele lor
capete, grăiau: "În mâinile Tale, Doamne, ne dăm sufletele noastre, căci
pentru Tine ne omorâm toată ziua, socotindu-ne ca nişte oi de
junghiere".
Şi au tăiat pe cuvioşii ucenici ai Sfântului Nicon, iar mai ales ai
lui Hristos, la număr o sută nouăzeci şi nouă. Iar trupurile lor, cu
porunca muncitorului, le-au aruncat în baia aceea foarte aprinsă spre
ardere. Iar pe Cuviosul Nicon, ţinându-l în legături, se gândea
ighemonul cu ce fel de moarte mai cumplită să-l piardă.
În acea noapte s-a arătat în vis Sfântului Nicon în temniţă îngerul
lui Dumnezeu, zicându-i: "Îmbărbătează-te în Dumnezeu, Nicone, ostaşule
al lui Hristos şi te veseleşte, căci a primit Hristos, Dumnezeul
nostru, jertfă de o sută nouăzeci şi nouă de ucenici ai tăi, întru miros
de bună mireasmă, şi au intrat în cămara în care Mirele ceresc Se
odihneşte!"
Acestea zicându-i îngerul, Sfântul Nicon iarăşi a văzut înaintea sa
o fecioară mai luminată decât razele soarelui, ale cărei haine erau de
aur şi de safir şi în mâinile sale avea un leu alb ca zăpada. Deci
stătea fecioara aceea în câmp lângă râul ce se numea Psimif, din partea
Răsăritului. Iar dinspre apus doi bărbaţi foarte mari, ale căror capete
ajungeau până la cer, având în mâinile lor suliţe de foc, vorbeau cu
fecioara aceea ce se arătase, zicându-i: "Pentru ce stăm fără de lucru
astăzi, fiind trimişi de Împăratul ceresc la război împotriva lui
Chintian? Iată îl aşteptăm şi nu iese".
Atunci a strigat către dânşii acea fecioară purtătoare de lumină,
zicând: "Chintian a ucis ieri pe robii lui Hristos, o sută nouăzeci şi
nouă de bărbaţi, şi încă şi asupra învăţătorului lor, Nicon, care a
biruit toate meşteşugirile vrăjmaşului cu adevărat, muncitorul acela
cugetă cele mai crude chinuri. Deci va veni el degrabă în acel loc, la
care sunteţi trimişi împotriva lui". Aceasta zicând, a eliberat spre ei
acel leu, zicându-le: "Primiţi şi pe acesta, care vă va ajuta vouă
asupra muncitorului".
După vedenia aceea, deşteptându-se din somn, Cuviosul Nicon
Episcopul foarte mult s-a bucurat, lăudând şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi a
spus cele văzute slugii sale, cu numele Heromen, care era lângă dânsul
şi îi slujea, care a scris după aceea viaţa şi pătimirea lui. Spunând
sfântul vedenia aceea slugii, a proorocit despre moartea cea cumplită ce
era să fie degrabă lui Chintian.
A doua zi a poruncit Chintian ighemonul să pună înaintea judecăţii
pe Sfântul Nicon şi a zis către dânsul: "Cine, de unde şi de ce credinţă
eşti tu, cel ce cu meşteşugul cel vrăjitoresc ai mijlocit moarte la
atâta număr de oameni? Iată, ei, pentru nebunia ta, s-au lipsit de
frumuseţea soarelui şi de podoabă lumii". Răspuns-a lui Sfântul Nicon,
zicând: "O, plinule de toată nedreptatea, cine sunt şi de ce credinţă,
nu numai eu ţi-am spus, ci şi de la alţii ai auzit cele despre mine; iar
mai vârtos din gurile a multor sfinţi, pe care tu, de a ta păgânătate
fiind orbit, ieri i-ai ucis. Acum iarăşi cu adevărat să ştii de la mine
că sunt creştin tare şi statornic, având nădejdea mea întărită în
Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi Care te va da pe tine
muncilor celor nesuferite, pentru a ta muncire şi păgânătate fără de
omenie, urâtă de Dumnezeu".
La aceste cuvinte, muncitorul, răcnind ca un leu, a poruncit ca pe
sfântul să-l spânzure legat şi întins de patru pari, de mâini şi de
picioare, şi dedesubt să-l ardă cu foc. Astfel fiind muncit, Sfântul
Nicon se odihnea ca pe un câmp înflorit pe cărbunii cei înfocaţi,
cântând şi grăind: "Tu eşti întărirea şi scăparea mea, Doamne, Cel ce mă
izbăveşti de vrăjmaşii mei cei mânioşi!" Şi ziceau slugile către
muncitorul: "Stăpâne ighemoane, am slăbit acum, căci foc aprinzând şi
arzându-l pe acesta, nu se atinge de el nimic". Atunci, pogorând pe
Sfântul Nicon de la muncire, a poruncit ighemonul să-l lege de cai
sălbatici ca, târându-l, să-l rupă. Şi degrabă fiind legat de cai,
sfântul şi-a întins dreapta sa către cai, făcând semnul crucii, şi
îndată caii şi-au schimbat sălbăticia lor în blândeţe de oaie şi stăteau
nemişcaţi, strângându-se ca de frâu şi de zăbală, şi nici cât de puţin
nu păşeau din locul acela, deşi foarte mult îi băteau slujitorii.
Văzând aceasta, muncitorul s-a înfuriat asupra cailor şi a poruncit
să taie cu sabia vinele picioarelor lor. Iar caii, cu porunca lui
Dumnezeu, precum oarecând asina lui Valaam, cu glas omenesc au strigat,
zicând: "Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ, toate câte a voit a
făcut. Şi noi pentru Sfântul Nicon murim acum". Atunci, ighemonul a
poruncit ca pe mucenicul legat cu obezi de fier, să-l arunce dintr-un
munte înalt într-o vale adâncă. Făcându-se şi aceasta, mucenicul a rămas
nevătămat, pentru că îngerul lui Dumnezeu l-a sprijinit pe el, de
legături l-a dezlegat şi din prăpastia văii l-a scos. Apoi a stat iarăşi
sfântul la privelişte înaintea muncitorului, viu şi sănătos; şi
văzându-l, ighemonul s-a înspăimântat.
Apoi a zis către dânsul: "O, cât este de mare îndurarea zeilor
noştri pentru tine, o, Nicone? Au nu vezi cât se îngrijesc de tine şi
cât nu vor să-ţi piardă trupul? Deci, cunoscându-le bunătatea lor,
adu-le jertfe ca să le fii prieten". Sfântul răspunse: "Anatema ţie şi
zeilor tăi şi tuturor celor ce nădăjduiesc spre dânşii!" Atunci
ighemonul a poruncit să-i sfărâme faţa sfântului cu pietre, să-i scoată
limba afară cu cleştele şi să i-o tăie; apoi să-l ducă unde petrecea cu
ucenicii săi, la locul care se numea Ghighia, şi să-i taie capul.
Deci a fost tăiat Sfântul Sfinţitul Mucenic Nicon aproape de râul
Asinos, sub un copac de pevg, pe vremea împărăţiei lui Deciu (249-251);
iar trupul lui cel sfânt a fost lăsat neîngropat, spre mâncarea fiarelor
şi a păsărilor. Iar Chintian ighemonul, în aceeaşi zi în care a judecat
pe Sfântul Nicon la tăiere, s-a dus în cetatea Panormul să ia averile
Sfintei Muceniţe Agatia, pe care o muncise cu puţin mai înainte de acea
vreme. Şi pe când trecea peste râul cel mai sus-zis care se mai numea
Psimif, la trecătoare, caii care erau cu dânsul, deodată s-au sălbăticit
şi s-au pornit asupra lui; unul i-a muşcat obrazul cu dinţii şi i l-a
rănit, iar celălalt l-a călcat cu picioarele şi l-a lovit, până ce l-a
aruncat în râu. Şi s-a înecat ticălosul, sfârşind rău viaţa sa cea rea,
după proorocia Sfântului Nicon. Zăcând neîngropat cinstitul trup al
mucenicului, la locul de tăiere, un oarecare păstor de oi, fiind cuprins
de duh necurat şi umblând pe acolo, a aflat acel sfânt trup şi îndată a
căzut la pământ, pentru că duhul cel necurat, izgonindu-se cu puterea
sfântului, a aruncat pe păstor la pământ şi a ieşit dintr-însul,
strigând tare: "Vai mie, vai mie! Unde voi fugi din faţa lui Nicon?"
Apoi, plecând păstorul de oi vindecat, a spus la oameni această
minune. Aflând aceasta, episcopul cetăţii Mişinei a luat clerul său şi a
plecat călăuzit de acel păstor. Şi, găsind mult-pătimitorul trup al
sfântului mucenic, l-a luat. Asemenea şi trupurile celor o sută nouăzeci
şi nouă de sfinţi mucenici, ucenicii lui le-au găsit întregi în baie,
nevătămate de foc. Deci, pe toţi, împreună cu Sfântul Nicon, învăţătorul
lor, i-au îngropat cu cinste la loc însemnat, slăvind pe Hristos,
Dumnezeul nostru, Cel preamărit în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul
Duh. Amin.
Sinaxar 23 Martie
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia,
pomenirea sfântului mucenic Nicon şi a celor o sută nouăzeci şi nouă
(199) de ucenici ai săi.
Cuviosul
părintele nostru Nicon a trăit pe vremea ighemonului Cvintilian şi se
trăgea din ţinutul napolitanilor. Era frumos la înfăţişare,
strălucitor la vedere şi aprig în războaie. Tatăl lui se închina la
idoli, iar mama lui era creştină. Întâmplându-se un război mare şi
având loc o luptă grozavă, fericitul Nicon aducându-şi aminte de
îndemnurile mamei lui şi suspinând adânc a zis: "Doamne, Iisuse
Hristoase, ajută-mi!" Apoi însemnându-se cu semnul cinstitei cruci s-a
aruncat în vâltoarea luptei; iar după război s-a întors şi Nicon la
casa lui. Şi încredinţând maicii lui cele ce avea în minte, a pornit cu
corabia către părţile Constantinopolului.Ajungând într-o insulă, care se numeşte Hios, s-a coborât din corabie şi s-a urcat pe unul din munţii de acolo. Şi rămânând pe munte timp de şapte zile, dedându-se la post, la privegheri şi la rugăciune, i s-a vestit de către un înger dumnezeiesc să coboare pe ţărmul mării, împreună cu toiagul pe care i-l încredinţase acela care i se arătase lui. Ajungând la ţărm şi găsind aici o corabie, s-a urcat în ea şi plutind timp de două zile a ajuns la muntele Ganos. Aici, coborând iarăşi din corabie, i-a ieşit înainte din întâmplare un episcop, îmbrăcat simplu, ca un monah, şi luându-l de mână, l-a dus în peştera în care locuia acela. După ce mai întâi l-a învăţat cele de cuviinţă, l-a botezat în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-l şi cu Sfintele Taine; iar după trei ani l-a hirotonit ca preot şi apoi ca episcop.
Luându-şi asupra lui purtarea de grijă asupra celor o sută nouăzeci de monahi care au venit la el, i-a luat mai târziu pe toţi şi a venit în Mitilene, iar de acolo a pornit cu ei spre Italia. Şi după ce a văzut pe mama lui şi murind, acesta a îngropat-o, s-a dus în Sicilia şi şi-a găsit loc de petrecere în muntele Tavromeniei, adăugându-se la numărul monahilor care erau împreună cu el, încă nouă. Ighemonul aflând ce se vorbea despre sfânt, a dat poruncă să fie aduşi îndată toţi înaintea lui. Apoi, supunându-i la chinuri, au fost întinşi la pământ şi înţepaţi cu suliţe în tot felul, după care li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar sfântul Nicon a fost întins pe cele patru mădulare, a fost ars cu făclii, i s-au legat greutăţi de picioare, a fost târât pe pământ şi împins în prăpastie, a fost lovit cu pietre, i s-a tăiat limba şi în cele din urmă i s-a tăiat şi lui capul cu sabia. În felul acesta s-a săvârşit pătimirea lui mucenicească.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou şi făcătorul de minuni din Diipiu.
Acesta, lăsându-şi femeia şi copiii şi rudele, a
ales calea cea strâmtă şi cu nevoinţe, şi luând asupra-şi jugul cel
uşor al Domnului, înconjura cetăţi şi sate şi mergea până departe în
pustiu, fiind lipsit, necăjit şi cu totul amarat. Descoperindu-i-se lui
de la Domnul sfârşitul, s-a dus la Constantinopol şi ajungând la
sfânta biserică a sfântului Ioan cuvântătorul de Dumnezeu şi anume la
locul numit Diipiu, după ce a rămas acolo timp de şapte zile, s-a
odihnit întru Domnul. Când au venit de faţă cei ce urmau să-l îngroape
şi au văzut lanţul cel greu cu care îi era înfăşurat tot trupul şi
mulţimea de urme de lanţ ce se găseau în carnea lui, au strigat: Doamne
miluieşte! Deci cunoscând cu toţii că a fost un om al lui Dumnezeu,
l-au îngropat în tinda amintitei biserici, într-un mormânt de marmură
ce i s-a făcut, de unde nu încetează a revărsa tot felul de minuni,
celor ce se apropie de el cu credinţă. Iar unii dintre aceia care s-au
bucurat de ajutorul primit din partea lui mai trăiesc încă şi acum,
mărturisind tuturor facerile de bine pe care le-au dobândit de la el.
Tot în această zi, pomenirea
sfântului noului cuvios mucenic Luca, cel care a pătimit chinuri
muceniceşti în Mitilene, la anul 1802 şi care prin spânzurătoare s-a
săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Nicon din Lavra Peşterilor de la Kiev.
Sfântul Nicon din Peşterile Kievului a fost primul discipol şi împreunăpătimitor al Sf. Antonie (10 iulie),
fondatorul Mănăstirii Peşterile Kievului, unde a fost preot. La
mănăstire el a tuns mulţi monahi noi în călugărie, printre care a fost
şi Sf. Teodosie al Peşterilor (3 mai şi 14 august).
Sf. Nicon şi-a atras asupra lui mânia marelui prinţ
Izyaslav, când i-a tuns în călugărie pe favoriţii acestuia, pe sfinţii
Varlaam (19 Noiembrie) şi Efraim (28 ianuarie)
şi nu a fost de acord să-i forţeze pe aceştia să părăsească
mănăstirea. Dar prinţesa l-a calmat pe Izyaslav şi în cele din urmă l-a
lăsat pe sfântul Nicon în pace.
Când numărul fraţilor din mănăstire a crescut, Sf.
Nicon s-a hotărât să se retragă în pustie şi să trăiască ca isihast.
Astfel, s-a dus în peninsula Tmutarakan (pe malul de est al istmului
Kerchensk) stabilindu-se într-un loc nepopulat. Curând oamenii au auzit
de sfinţenia vieţii lui şi s-au adunat în jurul sfântului, dorind să-i
urmeze exemplul. În acel loc s-a ridicat o mănăstire şi o biserică
închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Când s-a întors la mănăstirea Peşterile Kievului, Sf.
Nicon a intrat sub ascultarea Sf. Teodosie, ca fiu duhovnicesc. După
cum mărturiseşte Sf. Nestor Cronicarul (27 octombrie),
când Sf. Teodosie trebuia să lipsească de la mănăstire, acesta
încredinţa toate problemele lăcaşului sfântului Nicon. Câteodată chiar
îl ruga pe Sf. Nicon să-i îndrume pe fraţii monahi în locul său.
Deseori, în timp ce Sf. Nicon lega cărţi, Teodosie obişnuia să stea
lângă el şi să desfăşoare sfoara pentru legat.
Când Prinţul Svyatoslav l-a alungat pe fratele său
Izyaslav din Kiev, Sf. Nicon s-a întors la mănăstirea căreia i-a dat
viaţă. Atunci egumenul mănăstirii era Ştefan. Când Sf. Ştefan (27 aprilie)
a părăsit mănăstirea Peşterile Kievului, Sf. Nicon a fost ales egumen.
Acesta a lupta mult ca să înfrumuseţeze mănăstirea cu sfinte icoane şi
cărţi duhovniceşti.
Sf. Nicon s-a săvârşit la o vârstă venerabilă (+ 1088) şi a fost înmormântat în Peşterile Sf. Antonie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Nicon
Nicon mucenicul episcop în temniţă zace,
Neîncetat rugîndu-se lui Dumnezeu.
El nu se roagă pentru viaţa lui,
Nici răzbunare asupra lui Quintian să dobîndească,
Ci se roagă lui Dumnezeu
Ca să-i dea putere în îndurarea chinurilor.
Ale lui Nicon suspine Dumnezeu le aude.
Si la timp de rugăciune în duh vede
Cum la el Fecioara vine în lumină,
O lumină mai minunată şi mai strălucitoare
Decît a soarelui.
Ea este mai albă şi mai blinda
Decît o mieluşea,
Şi doi arhangheli de-a dreapta şi de-a stînga ei sînt.
Feţele lor radiază bucurie,
Si înălţimea lor este pînă la cer.
Ei unul către altul apele unui rîu arată, zicînd:
Iată valurile furiosului Psimif!
Apoi un arhanghel Fecioarei îi spune:
Trimişi am fost pe Quintian să-l ucidem
In apele furiosului rîu Psimif.
Dar iată, rîul este aici,
Pe cînd pe Quintian nu-l vedem nicăieri.
Fecioara grăi, ca şi picurii de miere cuvintele ei curgînd:
El la rîu curînd va sosi;
Prin valuri va încerca să treacă,
Dar calul de sub el va înnebuni
Și-i va sluţi faţa cu dinţii.
Apele rîului îl vor îneca,
Și astfel sarcina voastră se va împlini.
Aşa va sfîrşi acest sălbatic chinuitor
Al sfîntului meu, Nicon.
Toate aceste aşa se întîmplară,
Precum a zis Fecioara.
Aşa vedenia lui Nicon
Aidoma se împlini.
Deci, l-a indemnat maica sa ca sa plece spre pairtile Rasaritului, unde, in munti si in insule, se aflau ascunsi multime de preoti si calugari ai Domnului. A calatorit, drept aceea, fericitul Nicon spre partile Constantinopolului si, ajungand in insula Chios, s-a apropiat de un munte si, stand acolo, vreme de sapte zile, se nevoia in post, in privegheri si rugaciuni. Si i s-a vestit lui, noaptea, in vis, de un inger, in chip de preot, ca sa se pogoare la mare si, urcandu-se intr-o corabie, a mers la muntele Ganos. Si, ca din intamplare, i-a iesit inainte episcopul Teodosie, in chip de monah, care era egumen acolo, peste o obste de 190 de calugari. Si de dansul fiind invatat, a primit fericitul Nicon crestinescul Botez, in numele Sfintei Treimi, impartasindu-se si cu Sfintele Taine si s-a facut monah. Iar, trecand trei ani, acelasi episcop l-a hirotonit preot, apoi, si episcop l-a sfintit pe el. Si, dandu-i sarcina de indrumator al tuturor celor 190 de monahi, ce se adunasera in jurul lui, batranul episcop il sfatuia sa plece, din acel munte, in Sicilia.
Deci, dupa sfarsitul episcopului Teodosie, a plecat fericitul Nicon cu cei 190 de monahi ai sai, mai intai, in Mitilene si apoi in Italia, iar, de acolo, dupa ce a ingrijit si ingropat pe maica sa, fericitul s-a dus in Sicilia, asezandu-se la muntele Tauromeniei. Si, ducandu-se vestea despre el, pe noua din fostii lui ostasi, de altadata, i-a adus la adevarata credinta. Deci, a intemeiat, aici o manastire, cu buna randuiala, petrecand viata de folos oamenilor si placuta lui Dumnezeu, cu toata obstea celor 199 de ucenici ai sai.
A aflat si dregatorul Cvintilian cele despre Sfantul si, trimitand indata ostasi, l-a adus la intrebare inaintea lui, cu toti ucenicii. Si nevoind ei sa se intoarca la paganeasca cinstire a idolilor, i-a pus la pamant, i-a sfaramat rau cu rani si, la sfarsit, le-a taiat capetele, iar pe Sfantul Nicon l-au chinuit fara mila si, dupa ce l-au ars cu torte, l-au tarat pe pietrele drumului, in goana cailor, si, zdrobindu-i chipul, i-au taiat limba, apoi si capul cu sabia. Si asa au primit de la Hrisots cununile Mucenicilor.
Intru aceasta zi, invatatura pentru cei ce s-au lepadat de lume.
Pentru aceasta, precum, s-a zis, dator esti ca pricina lepadarii de lume cu deamanuntul sa o stii. Ca, daca aceasta o stii bine, vei putea cunoaste ce ti se cade tie sa faci. Deci, lepadarea de lumea aceasta, sa nu o socotesti ca nimic nu este, pentru ca ea cruce si moarte insemneaza. Drept aceea, sa stii, de astazi, ca ai murit si te-ai rastignit, fata de lume si lumea fata de tine, dupa dumnezeiescul Apostol. Si sa te deprinzi cu puterea rastignirii acesteia, de vreme ce nu mai viezi pentru tine, ci viaza, intru tine Cela ce, pentru tine, S-a rastignit. Deci, cu acest chip, cu care Stapanul pe cruce S-a rastignit, asa si noi sa ne rastignim, adica, pentru dorintele si poftele noastre. Precum si dumnezeiescul David se roaga: "Cu frica lui Dumnezeu, sa se patrunda trupul tau". Ca, precum cel ce este rastignit cu trupul pe lemn, nu poate sa faca precum voieste, sau gandeste, asa si cela ce-si are gandul sau patruns de frica lui Dumnezeu, neabatut ramane spre nici o voie a sa. Si precum cel rastignit pe cruce, nu se mai gandeste la cele pamantesti, nici nu se supune voilor sale, nici nu se tulbura de dorirea vreunui lucru oarecare, nici nu se ingrijeste sa castige cele pamantesti, nici nu se inalta cu mandria, nici nu raspunde impotriva, nici cu uraciunea se atata, nici stie pomenire de rau, pentru ocarile cele din trecut, ci iesire cu moarte asteapta, prin cruce, asa si cel ce, cu adevarat, s-a lepadat de lume si, pe frica de Dumnezeu, ca pe Cruce, s-a rastignit, in toate zilele, iesirea din viata aceasta asteptandu-si neabatut este si nemiscat spre orice pofta trupeasca.
Intru aceasta zi, cuvant despre un negustor, care, venind la calugarie, s-a mantuit.
Deci, intampinandu-l, Pafnutie i-a zis lui: "Ce este aceasta, frate iubit ?" Iar el i-a raspuns: "Acestea sunt roadele negustoriei mele, care se aduc lui Dumnezeu, spre odihna dreptilor". Si i-a zis lui Pafnutie: "Dar tu, oare, vei mosteni numele nostru ?" Iar el a fagaduit ca se va sargui spre aceasta. Zisu-i-a, iarasi, Pafnutie: Pana cand, dar, faci negustorie cu lucruri pamantesti, de cele ceresti neatingandu-te ? Deci, acelea de acum, sa le parasesti, iar pe cele mai mari sa le primesti si Mantuitorului sa-l urmezi; apoi, putin vietuind, te vei duce la Dansul". Iar el s-a fagaduit ca se va sargui.
Dupa aceea, nezabovind cu slugila sale, si-a impartit averea la saraci. Si suindu-se la munte, s-a inchis pe sine la un loc, unde mai inainte alti doi se savarsira, si se nevoia, rugandu-se lui Dumnezeu. Apoi, dupa ce a trecut putina vreme, a lasat trupul cel pamantesc, dandu-si obstescul sfarsit.
Cugetare
Sfîntul Pafnutie lui Dumnezeu s-a rugat ca să-i descopere cu cine se aseamnă el. Atunci un glas a auzit de sus, care i-a zis:
«Asemenea eşti tu cu un negustor de perle de mare preţ; ridicăt-te aşadar, şi nu te lenevi!»
Dar oare de ce nu ne spune Dumnezeu fiecăruia dintre noi că sîntem negustori de mărgăritare scumpe?
De aceea, pentru că mulţi dintre noi nici nu vrem să aflăm mărgăritare de mult preţ, ci mai curînd vrem să ne îndopăm cît mai bine stomacurile şi să îngrămădim asupra noastră lucruri ieftine.
Nu tot ceea ce scoate năvodul de pe
fundul adînc al mării este mărgăritar de preţ. De cele mai multe ori nu
este decît noroi şi nisip. Dar ignoranţii se bat pentru acest noroi ca
şi cînd ar fi mărgăritar de mult preţ. Doar negustorul cel care se
pricepe să recunoască mărgăritarul de mult preţ atunci cînd îl vede,
doar el ştie să arunce de multe ori năvodul. El ridică de multe ori din
greu năvodul, îl cerne de noroi şi de nisip, pînă cînd găseşte sămînţa
cea adevărată de mărgăritar! Dar de ce îl compară Dumnezeu pe Pafnutie
cu un negustor de mărgăritare scumpe? De aceea, că Pafnutie pe toate
cele din lume le-a lepădat, şi dăruindu-şi toată energia şi tot timpul
vieţii lui lui Dumnezeu, nu a mai voit decît să afle sămînţa
mărgăritarului celui adevărat şi scump.
Acel mărgăritar este inima curăţită de toate patimile şi gîndurile rele, încălzită la focul iubirii dumnezeieşti.
Ridică-te şi tu, omule, şi nu te lenevi! Căci iată timpul negustoriei se apropie de asfinţit.
Luare aminte
Să luăm aminte la Stăpînul Hristos răstignit pe Cruce:
- La cum dragostea Lui pentru omenire nu s-a micşorat din cauza chinurilor L-a care L-a dat omenirea;
- La cum mîngîie cu dragoste durerea Maicii Sale, dînd-o pe ea în grija lui loan, pe care îl numeşte fiu al ei, în locul Lui;
- La cum Se roagă cu dragoste Tatălui pentru omenire: Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac (Luca, 23 : 24).
Predică
Despre slăbiciunea omului în faţa maiestăţii lui Dumnezeu – „Şi cînd L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort” (Apocalipsa l : 17).
Sfîntul loan Teologul a fost acela care a
căzut ca un mort la pămînt cînd L-a văzut pe Domnul Hristos în slavă.
Sfîntul loan, ucenicul cel iubit al Domnului, Evanghelistul,
feciorelnicul, cel pe care îl iubea Hristos, şi rîvnitor năvalnic al
sfinţeniei – acesta nu a putut să îndure vederea învăţătorului Care Se
înfăţişase înaintea lui în toată puterea slavei Sale! Ci el a căzut ca
un mort. Dar cei care păcătuiesc împotriva Lui, care se ridică şi luptă
împotriva Lui, a Celui cu ochii ca para focului, cum îşi vor putea ei
vreodată ridica faţa înaintea Lui ?
Cum vor putea îndura vederea slavei Lui cei care fără încetare îşi bat joc de El, de jertfa Lui, de Numele Lui, de dragostea Lui, de Crucea Lui, cei care zi şi noapte calcă în picioare poruncile Lui, care îi prigonesc Biserica, care îi necinstesc preoţii, care îi ucid credincioşii?
Cu aceştia oare ce se va întîmpla
înaintea Feţei Lui, dacă însuşi Sfîntul loan a căzut la pămînt ca un
mort la vederea Slavei Lui? Dar cu intelectualii şi artiştii care strică sufletele oamenilor oare ce se va întîmpla? Ce va fi oare cu toţi învăţătorii şi profesorii care strică credinţa din mintea şi inima copiilor şi tinerilor?
Ce se va întîmpla cu toţi scepticii care prin filozofia lor putredă
strică minţile oamenilor? Ce se va întîmpla cu hoţii şi cu tîlharii şi
cu ucigaşii de copii? Ce se va întîmpla cu duşmanii lui Hristos cînd
ucenicul Lui iubit cade ca mort înaintea Slavei Lui indicibile? Da, căci
aşa este puterea slava, stăpînia, frumuseţea, lumina şi maiestatea
Domnului Hristos lisus, Cel înviat şi înălţat, încît ucenicii Lui cei
mai apropiaţi şi iubiţi care timp de trei ani au privit fără teamă la
Faţa Lui, acum cad ca morţi înaintea picioarelor Lui cînd Ii văd Faţa
Lui cea din Ceruri, cea de după Patimă, moarte şi biruinţă!
O, Atotputernice şi Atotslăvite
Doamne, luminează-ne pre noi şi înviază-ne pre noi cu puterea şi cu
slava Ta. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
