• Pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Eustatie (Plachida)
Sfîntul Eustație a fost un mare general roman, din timpul împăraţilor Titus şi Traian. El mai înainte de botezul său s-a numit Plachida. Păgîn fiind, Plachida a fost bărbat foarte drept şi milostiv, precum altă dată Cornelie Sutaşul, cel botezat de Sfîntul Apostol Petru (Fapte 10). Aflîndu-se
odată la vînătoare, el a gonit un cerb. Prin Purtarea de Grijă a lui
Dumnezeu, Plachida a văzut deodată între coarnele cerbului Semnul
Sfintei Cruci, iar în urechi a auzit glasul Domnului, Care i-a zis să
meargă la un anume preot creştin şi să ia Sfîntul Botez. Generalul s-a botezat, împreună cu soţia şi cu cei doi fii ai lui. Din
botez el a primit numele Eustație. Soţia lui a primit numele Teopista
(„credincioasă Domnului”), iar fiii lui s-au numit Theopist şi Agapit.
După Botezul lui, Eustatie s-a dus iar la locul cerbului, a
îngenunchiat şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru a-1 fi întors la calea
adevărului. Făcînd astfel, Eustație a auzit din nou glasul Domnului,
Care i-a zis că va lua muceniceasca moarte pentru Numele Lui şi 1-a
întărit. Atunci Eustatie a părăsit în taină
Roma, împreună cu Teopista şi cu fiii, plănuind să se sălăşluiască
printre cei umili şi să îi slujească lui Dumnezeu întru smerenie şi
străinătate. Sosind în Egipt însă, nenorocirile au început să se
abată asupra capului lui. Un barbar a răpit-o de sub ochii lui pe
Teopista, iar fiii lui au fost înşfăcaţi de fiare sălbatice şi duşi
departe. Barbarul acela însă în curînd şi-a dat necuratul lui suflet,
iar vieţile copiilor Dumnezeu le-a păzit prin mîinile unor păstori.
Eustație s-a sălăşluit în Egipt, într-un sat numit Vadisis, şi a vieţuit
acolo timp de cincisprezece ani ca lucrător cu mîinile. Barbarii au
atacat atunci Imperiul Roman, iar Traian suferea din pricină că nu îl
avea pe bravul lui General Plachida, care biruia în orice război. Doi
trimişi imperiali au fost însărcinaţi să-1 caute pe Plachida de-a lungul
şi de-a latul Imperiului. Prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, aceşti
ofiţeri, foşti camarazi de arme şi buni cunoscuţi ai lui Plachida, au
sosit şi la satul Vadisis, 1-au recunoscut pe Plachida şi 1-au adus
împărtului. La comanda unei armate, Eustație i-a înfrînt pe barbari. Pe
drumul de întoarcere către Roma, Eustație şi-a aflat şi soţia, şi fiii.
Între timp împăratul Traian murise, iar la cîrma imperiului se afla
Hadrian. A sosit şi momentul în care Hadrian i-a cerut Generalului
Eustatie să aducă jertfe idolilor, dar Eustatie a refuzat, arătînd că
este creştin. Hadrian i-a supus pe Eustatie, pe Teopista şi pe ambii fii
la torturi bestiale. Ei au fost aruncaţi şi la fiare, dar ele nu le-au
făcut nici un rău. Ei au fost la urmă aruncaţi într-un bou de fier
încins în foc. În a treia zi, trupurile lor au fost scoase din acel
cuptor, întregi şi nearse. Aşa a împlinit
acest mare sfînt şi comandant militar cuvîntul lui Dumnezeu: „Daţi cele
ce sînt ale Cezarului, Cezarului, iar cele ce sînt ale lui Dumnezeu, lui
Dumnezeu” (Luca 20: 25) şi s-a sălăşluit cu sfînta lui familie în împărăţia Veşnică a lui Hristos.
• Pomenirea Sfântului Cneaz Mucenic Mihail şi a Sfântului Boier Mucenic Theodor
Cneazul Mihail al Cernigovului a fost
nevoit să intre, într-o misiune diplomatică de pace, în hoarda tătară
condusă de Hanul Bătu. El a fost însoţit pe acest drum de Boierul
Theodor. Dar cum cei doi au refuzat să se supună ritualului păgînesc de a
trece prin foc şi a se închina la idoli mai înainte ca să fie primiţi
la Han, ei au fost omorîţi prin decapitare. Acestea s-au întîmplat la
anul 1244. Sfintele lor moaşte, care dau mărturie de moartea lor pentru
Hristos, se odihnesc în Biserica Sfintului Arhanghel Mihail din Moscova.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Ilarion
Cuviosul Ilarion a fost monah athonit. El
a luat de bunăvoie mucenicia din mîinile necurate ale turcilor din
Constantinopol, în douăzeci de zile ale lunii septembrie, din anul 1804.
Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni odihnesc în Sfînta Biserică a
Schimbării la Față din Insula Proti.
Marele Mucenic Eustatie
Deci, fiind odata la o vanatoare cu mai multi prieteni, a dat peste o cireada de cerbi. Urmarindu-i, a vazut cum din cireada s-a despartit un cerb mare si frumos si, incepand el singur sa goneasca dupa acest cerb, pe cand se apropia sa-l ajunga, Plachida a vazut intre coarnele cerbului cinstita Crucea lui Hristos, stralucind mai mult decat soarele si pe dansa chipul lui Hristos, si a auzit un glas venind de la Cruce si zicand: "Pentru ce ma gonesti Plachida? Eu sunt Hristos. Mergi la unul din preotii mei crestini si el iti va arata calea pe care s-o urmezi".
Deci, s-au botezat, el si toata familia lui, si i s-a dat lui Plachida numele de Eustatie, sotiei sale numele de Teopista, iar celor doi fii ai sai, Agapie si Teopist. Si i-a invatat pe ei preotul calea mantuirii, descoperindu-le lor si ispitele si incercarile, saracia si primejdiile ce aveau sa vina asupra lor. Si-i indemna pe ei sa primeasca si sa rabde acele necazuri, acum, in viata aceasta. Iar el a zis: "Doamne, de nu se poate altfel sa treaca acele ispite, da-mi-le acum sa le rabd, fara numai trimite-mi si ajutorul Tau, ca sa nu ma biruiasca rautatea lor".
Si indata, atata razboi i-a dat lui ucigasul de oameni, diavolul, cat si-a pierdut si averea, pe femeia sa a vazut-o luata in robie, pe fiii lui rapiti de fiare salbatice, iar pe sine ajuns la mare saracie si instrainare. Si a trait, astfel, ca paznic la tarinele oamenilor, cincisprezece ani, intr-un sat din Egipt in saracie si smerenie, ca Insusi Domnul. In vremea aceea, purtand razboi cu alte popoare, romanii au fost infranti. Imparatul Traian si-a adus aminte de Plachida, viteazul capitan, si a pus sa-l caute. Si l-a aflat in satul unde era. Pe drumul spre Roma, a aflat, apoi, si pe sotia si pe copiii sai. Si l-a chemat imparatul si iarasi, dupa biruinta, si-a luat cinstea cea dintai.
Deci, murind Traian si venind la tron tiranul Adrian (117-138), Eustatie a avut din nou parte de suferinta. Chemat sa intre in templu, sa aduca jertfa idolilor, cu toata familia, si Eustatie nevrand a se supune, imparatul a poruncit ca Eustatie si familia sa sa fie dati la fiare; dar salbaticiunile nici nu se atingeau macar de dansii. Atunci, imparatul i-a osandit la moarte, prin arderea de vii, intr-un bou de arama, inrosit in foc. Si asa isi primira sfarsitul.
Întru aceastã zi, cuvânt despre un preot, pe care l-a oprit episcopul de a sluji.
Ne spunea noua Filon, robul lui Hristos, ca, de demult, pe vremea prigonirii crestinilor, un oarecare episcop a oprit pe un preot de la slujba, dintr-o anumita pricina.
Deci, s-a dus preotul acela in alta parte pentru niste trebuinte si acolo l-au prins paganii si, mult chinuindu-l, nu s-a lepadat de Hristos si i-au taiat capul si s-a facut mucenic al lui Hristos. Iar, dupa putina vreme, a incetat gonirea si stapanul cetatii aceleia, vazand minunile Sfantului Mucenic, i-a zidit o biserica si, luand moastele lui, le-a asezat in racla si le-a pus pe ele inauntru, in altarul bisericii. Deci a chemat tot poporul si pe episcop, vrand sa faca sfintirea bisericii.
Si, in vreme cand preotul vrea sa faca inceputul slujbei de seara, s-a miscat racla si a iesit afara din biserica, nedusa de nimeni, si o frica si o mirare i-a cuprins pe toti cei ce erau in biserica. Iar poporul a adus funii si a tras racla in biserica, la locul ei. Apoi, a doua oara, cand episcopul a dat pace, iarasi racla a iesit indata din biserica. Iar domnul acela, vazand aceasta, s-a temut si a inceput, smerindu-se foarte, a se plange catre Dumnezeu, zicand: "Pentru pacatele mele, nu voieste Sfantul sa locuiasca in biserica". Asemenea si tot poporul plangea, tanguindu-se, privind la aceasta minune. Iar in noaptea ce a sosit, s-a aratat Sfantul Mucenic episcopului, zicandu-i: "Pentru ce va invinuiti intre voi, ca si cand n-as voi sa petrec cu voi in biserica? Ci rogu-te si te oseteneste sa mergi in cetate la episcopul meu, si-l sileste pe el, sa ma dezlege pe mine de canon, ca m-a oprit de la slujba. Si de aceea, nu pot sluji cu voi acum in biserica, ci ies afara. Cununa muceniciei am luat-o insa fata lui Dumnezeu n-am vazut-o, ca intru despartire sunt. Dar sa nu gandesti ca ma vei dezlega tu pe mine, ca nu voi putea sluji cu voi, nici fata lui Hristos a o vedea, pentru ca El a zis ierarhilor Sai: Ori pe cati veti lega pe pamant, vor fi legati in ceruri". Si aceasta zicand, s-a facut nevazut.
Iar a doua zi, episcopul a spus aceasta domnului aceluia si, auzind el acestea de la episcop, s-a mangaiat. Deci, episcopul, luand pe cativa clerici, s-a dus la episcopul, luand pe cativa clerici, s-a dus la episcopul cel numit de Sfantul si i-a spus lui toate cele despre Sfantul Mucenici. Si acela, degraba sculandu-se, a mers impreuna cu cei ce venisera. Deci, venind, s-a inchinat Sfantului Mucenic si i-a zis: "Hristos, Cel ce te-a legat pe tine prin smerenia mea, sa te dezlege pe tine, acum, prin varsarea sangelui tau pentru numele Lui. Intra si sa fii cu noi". Dupa aceea, aducand racla in biserica, au savarsit slujba. Deci, mai mult nu s-a mai miscat racla de la locul ei si minuni multe facea.
Drept aceea dar, iubitorilor de Hristos, sa cunoasteti cat de mare este randuiala arhiereasca, pentru ca pe cati ii leaga pe pamant, legati vor fi si in ceruri, si pe cati ii dezleaga pe pamant, dezlegati vor fi si in ceruri.
Sinaxar 20 Septembrie
În această lună, în ziua a douăzecea,
pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Eustatie si Teopista, soţia lui, şi
doi fii ai lor: Agapie şi Teopist.
Acest
sfânt mare Mucenic Eustatie, pe când se numea încă Placid, iar femeia
lui, Tatiana, a fost general peste oşti la Roma, pe vremea împăratului
Traian (către anul 100). Şi deşi era un păgân bogat, el strălucea cu
virtuţile, şi mai ales era foarte milostiv faţă de săraci. Văzând deci
Dumnezeu bună înclinare a sufletului lui, i s-a descoperit într-un chip
asemănător celui în care s-a arătat Sfântului Apostol Pavel. Căci
fiind într-o zi la vânat, i s-a arătat un cerb şi a început a-l goni;
şi apropiindu-se a văzut între coarnele lui cinstita Cruce a lui
Hristos, strălucind mai mult decât soarele, şi pe dânsa chipul lui
Hristos, şi a auzit glas de la Cruce, zicând: "O, Placide ! pentru ce
mă prigoneşti ? Eu sunt Hristos, pe Care tu Îl cinsteşti fără să ştii
prin lucrările tale cele bune." Uimit şi speriat, Placid a căzut de pe
cal şi a rămas fără cunoştinţă mai multe ceasuri. Mântuitorul i-a
apărut şi a doua oară, ca să fie încredinţat de adevărul din prima
vedenie şi ca să-i spună ca El este Dumnezeu, Creatorul cerului şi al
pământului, şi că din iubire pentru om a luat firea omenească şi s-a
întrupat pentru noi. Atunci Placide a crezut cu toata inima sa şi s-a
botezat, el şi toată casa lui. Iar din botez el s-a numit Eustatie,
soţia lui, Teopista, iar cei doi copii ai lor : Agapie şi Teopist.
Văzând credinţa şi virtuţile sale, Domnul i-a apărut din nou şi i-a
spus că o sa ajungă, ca Iov, să îndure mari încercări din partea
diavolului, dar că Harul va fi cu el. Şi într-adevăr, atât război a dat împotriva lui ucigaşul de oameni, diavolul, încât şi-a pierdut averea, a trebuit să ia drumul exilului, iar pe femeia sa a văzut-o robită şi pe copiii lui răpiţi de fiare sălbatice.
Dar
s-a întâmplat ca în vremea aceea barbarii să invadeze pământurile
romanilor, fără ca ei să poată găsi un căpitan de oşti destul de
încercat ca să le poată face faţă. Atunci împăratul şi-a adus aminte de
Eustatie, de curajul lui şi de multele lui isprăvi de arme, şi l-a
chemat la curte şi i-a redat averea şi bunurile şi titlurile
aristocratice romane. Iar Eustatie, în fruntea oştilor romane, a învins
şi respins pe barbari, şi întorcându-se la Roma, a aflat pe soţia şi
copiii săi, păstraţi nevătămaţi de Harul lui Dumnezeu, pentru credinţa
sfântului. Iar noul împărat, Hadrian (117), i-a redat lui cinstea cea dintâi, dar i-a cerut ca să aducă jertfă la idoli pentru victoriile obţinute. Eustatie i-a răspuns că această victorie s-a datorat numai lui Hristos, nu şi puterii iluzorii a idolilor şi falşilor dumnezei. De acest răspuns mâniindu-se împăratul i-au dat, pe el şi pe soţia şi pe copiii lui, spre mâncare fiarelor sălbatice. Cum însă fiarele nu au vrut să-i mănânce, i-au vârât într-un cazan de aramă încins cu foc şi aşa şi-au dat sfinţii mucenici sufletelor lor în mâinile lui Dumnezeu, fără ca focul să strice trupurile lor, spre mirarea păgânilor şi bucuria creştinilor, care au înţeles astfel că harul lui Dumnezeu sălăşluieşte în trupurile Sfinţilor Mucenici, ce le sunt lăsate spre mângâiere.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Părinţilor noştri şi Mărturisitorilor Ipatie episcopul şi Andrei preotul.
Aceşti sfinţi erau din Lidia, şi de copii mici au mers la şcoală.
Ipatie iubea călugăria, iar Andrei a fost făcut propovăduitor al
Bisericii; însă întrecea pe alţii nu numai cu postul şi cu privegherile
şi cu rugăciunile, ci încă şi cu toata smerita cugetare şi dragoste.
Aflând de dânşii episcopul Efesului şi trăgându-i la sine, pe Ipatie
l-a hirotonit episcop, iar pe Andrei prezbiter. Şi aflând de dânşii hulitorul de sfinţi Leon împărat, a trimis de i-au chemat şi i-au băgat în temniţă. După aceea a poruncit de le despuiară capetele de piele şi sfintele icoane cele de mult preţ pe capetele lor le-a ars; şi ungându-le bărbile cu smoală i-au purtat prin mijlocul oraşului, şi i-au junghiat în părţile Zirolofului, dându-i câinilor să-i mănânce.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Martin, Episcop de Rome, şi Maxim cel Înţelept.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Anastasie, Teodor şi Euprepie, ucenici ai Sfântului Maxim.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Artemidor şi Taleleu.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Meletie, episcopul Ciprului.
Tot în această zi, pomenirea celui dintre mărturisitori, marelui Ioan Egipteanul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul mucenic Ilarion Criteanul.
Acesta era de fel din insula Creta, şi a mărturisit pe Hristos în Constantinopol, la anul 1804, săvârşindu-se prin sabie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cântare de laudă la Sfântul Mare Mucenic Eustație
Slăvitul Eusthație, marele comandant,
Viaţa şi-a o dat pentru Domnul Cel Viu.
Stăpînire şi slavă, mărire imperială,
El toate ca pe gunoaie le a lepădat,
Pentru Hristos Domnul, al Nemuririi împărat,
Şi pentru Veşnica Viaţă.
Cînd glasul lui Hristos la el a venit,
Inima lui pentru El
A ars de iubire.
Inima lui de iubire a ars
Pentru Hristos Domnul Slavei, Iubitorul de oameni.
Glasul Domnului în inima lui a intrat,
Neşters a rămas pentru totdeauna.
Crucea luminoasă ce în coarnele cerbului i s-a arătat,
In sufletul lui neştearsă a rămas, pentru totdeauna.
Sfânta Cruce neînfricat l-a făcut.
Sfânta Cruce l-a mîntuit în războaie.
Sfânta Cruce pe Teopista o a păzit
Soţie credincioasă lui, ca o stîncă.
Sfînta Cruce pe fiii lui i-a păzit,
Viteji şi plini de virtute.
Al Sflntului Eustație trup în foc a murit,
Iar al lui suflet s-a înălţat la Domnul.
O, Sfinte Mare Mucenice Eustație,
Nebiruitule oştean al lui Hristos,
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu
Ca Sfînta Sa Biserică de gheara diavolului
Să o păzească!
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu
Ca pe a Lui Biserică cu slavă să o strălucească,
Şi ca pururea ea pre Soarele Hristos să Îl slăvească.
Cugetare
Sinuciderea este păcat de moarte şi un act de provocare satanicească la adresa Duhului Sfînt, Dătătorul vieţii.
Sinuciderea este un păcat mai cumplit
decît crima, căci pentru crima comisă omul care a ucis se mai poate încă
pocăi, pe cînd pentru sinucidere nu mai este pocăinţă. Iată
două exemple de nenorociri cumplite, în faţa cărora un om slab şi-ar fi
luat singur viaţa, dar în faţa cărora oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu,
s-au arătat adevăraţi viteji.
Sfintul Eustație se afla în situaţia de a îl lăsa pe unul din fiii lui la mal, spre a-1 putea duce pe celălalt dincolo, apoi de a se întoarce şi de a îl lua şi pe al doilea. Dar astfel făcînd, întorcîndu-se după al doilea şi în mijlocul rîului aflîndu-se, el a văzut cum fiul spre care mergea este înşfăcat de un leu. Privind în urmă la celălalt, a văzut cum îl înşfacă un lup şi fuge cu dînsul. Un bărbat slab ar fi fost ucis de aceste evenimente năprasnice, şi ar fi renunţat la viaţă, înecîndu-se în rîu. Dar deşi cu sufletul înecat de nenorocire, Eustație nu şi-a ridicat singur viaţa. El a nădăjduit în Domnul şi a dus viaţă de lucrător plătit vreme de cincisprezece ani. Acest bărbat plin de tăria răbdării a trăit să-şi vadă fiii vii.
Aşa i-a răsplătit Dumnezeu credinţa şi răbdarea.
Tînăr fiind, Sfintul Ilarion a fost silit să treacă la islam, însă conştiinţa lui 1-a chinuit cumplit pentru aceasta, încît linişte nu mai avea nicicum. El a revenit la credinţa creştină, s-a tuns monah, şi a luat asupra lui cele mai aspre nevoinţe. Dar chiar şi aşa, pacea sufletului nu a aflat-o. Un bărbat slab ar fi cedat în faţa acestei deznădejdi şi şi-ar fi luat singur viaţa. Dar Cuviosul Ilarion a ales o cale mult mai bună. El a mers la Constantinopol împreună cu părintele lui duhovnicesc, Visarion, şi nu numai că a mărturisit pe faţă înaintea sultanului că este creştin şi calcă în picioare islamul, dar chiar 1-a sfătuit pe sultan să meargă în Rusia şi să primească Sfîntul Botez. Fiind batjocorit şi torturat, acest tînăr viteaz a fost dat morţii prin decapitare, pe el proslăvindu-1 Domnul şi în această viaţă şi în viaţa cea veşnică.
Chiar şi
astăzi sfintele moaşte ale Cuviosului Mucenic Ilarion sînt făcătoare de
minuni. Pe cînd slava celor care comit suicid unde este? Şi unde sînt
moaştele lor?
Luare aminte
Să luăm aminte la dreptul losafat, Regele Iudei, şi la răsplata lui Dumnezeu faţă de el (II Paralipomena, 17):
- La cum Iosafat a rîvnit pentru adevărul lui Dumnezeu, şi a nimicit idolii şi Aşerele din regatul lui;
- La cum Dumnezeu i-a dăruit pentru aceasta bogăţii, slavă, pace şi biruinţă asupra duşmanilor.
Predică
Despre singura Cale, Adevăr şi Viaţă – „Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decît prin Mine” (Ioan 14: 6).
Fraţilor, cuvintele acestea au fost nu
doar rostite, ci şi muiate în sînge, dovedite de Slăvită Înviere,
insuflate de Duhul Sfînt în inimile credincioşilor, şi dovedite iară şi
iară de Sfînta Biserică dea lungul veacurilor.
Dintre toate comorile pămînteşti, oamenii iubesc cel mai mult viaţa, ei o iubesc mai mult decît iubesc adevărul, deşi fără adevăr nu există viaţă. Astfel, bunul cel mai înalt se arată a fi viaţa, însă adevărul este temelia oricărei vieţi. Cel care iubeşte viaţa, trebuie să iubească întîi şi întîi adevărul. Dar care este calea spre adevăr? Domnul nostru a zis: „Eu sînt Calea”. El nu a zis: Eu sînt o cale, astfel încît nimeni să nu creadă că s-ar mai afla vreo cale către adevăr în afară de El, Domnul Hristos. Iar El nu este doar Calea, ci şi Adevărul şi Viaţa, astfel încît nimeni să nu creadă cum că ar mai exista vreun alt adevăr, sau vreo altă viaţă, în afară de El, Domnul Hristos.
Pentru aceasta a luat El chip de om, spre
a le arăta oamenilor calea; pentru aceasta a luat El răstignire pe
Cruce, spre a le arăta oamenilor calea, însemnată cu Scump Sîngele Lui.
„Nimeni mi vine la Tatăl Meu decît prin Mine”. Aceste cuvinte se
adresează celor care se mint pe ei înşişi zicînd că ei Îl cunosc pe
Dumnezeu şi dobîndesc Împărăţia Lui fără Domnul Iisus Hristos. Prin
aceste cuvinte ale Lui Domnul a tăiat nădejdea falsă a unora ca aceştia
şi deznădăjduita lor înşelare de sine. Sfîntul Apostol care a auzit cu
urechile lui aceste cuvinte ale Domnului şi le-a însemnat în Sfânta
Evanghelie, a scris şi în sfînta lui epistolă cuvintele: „Oricine
tăgăduieşte pe Fiul nu are nici pe Tatăl” (I loan 2: 23).
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase,
Cela Ce eşti Izvorul Vieţii şi al binecuvîntărilor, cu adevărat Tu eşti
singura Cale, singura Lumină, singurul Adevăr, singura Viaţă şi Singurul
Dătător al vieţii. Noi pre Tine Te mărturisim înaintea oamenilor şi
îngerilor ca Singurul nostru Dumnezeu şi Mîntuitor. Însuţi, Stăpîne,
miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi. Căci noi numai Ţine ne închinăm,
şi numai pre Tine Te slăvim în veci, Amin!
