Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni, glasul al 4-lea:
Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al
Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii,
strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea
idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne
mântuiască pe noi.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi...
Făcutu-te-ai preoţilor strălucit purtător de lumină şi părinţilor laudă
şi cinste înveselitoare, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie. Că tu
păzeşti de vătămare pe robii tăi.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi...
Ca o comoară de mult preţ a câştigat Biserica al tău cap, Sfinte Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie. Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Deschide-voi gura mea...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorind a lăudacinstitul cap şi luptele slujitorului tău, Doamne, cer
Dumnezeiască Strălucire din Înălţime, prin care voi putea să-l laud pe
acesta, cu cântări.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe Sever, cel fără de Dumnezeu, leul cel ce răcnea, împreună cu nebunul
de Crisp i-ai surpat, Sfinte Mucenice Haralambie, lepădându-te de
păgânătatea lor. Pentru care te-ai încununat de mâna Ziditorului tău.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Împărătească podoabă Biserica te-a câştigat, Dumnezeiescule Haralambie
şi demonilor izgonitor şi a tot felul de boli izbăvitor. Pentru aceasta
prăznuieşte sfântă pomenirea ta, sfinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Maria cea Preacurată şi de Dumnezeu Născătoare, Muntele cel Sfânt,
Năstrapa cea cu totul de aur, care a purtat Dumnezeiasca Mană Cea
Firească, Ceea ce hrăneşte pururea pe credincioşi cu harul, să o lăudăm.
Catavasia:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi
Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta
minunile ei, bucurându-mă.
Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe ai tăi cântăreţi, purtătorule de Dumnezeu, carecu credinţă s-au
adunat în Biserică să se închine ţie şi capului tău cel Dumnezeiesc şi
cinstit, apără-i şi-i păzeşte de smintelele protivnicului.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înviind pe tânărul cel mort şi demonilor izgonitor arătându-te,
mulţimile oamenilor ai înspăimântat şi lui Hristos le-ai adus prin
sângele tău mucenicesc, smulgându-le din mâinile balaurului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Veniţi, mulţime a celor numiţi cu numele lui Hristos, să lăudăm cu
credinţă pe mucenicul Domnului şi cu cântări duhovniceşti să încununăm
preacinstitul său cap, ca să aflăm dezlegarea de greşeli.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Încăpând în pântecele tău pe Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul, Cel
Neîncăput în toată lumea, în braţele tale L-ai purtat Fecioară Maică
Preacurată, Scăparea creştinilor.
Catavasia:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi
Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în
Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.
Cântarea a 4-a. Irmos: Cel Ce şade în Slavă...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, te-a primit pe tine ca pe
un porumbel cu aripi mărite, zburând către Cereştile Locaşuri ca un
nebiruit şi slăvit pătimitor.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucit fiind de Slava lui Dumnezeu, mucenice slăvite te-ai aflat
fără de teamă înaintea scaunelor de judecată ale celor fărădelege şi pe
Hristos cu îndrăzneală L-ai propovăduit Dumnezeu Desăvârşit cu firea
omenească îmbrăcat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mare comoară cu adevărat şi preafericită s-a arătat cinstitul tău cap,
nebiruite Haralambie, care alungă tot felul de boli şi molima ciumei, cu
Puterea Duhului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Preacurata Maria, Născătoarea de Dumnezeu să o lăudăm, pe cea care
întru curăţie a născut pe Soarele dreptăţii, Poarta cea Cerească, prin
care intră întru Împărăţia lui Dumnezeu cei ce o preamăresc pe dânsa.
Catavasia:
Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Norul cel Uşor, a venit
Iisus, Cel cu totul Dumnezeiesc, din Preacurata Fecioară şi a mântuit
pe cei ce strigă: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a. Irmos: Spăimântatu-s-au toate...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Spăimântatu-s-au toţi de Dumnezeiască mărirea ta; căci preacinstitul
tău cap îndepărtează bolile, pe demoni alungă şi tuturor credincioşilor
ce aleargă la el, le dăruieşte vindecare şi izbăvire de rele.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Bolile trupeşti şi sufleteşti contenesc, Sfinte Sfinţite Mucenice
Haralambie, prin căderea la pământ înaintea Dumnezeiescului tău cap şi
prin cinstirea lui cu sfinţenie; căci Hristos ni l-a dăruit nouă
vindecător şi mijloc de izbăvire din necazuri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Spăimântatu-s-au demonii şi elinii cei fără de Dumnezeu, văzând mâinile
îndrăzneţului defăimător ighemon, tăiate cumplit şi spânzurate de
trupul tău; iar tu, ca un următor al lui Hristos, l-ai făcut iarăşi pe
el sănătos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul lui Dumnezeu Cel Ipostatnic, Ceea ce eşti fără de prihană, S-a
pogorât ca Ploaia pe Lână în pântecele tău, Preacurată şi a mântuit
toată firea omenească ce era uscată de arsura căderii.
Catavasia:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară,
Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi
ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce
te laudă pe tine.
Cântarea a 6-a. Irmos: Înţelepţii lui Dumnezeu...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Săvârşind acest Dumnezeiesc şi preacinstit praznic al Preafericitului
Haralambie, veniţi să sărutăm preacinstitul lui cap şi să primim
izbăvire de necazuri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având Izvor de tămăduiri cinstitul tău cap, Sfinte Haralambie, cu
căldură alergăm, căzând la pământ înaintea lui şi lăudând pe Dumnezeu,
Cel Ce te-a slăvit pe tine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mare har ai luat de la Dumnezeu, preaviteazule luptător, Mucenice
Haralambie; că a făcut Domnul capul tău izvor bogat de tămăduiri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Focul Dumnezeirii S-a Sălăşluit întru tine, Preacurată, Dumnezeiască
Mireasă şi n-a ars pântecele tău, Preafericită, ci mai vârtos l-a rourat
şi l-a luminat.
Catavasie:
Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu
totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme,
slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-însa.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Făcutu-te-ai preoţilor strălucit purtător de lumină şi părinţilor laudă
şi cinste înveselitoare, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie. Că tu
păzeşti de vătămare pe robii tăi.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Ca o comoară de mult preţ a câştigat Biserica al tău cap, Sfinte
Sfinţite Mucenice, pătimitorule şi purtătorule de biruinţă, Haralambie.
Drept aceea se şi bucură, slăvind pe Ziditorul.
Cântarea a 7-a. Irmos: N-au slujit făpturii...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Te lăudăm pe tine strigând: bucură-te, Slăvite Mucenice Haralambie; că
ne-ai dăruit Dumnezeiescul tău cap, ca o fântână ce izvoreşte bogăţie
neînpuţinată, care veseleşte sufletele celor ce cu credinţă te măresc pe
tine.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mărim nevoinţele şi luptele tale, Dumnezeiescule mare mucenic al lui
Hristos; că ai surpat altarele idoleşti şi vitejeşte ai nimicit
îngâmfarea demonilor, preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca un Luceafăr pururea strălucitor a răsărit nouă capul tău, care
ferindu-ne de întunericul înşelăciunii, de primejdii şi de necazuri, ne
izbăveşte de pierzătoarele boli şi ne dăruieşte sănătate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Răsărit-a tuturor oamenilor, din pântecele tău, pe Marele şi
Neînseratul Soare Care a luminat, cu lumina cunoştinţei, pe toţi cei ce
strigă: Binecuvântat este Preacurată, Rodul pântecelui tău.
Catavasia:
N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului;
ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând:
Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mare ajutor ortodocşilor şi izbăvitor din primejdii te-ai arătat,
Preaînţeleptule Haralambie. Că izbăveşti pururea pe toţi cei ce aleargă
la cinstitul tău cap şi cer dezlegare de rele, preaînălţând pe Hristos
în veci.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împotrivitu-te-ai lui Sever, la locul de chinuri, fiind întărit ca un
diamant şi ca un stâlp neclintit, Mărite Mucenice Haralambie şi pe
Hristos L-ai propovăduit Dumnezeu şi Om şi nu te-ai plecat nicidecum,
fericite, la măgulirile cele pierzătoare de suflet ale ucigaşilor.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Dezleagă lanţurile greşealelor mele, celui ce laud, Sfinte Haralambie,
capul tău, care izvorăşte pururea ape de vindecări, dăruindu-mi mie,
celui ce te laud pe tine, întru toţi vecii, scăpare de ispite şi
izbăvire de boala cea cumplită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Aflându-te pe tine Mirele tău, Stăpână Dumnezeiască Mireasă, Trandafir
în spini şi Floare bine mirositoare în văi şi Crin Preacurat, de sus
întru tine S-a Sălăşluit şi a umplut de mireasmă toată lumea, care te
preaînalţă întru toţi vecii.
Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de
Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe
toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L
preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Tot neamul pământesc...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Toţi credincioşii să mergem la capul cinstitului mucenic; că Stăpânul
tuturor a dat acestuia har preamare prin care pe demoni îi îndepărtează,
bolile le conteneşte şi dăruieşte tuturor celor ce se ating de el
sănătate, întărire şi mare milă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pământul şi cerul se înspăimântează astăzi de minunile marelui mucenic;
căci taberele demonilor sunt alungate, bolnavilor li se dă întărire
trupească şi boala ciumei conteneşte cu atingerea de capul tău, mărite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Să stăm cu evlavie în Casa Domnului nostru şi să cădem înaintea
cinstitului cap, cel cu adevărat sfânt şi vrednic de laudă, care s-a
înroşit prin sângele Dumnezeiescului mucenic şi face minuni uimitoare,
că unul ce a fost încununat de mâna Atotţiitorului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cântări de laudă primeşte de la noi, Dumnezeiască Mireasă, Ceea ce eşti
de Dumnezeu cu har Dăruită, Maica Dumnezeului nostru; şi harul tău
dăruieşte-l nouă, robilor tăi, celor ce cu evlavie te cinstim. Iar pe
Hristos, pe Care în chip de negrăit L-ai născut, Milostiv dăruieşte-ne-L
nouă, Fecioară.
Catavasie:
Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să
prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire
a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare
de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Stâlp neclintit al Bisericii şi sfeşnic nestins al lumii te-ai arătat,
purtătorule de biruinţă Sfinte Haralambie; şi strălucind mai luminat
decât soarele, goneşti întunericul idolilor. Mucenice mărite, roagă pe
Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Cetele credincioşilor adunându-ne, cu evlavie să lăudăm, după
vrednicie, pe mucenicul lui Hristos, pe Sfântul Haralambie cel Mare, pe
apărătorul dreptei credinţe, pe diamantul şi supărătorul nelegiuiţilor,
pe cel ce a propovăduit Dumnezeu a toată lumea pe Hristos Dumnezeu Omul.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Marie, Ceea ce eşti Locaş Preacinstit al Stăpânului, ridică-ne pe noi
cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri şi a greşelilor şi a
necazurilor. Că tu eşti Mântuirea păcătoşilor şi Ajutătoarea şi
Apărătoarea Tare şi miluieşti pe robii tăi.