Icoana Maicii Domnului „Igorevskaia”
Icoana Maicii Domnului „Igorevskaia” este o variantă restrânsă a icoanei Maicii Domnului din Vladimir, înfățișând doar partea superioară a icoanei „Vladimirskaia”,
concentrată pe chipurile Maicii și a Pruncului. Această icoană a
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (a Sfântului Igor) a circulat prin
intermediul a mai multe copii, chiar înainte de a fi foarte cunoscută icoana Maicii Domnului din Vladimir.
Icoana Maicii Domnului „Igorevskaia” este prăznuită pe 5 iunie.
Numele acestei icoane a Maicii Domnului provine de la Marele Cneaz al
Kievului, Igor Olegovici, mult-pătimitorul, care a fost martirizat în
fața icoanei pe 19 septembrie 1147.
Cneazul Igor Olegovici a fost una dintre victimele luptei pentru tron
din Rusia. El a fost întemnițat de Marele Cneaz Iziaslav II Mstislavici
în Mănăstirea Pereiaslavl - a Sfântului Ioan. Departe
de idolii acestei lumi, și grav bolnav, el a început să se pocăiască de
păcatele sale și a cerut permisiunea de a fi tuns în monahism. Pe 5 ianuarie 1147 a fost tuns în monahism de către Episcopul Eftimie de Pereiaslavl, primind numele Gabriel.
La
scurt timp după tunderea în monahism el s-a însănătoșit și s-a
transferat la Mănăstirea Theodorov din Kiev, unde a devenit schimonah.
Departe de jocurile politice, Igor s-a dedicat
în întregime nevoințelor monahale. Cu toate acestea, noii conducători
de la Kiev se gandeau la uciderea călugărului, de teama ca să nu
revendice Cnezatul.
În ziua de 19 septembrie 1147, Marele Cneaz Igor a fost ucis în momentul în care se ruga înaintea unei icoane a Maicii Domnului în timpul Sfintei Liturghii. Cu
binecuvântarea Mitropolitului Clement Smoliatic, egumenul Anania al
Mănăstirii Theodorov a îngropat trupul mult-pătimitorului Igor în
biserica Mănăstirii Simonov din Kiev. La data de 05 iunie 1150, sfintele moaște ale Sfântului Igor
au fost mutate în mod solemn la Cernigov - regiunea sa natală, unde au
fost așezate într-o raclă, în Catedrala Hristos Mântuitorul.
Icoana înaintea căreia s-a rugat Sfântul Igor înainte de martiriul său a primit numele „Igorevskaia” și a fost mutată în Catedrala Sfântul Ioan, a Lavrei Pecerska din Kiev, unde a rămas până la începutul secolului XX.
Icoana Maicii Domnului „Igorevskaia” este o variantă restrânsă a icoanei Maicii Domnului din Vladimir, înfățișând doar partea superioară a icoanei „Vladimirskaia”.
Această variantă reflectă o practică străveche a copierii icoanelor
făcătoare de minuni (copia era făcută în mărime mai mică și cu mai
puține detalii).
Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (a Sfântului Igor) a circulat prin intermediul a mai multe copii, chiar înainte de a fi foarte cunoscută icoana Maicii Domnului din Vladimir. La fel ca și celelalte icoane de tip „Eleousa” (Milostiva), atenția se concentrează pe chipurile Maicii și a Pruncului.
În timpul ocupației Kievului, în 1941, icoana a dispărut, dar amintirea și cinstirea ei s-au păstrat.
Pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Dorotei, Episcopul Tirului
Dorotei a fost Episcop al Tirului din
timpul lui Diocleţian şi pînă în vremea împăratului Iulian Apostatul,
sub care a suferit torturi şi chinuri pentru mărturisirea credinţei
ortodoxe. El a trăit timp de una sută şapte ani pe pămînt şi, plăcîndu-I
lui Dumnezeu, s-a strămutat la cereştile locaşuri ale vieţii veşnice la
anul 361. Dorotei a fost un bărbat ce
beneficiase în tinereţe de o educaţie aleasă, iar de-a lungul vieţii
marea sa învăţătură a fost pusă în slujba Bisericii. El a scris foarte
multe cărţi în greacă şi în latină. Cea mai cunoscută scriere a lui este
Syntagma greco-latină.
• Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodor Sihastrul
Preacuviosul
Teodor acesta era făcător de minuni. Curăţindu-şi sufletul printr-o
viaţă de lungi nevoinţe în pustia Iordanului, Teodor a primit de la
Dumnezeu darul facerii de minuni. Călătorind în corabie pînă la
Constantinopol, s-a întîmplat că traseul ei a deviat, iar cei din ea se
aflau în mare nevoie de apă. Toţi călătorii din corabie erau aproape de
sfîrşitul vieţii din cauza setei. Teodor Sihastrul şi-a ridicat mîinile
la ceruri, s-a rugat lui Dumnezeu, şi a însemnat marea cu semnul crucii.
După aceea, el a spus corăbierilor să scoată apă din mare şi să bea.
Cînd au băut, ei au văzut că este dulce. Cînd au început să se închine
înaintea Preacuviosului Avvă, el s-a aplecat la pămînt şi le-a cerut cu
putere să nu se închine lui, ci să se închine cu faţa la pămînt înaintea
lui Dumnezeu şi să-I mulţumească Lui cu lacrimi, Cel Care a lucrat
minunea din dragoste de oameni. Teodor a adormit cu pace la anul 583.
• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Anoub
Anoub a fost unul dintre marii nevoitori egipteni.
El a luat multe chinuri pentru mărturisirea credinţei. Mai înainte de
moartea lui, trei monahi bătrîni au venit la el ca să-1 cerceteze şi el,
văzător cu duhul fiind, le-a arătat lor toate tainele inimii lor. Anoub
s-a odihnit cu pace în cea de a doua jumătate a veacului al cincilea.
• Pomenirea Fericitului Igor
Igor a fost cneazul Cernigovului şi al Kievului. Prigonit de rudeniile lui, el s-a retras din lume şi s-a îmbrăcat în sfîntul şi îngerescul chip.
Locuitorii Kievului, nemulţumiţi de dinastia Ogovici, voiau să-i
extermine pe toţi membrii ei. De aceea, ei au atacat mînăstirea în care
se afla Igor, 1-au prins pe tînărul şi nevinovatul schimonah Igor şi
1-au ucis. Multe au fost după aceea urgiile care au căzut asupra
locuitorilor Kievului din pricina acestei crime. Dar
deasupra mormîntului acestui fericit monah se vedeau adesea lumînări
care se aprindeau singure, iar deasupra bisericii în care era
înmormîntat s-a văzut un stîlp de foc care urca pînă la cer. Acestea s-au întîplat în anul 1147.
• Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru din Koriş
Acest sfînt Petru s-a născut în satul
Koriş, dincolo de Mînăstirea Sfîntului Marcu de lîngă Prizren. (După o
altă relatare el s-a născut într-un sat din apropiere de Peci.) Tînăr
fiind, el ara pămîntul cu un bou chior. Petru era neobişnuit de blînd şi smerit. El s-a retras de foarte timpuriu în viaţa călugărească a tuturor nevoinţelor, precum a făcut şi sora lui Elena. El era foarte strict şi rîvnitor întru nevoinţele cele monahiceşti.
Aflîndu-se în război greu cu ispitirile diavoleşti, Petru a ieşit din
ele biruitor. El de aceea a putut şi pe ceilalţi fraţi să îi ajute întru
ale lor nevoinţe, care venind în număr mare pe lîngă el, 1-au avut
învăţător. Dar fugind de slava cea de la oameni, el s-a ascuns o
perioadă de vreme într-o pustietate de pe malurile Rîului Negru, în care
mai tîrziu avea să se nevoiască şi Sfîntul Ioanichie din Devici. Petru a
trecut la cele veşnice aflîndu-se în peştera lui de la Koriş. În
noaptea în care s-a odihnit întru Domnul, lumina multor lumînări se
vedea arzînd în peştera lui, şi se auzeau din ea mulţime de cîntări
îngereşti. Acest minunat sfînt a trăit, se pare, prin veacul al
treisprezecelea. La sfintele lui moaşte făcătoare de minuni, Ţarul Duşan
a ridicat o sfîntă biserică, care era metoc al Mînăstirii Hilandar. În
vremurile mai din urmă rămăşiţele sfintelor moaşte ale Sfîntului Petru
din Koriş au fost duse în taină la locul nevoinţei lui de la Rîul Negru,
unde se odihnesc şi astăzi.
• Pomenirea Fericitului Constantin, Mitropolitul Kievului
În zilele Fericitului Cneaz Igor, pe cînd
între familiile domnitoare ruseşti era tulburare şi ceartă de moarte,
aceeaşi confuzie şi dezordine domnea şi în Biserică, în care aveau loc
dese schimbări de ierarhi. Astfel, după moartea Mitropolitului Mihail de
Kiev, Prinţul Izyaslav 1-a ridicat pe scaunul mitropolitan pe
cunoscutul şi învăţatul monah Klim, dar fără să ceară binecuvîntarea
Patriarhului Constantinoplului, aşa cum cerea rînduiala seculară.
Patriarhul de aceea 1-a trimis pe Mitropolitul Constantin să cerceteze
situaţia. Constantin 1-a scos pe Klim din scaun şi pe toţi clericii pe
care acesta îi hirotonise. Din această pricină s-a făcut tulburare în
popor: unii ţineau partea lui Klim, alţii a lui Constantin. Apoi, la
dorinţa cnejilor ruşi, Patriarhul a trimis un al treilea, pe Teodor, şi
astfel atît Klim cît şi Constantin au fost înlăturaţi. După
ce Constantin a murit, la anul 1159, s-a deschis testamentul său care
conţinea un lucru de mirare: în el, cel ce murise cerea ca trupul lui să
nu fie îngropat după datina creştină, ci să fie zvîrlit spre mîncarea
cîinilor, întrucît se socotea vinovat şi responsabil pentru tulburarea
produsă în Biserică. Neîndrăznind să calce dorinţa cea mai de pe urmă a
celui care fusese Mitropolitul Constantin, dar şi cu mare spaimă,
oamenii au luat trupul mitropolitului şi 1-au aruncat pe un cîmp, unde a
rămas timp de trei zile. În acele trei zile deasupra Kievului au fost
tunete şi fulgere înfricoşătoare, iar pămîntul s-a cutremurat. Trei
stîlpi de foc s-au arătat deasupra trupului lui Constantin.
Văzînd toate acestea, cneazul Kievului a poruncit ca trupul
Mitropolitului Constantin să fie luat şi înmormîntat cu cinste, în
biserica în care se afla îngropat şi trupul Fericitului cneaz-monah
Igor. Imediat după aceea în natură s-a reinstalat pacea. Astfel a
îndreptăţit Dumnezeu pe robul Său smerit.
Cântare de laudă la Sfântul Anoub
„Anoube, peste doar trei nopţi, înaintea Domnului vei merge,
De viaţa ta să dai seamă;
Deci întru acest ceas, nu ne lipsi pe noi de ultimul tău cuvînt de-nvăţătură!”
Trei bătrîni grăit-au acestea,
Cu totul ninşi de ani.
„Pentru Cinstita Cruce a lui Hristos şi pentru Credinţa Sfîntă,
La schingiuiri am fost dat.
Eu am voit capul să-mi dau Pentru Domnul,
Dar El m-a întors de la aceasta;
El nu a binevoit să mă încunune
Cu a muceniciei slavă.
Nu cereţi niciodată de la Domnul
Cele pămînteşti.
Pe mine Domnul m-a odihnit
Cu tot binele.
El îngeri la mine a trimis,
Şi hrană cerească.
Orice am mai cerut de la El
El cu îmbelşugare mi-a dăruit.
El mi-a dăruit să văd şi să pricep
Mulţime de taine.
El cerurile mi-a dat să văd
Şi mulţime de îngeri,
Apostoli, sfinţi şi mucenici.
Eu văzut-am feţele lor,
Şi ce înseamnă bucuria, fericirea,
Dulceaţa cerească A Raiului.
Eu iadul l-am văzut
Şi chinurile păcătoşilor,
Văzut-am hoardele de diavoli.
Minciună buzele mele nu au grăit nicicînd,
Iar pămînteştile plăceri
Desăvîrşit am lepădat.
Mie Faţa Domnului meu îmi străluceşte
Mai tare decît soarele.
Aşa, fraţilor,
Iertaţi pre Anoub, păcătosul.”
El a cunoscut prigoana impotriva crestinilor si n-a pastorit multa vreme, ca, pentru cruzimea cea cumplita a chinurilor, si-a lasat scaunul si se ascundea prin nestiute locuri. Deci, pe cand imparatea marele Constantin si Biserica a luat pace. Sfantul Dorotei s-a intors la Tir, la scaunul sau, si pastorea bine turma oilor celor cuvantatoare, aducand pe multi de la inchinarea idolilor, la Hristos. El a trait pana pe vremea imparatului Iulian, cel ce s-a lepadat de credinta crestina. Acesta, luand imparatia, ura Biserica lui Hristos, la inceput, nu pe fata, ci in ascuns, poruncind dregatorilor sa prinda pe crestini si sa ucida pe cei ce nu cinstesc idolii vechilor credinte pagane, cu aceasta el crezand ca poate sa zdrobeasca, cu totul, credinta in Hristos si sfanta lui Biserica, indepartand pe crestini din toate dregatoriile imparatesti si prigonindu-i pe fata, in toate chipurile.
Deci, batranul episcop Dorotei, vazand chinuirea cea mare ce se facea crestinilor, si-a lasat, iarasi, scaunul Bisericii din Tir, fugind de groaza prigonitorilor si a luat drumul pribegiei, dupa cuvantul Domnului, care zice: "Cand va urmaresc pe voi in cetatea aceasta, fugiti in cealalta." (Matei 10, 23). Iesind ei, deci, din cetatea sa, a mers in Tracia, dar nici acolo n-a scapat de idoli, chemandu-l, astfel, Dumnezeu la cununa muceniceasca. Si a fost prins de dregatorii lui Iulian, in cetatea Diopole, si a suferit multe batai, rabdand multe patimiri. Si si-a dat fericitul sau suflet in mainile lui Hristos Dumnezeu, fiind foarte batran de vreme ce avea o suta sapte ani.
El a lasat felurite scrieri, folositoare crestinilor, in limba greceasca si latineasca, fiind barbat desavarsit in intelepciunea cea duhovniceasca, atat cea dinlauntru, cat si in cea din afara. El a scris vietile Proorocilor si ale Apostolilor si alte cuvinte si talcuiri folositoare. Iar acum, fiind el insusi scris in cartea vietii, petrece impreuna cu acei Sfinti, ale caror vieti le-a scris.
Intru aceasta zi, cuvant din Intelepciune, pentru invatatura fiilor..
Auzit-ati, oare, fratilor, cum a facut Dumnezeu lui Eli in Legea Veche? Dar ce vom patimi noi, cei ce suntem in Legea Noua, daca nu vom invata pe fiii nostri, spre bine? Pentru aceasta si Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Cel ce nu-si invata pe fiii sai, sa fie intelepti, acela, mai amar decat talharii, se va osandi, ca talharul omoara trupul, iar acela, sufletul." Insa, voi, fratilor si fiilor iubiti, invatati pe fii vostri din tinerete, la toata legea lui Dumnezeu si la obiceiul cel bun ca, primind frica Domnului, sa nu va intristeze pe voi la batranetile voastre. Iar, de nu te-ar asculta fiii rai, apoi sa nu cruti varga ta.
Fratilor, invatati pe fiii vostri sa se teama de Dumnezeu si sa paraseasca obieceiurile cele rele, ca sa nu pieriti rau. Si voi, preotii, invatati pe fiii vostri, cei duhovnicesti, legandu-i prin canoane. Ca, daca voi nu-i veti lega aici, apoi, va asteapta pe voi legaturile cele nedezlegate. Iar, pe copiii vostri sa-i invatati, pedepsindu-i nu numai prin cuvant, ci si cu toiagul, ca, acum, sa nu patimiti rusine de la oameni, pentru dansii, iar in veacul ce va sa fie, osanda, dimpreuna cu dansii. Dar aceasta nu numai preotilor se cade, ci si tuturor crestinilor, ca, adica, sa-si invete pe fiii lor spre bine.
Sinaxar 5 Iunie
În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Dorotei, episcopul Tirului.
Acesta
a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305)
şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi
pribegind, s-a dus la Diospoli. Deci dacă au murit aceştia, el s-a
dus la Tir şi a călăuzit Biserica, până în zilele călcătorului de lege
Iulian. Deci atunci iarăşi s-a dus la Diospoli, însă nici acolo n-a
putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că fiind prins de către
dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru
adânci bătrâneţi, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui
Dumnezeu; şi era el atunci de 170 ani. Şi a lăsat multe scrieri
bisericeşti şi istorii elineşti şi latineşti, căci el era foarte
ştiutor în amândouă limbile, pentru multa sa nevoinţă şi iscusirea
firii sale.
Tot în această zi, pomenirea izbăvirii celei ce
cu iubirea de oameni a venit asupra noastră în înfricoşătoarea groază
şi nevoie de răpire de către barbari; căci pe dreptate era să fim
robiţi de ei, şi să cădem în ucidere de sabie, însă Domnul cel
îndurător şi de oameni iubitor, pentru milostivirile milei Sale, în
afară de orice nădejde ne-a izbăvit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici:
Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe,
Selneniad, Irineu şi Pamvon.
Aceştia pentru Hristos şi pentru credinţa cea întru El, chinuiţi
fiind de mai-marele Egiptului cu flămânzirea, cu setea şi cu frigul,
lupta muceniciei au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor cel din Roma, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Conon cel din Roma, care, fiind în mare aruncat, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou-Mucenic Marcu cel ce din Hios s-a nevoit la anul 1801.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Viaţa Sfintilor Mucenici Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu şi Pamvon
Intru aceasta zi, cuvant al Sfantului Vasilie cel Mare, despre moarte..
Asa vei incepe a grai inaintea mortii, cu parere de rau. Drept aceea, fratilor, nimic sa nu cinstiti decat dragostea. Ca mult gresim, in toate zilele, in toate vremile, ceasurile si noptile. Pentru aceasta, dragoste sa avem, ca ea acopera multime de pacate. Ca vom folosi, fiilor, macar de am dobandi toata lumea, iar mantuitoarea dragoste nu o vom avea? Si ce ar folosi, de ar face cineva o masa mare, ca sa ospateze imparati si domni si ar gati de toate celelalte bunatati, cate ii trebuie, iar bucatele n-ar avea sare? Oare s-ar putea sa manance cineva din masa aceea? Si nu numai ca a gatit toate acele bunatati in zadar, dar se va simti si rusinat, fata de cei chemati. Asa, si aici, fratilor mei, ce vom spori, ostenindu-ne in desert, atat de mult, fara de dragoste? Ca, fara de dragoste, tot lucrul este necurat. De ar avea cineva feciorie, postire, priveghere, rugaciune, primire de straini sau ar aduce dar lui Dumnezeu si roadele sale la biserica, sau orice altceva de ar face, fara de dragoste, toate ca nimic se arata lui Dumnezeu, ca nu are trebuinta de ele. Sa nu gandesti ca, fara dragoste, vei face ceva, vreodata. Iar de vei zice: "Nu voiesc sa ma impac cu fratele meu, dar pe Hristos il iubesc", vei fi un mincinos, caci te arata pe tine Ioan Apostolul, zicand: "Sfarsitul legii este dragostea." O, ce putere are dragostea cea nebiruita. Si ce putere are dragostea cea nemasurata. Nimic nu este mai mare, decat dragostea, nici in cer, nici pe pamant. Aceasta sfanta dragoste este inceputul faptelor bune. Dragostea este semnul a toata fapta buna. Este sarea tuturor bunatatilor. Ea nu se inalta. Este implinirea legii. Dragostea s-a salasuit in inima lui Abel. Ea le-a ajutat patriarhilor; drept aceea, au si pazit-o. Tot ea a salasuit si in profeti. Dragostea l-a facut, si pe David, lacas al Duhului Sfant. Aceasta, inca si pe Iov l-a intarit. Si ce sa graiesc mai mult? Ea, si pe Fiul lui Dumnezeu, din cer, la noi L-a pogorat. Din dragoste tot lucrul bun s-a facut. Ca prin ea moartea s-a omorat, iadul s-a robit si Adam s-a innoit. Prin dragoste, una s-au facut, ingerii cu oamenii. Prin dragoste, Raiul s-a deschis. Pentru dragoste, Imparatia lui Dumnezeu s-a propovaduit. Prin ea, pustietatile s-au prefacut in niste cetati, iar pescarii s-au inteleptit. Ea muntii si pesterile s-au umplut de cantari. Ea a invatat pe barbati si pe femei, sa umble pe calea cea stramta si cu greutati. Dar, cum sa tac despre faptele dragostei, de care si ingerii se minuneaza? Dragostea, de care si ingerii se minuneaza? Dragostea este aducatoarea a tot lucrul cel bun Fericit este omul, care a aflat dragostea cea adevarata si nefatarnica, precum a zis Stapanul, ca mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca, adica, cineva sa-si puna sufletul sau pentru aproapele. Pe aceasta dragoste, avand-o Pavel Apostolul, a zis: "Dragostea nu face rau aproapelui, nu rasplateste nimanui, rau pentru rau, nici clevetire pentru clevetire." Deci, pe aceasta dragoste afland-o, pe nici unul nu-l vei trece cu vederea, nici nu vei invrajbi, nici nu vei carti, nici nu vei ura pe fratele tau, candva. Si vei iubi, nu numai pe cei care te iubesc, ci si pe cei ce te urasc pe tine. Aceasta dragoste sfanta, avand-o intaiul Mucenic Stefan, pentru cel ce-l ucideau cu pietre, se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta "Fericit este omul, acela, care, mai intai, de toate, o are pe ea, ca plata lui in fiecare zi creste. Acestuia i s-a pregatit cununa. Pe aceasta toti ingerii il fericesc. De aceasta, Dumnezeu, niciodata, nu se desparte, ca Dumnezeu dragoste este. Cela ce petrece in dragoste intru Dumnezeu petrece si Dumnezeu intru el. Si, prin dragoste, toate sunt. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
Cugetare
Să nu încălcaţi vreodată sfintul post de miercurea şi vinerea. Acest post este poruncit de Biserică şi are temelii adînci. Dacă vreodată 1-aţi încălcat, cereţi iertare cu lacrimi de la Dumnezeu, şi nu mai păcătuiţi.
Creştinii evlavioşi nu se socotesc scutiţi de acest post nici cînd călătoresc, nici cînd sînt bolnavi.
Sfîntul Pahomie a văzut nişte oameni care duceau un mort la groapă şi a mai văzut şi doi îngeri în cortegiul de îngropăciune. El s-a rugat lui Dumnezeu ca sâ-i descopere taina prezenţei celor doi îngeri în cortegiul de îngropăciune al acelui om. Ce bine a făcut acest om astfel încît chiar îngerii lui Dumnezeu să-1 însoţească pe ultimul lui drum? După Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu, amîndoi îngerii s-au apropiat de Pahomie şi i-au zis: „Unul dintre noi este îngerul Sfintei Miercuri, iar celălalt este îngerul Sfintei Vineri. Văzînd cum acest om pururea, chiar pînă la ultima lui suflare, a păzit cu sfinţenie postul de miercurea şi vinerea, noi cu cinste îl ducem pe el la groapă. Aşa cum el a păzit postul pînă la moarte, aşa şi noi îl slăvim pre el.”
Luare aminte
Să luăm aminte la vindecarea minunată a slăbănogului (Matei 9: 2-6):
- La cum Stăpînul cel bun i-a dat sănătatea slăbănogului, zicînd: Scoală-te şi umblă!
- La cum şi Sfînta Biserică aduce înaintea lui Dumnezeu sufletul meu slăbănog, ca Domnul să-1 vindece pre el, numai de şi eu voi voi cu adevărat aceasta.
Predică
Despre binele milosteniei – „Nu zăbovi a face bine celui ce are nevoie, cînd ai putinţa să-l ajuţi” (Pildele lui Solomon 3: 27).
Domnul ţie nu-ţi refuză cele de care ai nevoie, deci nici tu nu refuza pe omul pe care Domnul 1-a trimis la tine ca să-ţi cerce inima.
Dacă o dată în viaţă îţi întinde un
cerşetor mîna ca să-i dai ajutor, dă-i şi nu-1 refuza. Adu-ţi aminte de
toţi anii vieţii tale, şi de toate ceasurile dintr-o zi, şi toate
minutele unui ceas, minute din atîtea mii de zile în care şi tu îţi
întinzi mîna către Dumnezeu cerînd ajutor, iar Dumnezeu îţi dă şi nu te
refuză niciodată. Adu-ţi aminte de milostivirea lui Dumnezeu, şi atunci
lipsa ta de milostivire te va arde ca un cărbune aprins, şi nu-ţi va da
pace pînă cînd nu te vei pocăi şi nu-ţi vei muia inima.
Să nu zici: „Cerşetorii mă enervează!” Pe pămînt trăiesc atîtea milioane de oameni, şi ei toţi cerşetori sînt înaintea lui Dumnezeu! Împăraţii ca şi lucrătorii cu palmele, cei bogaţi ca şi cei care slujesc, ei toţi sînt cerşetori înaintea lui Dumnezeu. Şi Domnul niciodată nu zice: „Cerşetorii Mă enervează!”
O, omule, dă mulţumită lui Dumnezeu cînd vine cineva să ceară ceva de la tine, de ordin sufletesc sau material! Aceasta înseamnă că eşti un om în care Dumnezeu are încredere.
Aceasta înseamnă că Dumnezeu ţi-a încredinţat ţie unele dintre cele
bune ale Lui, căci toate cele bune de pe pămînt şi din ceruri ale Lui
sînt. Arată-te vrednic de această dumnezeiască încredere; arată-te
vrednic în acestea mai mici, aşa încît să fii aflat vrednic şi de
încredinţarea celor mai mari!
O, Stăpîne Doamne Cel bogat întru
toate, înmoaie inimile noastre şi luminează înţelegerea noastră, ca fim
milostivi întru bunurile pe care Tu, în atotmilostivirea Ta, ni le-ai
încredinţat nouă. Căci a ta este toată slava şi mulţumirea în veci,
Amin!
