• Pomenirea Sfintei Muceniţe Glicheria
Glicheria a fost fiica unui guvernator
roman. Ajungînd săracă după moartea tatălui ei, Glicheria s-a stabilit
în cetatea Traianopolis din Tracia. Sub domnia răului împărat Antoninus,
Glicheria a fost pusă să aducă jertfe înaintea idolului lui Zeus. Glicheria
şi-a desenat semnul Sfintei Cruci pe frunte, şi atunci cînd
prefectul Sabinus a întrebat-o unde îi este candela (căci cei care
aduceau jertfă idolului trebuiau să poarte candele în mîini), Glicheria a
arătat cu degetul spre fruntea ei şi a zis: „Aceasta este candela mea.”
La rugăciunile ei un fulger a lovit statuia lui Zeus şi a sfărîmat-o la
pămînt. Prefectul, înfuriat, a poruncit să fie biciuită şi
aruncată în temniţă. El a pecetluit uşile temniţei, în scopul ca nimeni
să nu poată pătrunde la ea şi de a o omorî pe fecioara Glicheria prin
înfometare. Dar îngerul Domnului s-a pogorît în temniţă şi i-a adus ei hrană din cer.
După oarecare timp, cînd prefectul a socotit că Glicheria trebuie deja
să fi murit de foame, el a dischis uşile temniţei şi a rămas uluit să o
vadă pe fecioara vie, sănătoasă, luminoasă şi fericită. Martor
al acestei minuni, temnicerul Laodicius L-a mărturisit cu glas mare
înaintea prefectului pe Hristos Dumnezeu, lucru pentru care a fost
omorît imediat, prin tăierea capului. După aceasta Glicheria a
fost aruncată într-un cuptor de foc, dar a rămas nevătămată de el. Stînd
în mijlocul focului şi aducîndu-şi aminte de cei trei tineri din
cuptorul de foc din Babilon, Glicheria a lăudat pre Domnul. Dar ieşind
vie de acolo, ea a fost în cele din urmă aruncată la lei. Rugîndu-se lui
Dumnezeu, această sfîntă muceniţă fecioară şi-a dat sufletul în mîinile
lui Dumnezeu, pentru Care a îndurat cu vitejie multe chinuri. Ea a luat
mucenicia cu cinste la anul 177. Din sfintele ei moaşte curgea mir înmiresmat, care vindeca tot felul de bolnavi ce sufereau de boli grele.
• Pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru
Acest sfînt Alexandru a fost de neam
slav. Tînăr de optsprezece ani fiind şi soldat în armata imperială a lui
Maximilian, el a refuzat să execute porunca împăratului de a da onorul
statuilor Romane. De aceea el a fost predat căpitanului Tiberian, care
avea sarcina fie de a-1 convinge pe Alexandru să se lepede de Hristos,
fie să-1 tortureze pentru aceasta, şi chiar să-1 omoare. Cum toată munca
de convingere a lui Tiberian a fost zadarnică, Tiberian 1-a luat pe
Alexandru cu sine prin Macedonia, cu destinaţia Constantinopole, unde
avea de îndeplinit o misiune. Alexandru a fost torturat cu cruzime prin
fiecare cetate prin care au trecut, dar tot în fiecare cetate veneau la
acel loc unde era el chinuit mulţime de creştini, cerîndu-i
binecuvîntarea şi întărindu-1 în mucenicia lui. Pimenia, maica lui, 1-a
urmat de-a lungul întregului calvar. În timpul acestui cumplit periplu,
lui Alexandru de mai multe ori i s-a înfăţişat un înger al Domnului,
care îi vindeca rănile şi îl întărea. La
locul numit Carasura, mucenicul a făcut o minune cu rugăciunea:
biruindu-se de sete, atît el cît şi escorta lui, el a făcut să curgă
fîntînă de apă rece în pămînt uscat. Pe malul rîului Erghina,
Tiberian a poruncit călăului să-1 decapteze pe Alexandru şi să-i arunce
trupul în apă. Cînd acesta a ridicat securea deasupra capului lui
Alexandru, a văzut îngerii luminoşi care îl înconjurau pre mucenicul. De
spaimă călăului i-a căzut mîna în jos. Alexandru 1-a întrebat pe călău
de ce i-a căzut mîna în jos, iar călăul a răspuns că deoarece a văzut
nişte tineri luminoşi stînd în jurul lui. Dorind
cu sete moartea şi mergerea la Hristos, Alexandru s-a rugat lui
Dumnezeu ca să-i îndepărteze pe îngeri din jurul lui, astfel încît
călăul să nu se mai sperie, şi să-1 poată omorî. Aşa şi-a îndeplinit acel călău misiunea, la anul 298. Pimenia a scos din ape trupul fiului ei şi 1-a îngropat cu cinste. La mormîntul acestui tînăr mucenic s-au lucrat multe vindecări.
La scurt timp după martiriul lui, Alexandru s-a înfăţişat în vedenie
maicii sale şi i-a vestit că în scurt timp Domnul o va chema şi pe ea la
Sine.
• Pomenirea Sfinţilor Preacuvioşi Ioan, Eftimie, Gheorghie şi Gabriel din Mănăstirea Ivirul din Muntele Athos
Aceşti patru Sfinţi Părinţi au fost
întemeietorii faimoasei Mînăstiri Ivirul din Muntele Athos. La început
Sfîntul loan s-a nevoit în Lavra Sfîntului Athanasie, iar după aceea a
întemeiat această sfîntă Mînăstire, adică Ivirul. loan a trecut la cele
veşnice la anul 998. Eftimie şi Gheorghie sînt cei care au tradus
Sfintele Scripturi în limba georgiană. Eftimie s-a odihnit în Domnul la
anul 1029, iar Gheorghie la anul 1066. Gabriel
a fost găsit vrednic de primi Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii lui
Dumnezeu, care a sosit în această mînăstire purtată de apele mării.
Cuviosul
Serghie Mărturisitorul (sec. IX) - A suferit moarte de mărturisitor în
timpul împăratului Teofil (829-842) pentru că a apărat cinstirea
sfintelor icoane. - See more at:
http://basilica.ro/13-m-sf-mc-glicheria-sf-serghie-marturisitorul-16479.html#sthash.AVypxIPw.dpuf
Cuviosul Ioan Ivirul
Pomenirea cuviosului Ioan se cinstește împreună cu fiul lui, Cuviosul Eftimie, și nepotul lui Gheorghie pe 13 mai. Icoane ale lui se păstrează în mănăstirea lui.
Cuviosul Gavriil Ivirul (sec. 11)
Cuviosului i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu și i-a poruncit să coboare pe țărm și să ia icoana ei din mare. Ascultând de glasul Maicii Domnului a pășit pe valuri ca pe uscat și a adus în mănăstire icoana făcătoare de minuni cea numită Portaitissa (Portărița), fiindcă a fost pusă la poarta mănăstirii ca portar și străjuitoare, dar și laudă a întregului Munte Athos, sprijin și nădejde. Aceeași Măicuță a Domnului i-a făgăduit cuviosului: „Vă dau vouă semn, cât timp veți vedea icoana mea în mănăstire harul și mila Fiului meu să nu lipsească de la voi”.
Cuviosul Gavriil și-a încheiat viața lui în pace (1028) și pomenirea lui se prăznuiește odată cu ctitorii cuvioși iviri pe 13 Mai. În peștera nevoințelor lui s-a ridicat o bisericuță în cinstea lui (1985) Un Cuvânt de laudă către cuvios a fost alcătuit de un monah ivirit la începuturile veacului al 19-lea.
Cuviosul Gheorghie Ivirul (+1066)
A plecat la îndemnul bătrânului lui în Muntele Athos, continuându-și nevoința în mănăstirile Marea Lavră și Iviron. În cea de-a doua s-a nevoit pentru aproape cincisprezece ani, unde a și devenit egumen. Cu ajutorul împăratului Constantin Monomahul, a reînnoit mănăstirea. A devenit și el ctitor al ei, mai cu seamă al naosului Bisericii.
A renunțat la vrednicia egumeniei și s-a întors la mănăstirea din Muntele Negru. Împărăteasa Georgiei l-a folosit în diferite misiuni importante. Perioada de cinci ani cât a rămas în Georgia s-a mulțumit să ajute în ridicare moravurilor poporului și a societății înalte. La bătrânețe a dorit să se săvârșească în Sfântul Munte. Întorcându-se la locurile prietene, moartea l-a aflat în Constantinopol. Cinstitele lui moaște au fost transportate în mănăstirea Iviron, unde a fost înmormântat la Litia mănăstirii.
A scris viața rudelor sale și ctitorilor mănăstirii, Cuvioșii Ioan și Eftimie. A tradus din greacă sau a revăzut multe cărți ale Noului Testament, cu conținut de drept canonic, de dogmatică, de hagiografie și de liturgică. Cuviosul Gheorghie, împreună cu Sfântul Eftimie, sunt socotiți printre cele mai mari personalități ale literaturii georgiene.
Deși a adormit pe 24 Mai, georgienii prăznuiesc pomenirea lui pe 30 iunie, rânduindu-l împreună cu Sfinții Apostoli. Se cinstește pe 13 Mai.
Cuviosul Eftimie Ivirul (+1028)
A construit biserici și bolnițe și a împodobit întregul Munte cu sihăstrii. În anul 1012 a renunțat la stăreție ca să se dedice fără împrăștiere nevoinței și scrierii.
Nevoințele lui i-au sporit virtuțile și a devenit vas curat al Duhului Sfânt pentru a-și dezvolta bogata lucrare duhovnicească. Educația aleasă și multa învățătură l-au ajutat în scrierea unor cărți originale, iar excelenta cunoaștere a limbii grecești, în traducerea dumnezeieștilor Scripturi, a sinaxarelor, a textelor patristice și ascetice. Lucrarea lui a constituit o hrană duhovnicească de mult preț în Biserica Iviră. A fost un învățător și traducător prolific. Datorită stilului clasic strălucitor al Cuviosului Eftimie a devenit cel mai citit scriitor al Evului Mediu Ivir. Pe bună dreptate a fost numit de compatrioții săi Nou Gură de Aur. Minunile lui și harisma învățăturii lui line i-au răspândit faima mult departe de muntele Athos. Învățătura lui și minunile lui în Thessalonic au făcut pe mulți evrei să vină la Hristos. Și-a încheiat viața la Constantinopol și la înmormântarea lui s-au săvârșit multe tămăduiri, ca să se arate sfințenia lui și îndrăznirea lui la Dumnezeu. Viața și slujba lui le-a scris Manuil, marele ritor. Pomenirea lui se cinstește pe 13 Mai.
Cuviosul
Serghie Mărturisitorul (sec. IX) - A suferit moarte de mărturisitor în
timpul împăratului Teofil (829-842) pentru că a apărat cinstirea
sfintelor icoane. - See more at:
http://basilica.ro/13-m-sf-mc-glicheria-sf-serghie-marturisitorul-16479.html#sthash.AVypxIPw.dpuf
Cântare de laudă la Sfântă Muceniţă Glicheria
„Jertfeşte idolilor, Glicheria!”
Porunceşte judele nebun.
„Altminteri arsă vei fi cu foc!”
Glicheriei de jude-i e milă:
„Unul este Dumnezeu;
Iar aceştia pe care tu-i cinsteşti în mintea-ţi rătăcită, sund diavoli, biete judecător!
De ce jertfe grăieşti, omule fără minte?!
Au nu fost-a Jertfa cea de pe Golgotha,
Nu fost-a ea Jertfa înfricoşată,
Dumnezeiască şi sîngeroasă,
Ce toate sîngeroasele de după ea Le-a abolit?
Ci după acea înfricoşată Jertfa
O singură jertfa mai trebuieşte,
Pre care Domnul o cere de la noi:
Jertfa rugăciunii curate,
Pre altarul inimii jertfită;
Jertfa milostivirii, întru lucrul mîinilor nevinovate;
Jertfa credinţei, a nădejdii, a iubirii, a evlaviei.
Aceasta-i jertfa mea, o jude,
Pe care eu mă sîrguiesc înaintea Domnului Dumnezeului meu Celui Viu,
Făcătorului meu, să o aduc.
Domnul Atotsfînt astfel de jertfă doreşte,
Iar nu leşuri de animale însîngerate şi moarte.”
Sinaxar 13 Mai
În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea sfintei muceniţe Glicheria.
Aceasta
a trăit în zilele împăratului Antonin şi a guvernatorului Savin, în
cetatea Traianopolei. Şi aducând guvernatorul jertfă idolilor în cetate,
sfânta a făcut semnul cinstitei cruci pe frunte, şi a mers la
guvernator, declarând că este creştină şi roaba lui Hristos. Şi
îndemnând-o guvernatorul ca să jertfească, ea a intrat în capişte şi,
făcând rugăciune către Dumnezeu, a surpat idolul lui Dia şi l-a zdrobit.
Iar păgânii ce erau acolo aruncau cu pietre asupra ei şi nu o ajungeau.
De aceea au spânzurat-o de cosiţe şi au strujit-o şi au pus-o în
temniţă, dându-se poruncă să nu i se dea mâncare multe zile. Dar ea
primind hrană prin înger, nici un rău n-a pătimit; şi intrând la dânsa
în temniţă şi găsind o strachină şi pâine şi lapte şi apă, cu toate că
temniţa era încuiată s-au îngrozit guvernatorul şi cei ce erau cu el.
După aceea a fost supusă la multe felurite chinuri şi rămânând
nevătămată, a făcut pe temnicerul Laodichie să se cutremure şi să
mărturisească pe Hristos, pentru care i s-a tăiat capul. Iar sfânta a
fost dată la fiare şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, şi se îngropară
sfintele ei moaşte în Iraclia Traciei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Laodichie, păzitorul temniţei, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Serghie Mărturisitorul.
Acesta fiind de neam slăvit şi mare, şi după suflet s-a dovedit mare.
Căci stând înaintea împăratului Teofil cel prigonitor şi fără de
Dumnezeu, acuzat că se închină sfintelor icoane şi, legându-i-se
grumajii cu o funie a fost purtat şi înconjurat prin mijlocul uliţei
celei pline de popor, suferind scuipări şi ocări şi luându-i-se toată
averea, şi în temniţă rău pătimind şi cu toată casa sa totodată cu
femeia şi cu copiii a fost izgonit. Şi de necazurile înstrăinării
îndestulându-se şi luptându-se cu diferite scârbe, a fost chemat de
Dumnezeu, şi s-a dus ca să câştige vrednice răsplătiri de la Hristos,
Cel care dă răsplata nevoinţei.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavsicacos, episcopul Sinadei.
Acest fericit avea patrie cetatea Apamiei şi părinţi din cei aleşi şi
de bun neam şi hrăniţi cu adevărata credinţă creştinească. Iar el,
tânăr încă fiind, se înfrâna cu postul, cu îndelunga rugăciune şi cu
cealaltă aspră petrecere. Pentru care s-a şi supus vieţii sihăstreşti şi
se hrănea cu puţină pâine şi apă; şi întrebuinţând meşteşugul
doctoresc, vindeca şi trupurile şi sufletele; se lupta împotriva
demonilor şi-i izgonea; slăbănogirile le vindeca, îngheboşările
îndreptă, şi alte preamărite minuni săvârşea. Iar prin vădirea Celui ce
pe toate le face arătate făcându-se cunoscut patriarhului
Constantinopolului, fericitul Chiriac, şi de el hirotonisit fiind, a
fost trimis la biserica Sinadelor.Aici sfântul îndată cu praştia cuvântului a izgonit pe lupii cei gânditori şi cu cuvântul cel ascuţit tăindu-i ca pe nişte mădulare putrede, i-a scos afară, ca să nu pricinuiască vreo vătămare părţii celei sănătoase. Astfel dând turmelor sale netemere şi vindecare, s-a dus la Constantinopol şi întâlnind pe împăratul Mavrichie, şi vindecându-l de patima de care era stăpânit, l-a plecat ca prin hrisov să dăruiască cetăţii sale dajdia cea de peste an, care era o litră de aur. Întorcându-se spre Sinada şi ajungând la locul ce se numeşte Solin, numai prin rugăciune a făcut să izvorască apă ca să potolească setea celor ce călătoreau. Aşa bine şi plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi la mulţi făcându-se pricină de mântuire, şi-a schimbat viaţa şi s-a mutat către cele dorite.
Cuviosul Serghie Mărturisitorul (sec. IX)
A suferit moarte de mărturisitor în timpul împăratului Teofil (829-842) pentru că a apărat cinstirea sfintelor icoane.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Alexandru, episcopul Tiverianilor, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Nichifor presbiterul Mânăstirii Efesului, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi se săvârşesc înnoirile cinstitei
şi dumnezeieştii biserici a preasfintei stăpânei noastre, Împărătesei a
toate, care se află în ostrovul sfintei Glicheria.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Eftimie cel nou, ctitorul Mânăstirii Ivirilor din Aton, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ioan Iviritul, tatăl pomenitului Eftimie, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gheorghie Iviritul, rudenie pomenitului Eftimie, care cu pace s-a săvârşit.
Tot
în această zi, pomenirea cuviosului Gavriil Iviritul, care a auzit
dumnezeiesc glas şi a scos din mare icoana cea făcătoare de minuni a
Maicii Domnului ce se zice Portăriţa, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea monahilor cuvioşi
mucenici Iviriţi, care înfruntând pe împăratul Mihail şi pe patriarhul
Ioan Vecos apărând dreapta credinţă, au fost aruncaţi în mare şi aşa
s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Cugetare
Despre puterea morţii şi puterea Crucii lui Hristos, Sfîntul Athanasie zice:
„A cui moarte a mai scos vreodată afară diavoli? A cui altuia moarte a mai băgat spaimă în diavoli dacă nu moartea lui Hristos? Unde se cheamă Numele lui Hristos, diavolii sînt scoşi afară. Oare cine a mai vindecat patimile cele sufleteşti ale oamenilor pînă întracolo încît femeile desfrînate au ajuns să ducă viaţă sfîntă, criminalii de meserie să arunce junghierele lor, iar fricoşii să se facă viteji ca nişte lei? Oare nu le-a lucrat toate acestea Credinţa în Hristos? Oare nu Semnul Sfintei Crucii Sale? Şi care alt semn i-a mai încredinţat atît de tare pe oameni despre nemurire dacă nu Crucea lui Hristos şi Învierea Trupului Lui?! Moartea Celui Nevinovat şi Crucea Iubitorului de oameni au adus o biruinţă mai mare şi mai durabilă decît toate împărăţiile cele pămînteşti cu milioanele lor de soldaţi. Căci dintre aceste armate pămînteşti, care a fost în stare, de-a lungul istoriei, să biruiască măcar un singur diavol?! Nici una, căci singură pomenirea Numelui Celui Răstignit este puternică să pună pe fugă legiuni întregi de diavoli! O de-ar şti toţi creştinii ce comoară au în Numele lui Hristos, şi ce armă puternică au ei în Sfânta Crucea Lui!”
Cuviosul
Serghie Mărturisitorul (sec. IX) - A suferit moarte de mărturisitor în
timpul împăratului Teofil (829-842) pentru că a apărat cinstirea
sfintelor icoane. - See more at:
http://basilica.ro/13-m-sf-mc-glicheria-sf-serghie-marturisitorul-16479.html#sthash.AVypxIPw.dpuf
Luare aminte
Să luăm aminte la lucrearea Sfântului Duh Dumnezeu asupra Sfinţilor Apostoli:
- La cum Apostolii călăuziţi de Duhul Sffnt, au călătorit în toată lumea neavînd nici mijloace, nici prieteni;
- La cum ei i-au convertit şi pe bogaţi şi pe săraci la Credinţa Creştină numai cu cuvîntul, cu pilda vieţii, şi cu minunile lor.
Predică
Despre cum Dumnezeu se slujeşte de cei necredincioşi spre a-i pedepsi pe cei credincioşi – „Nabucodonosor, regele Babilonului, robul Meu” (Ieremia 25: 9).
Oare nu este greu cuvîntul acesta? Cine
oare putea-se-va zidi cu el? Iată rege păgîn şi idolatru, pe care Domnul
îl numeşte robul Meu. Dacă numim rob al
lui Dumnezeu pe acela care Il cunoaşte pre adevăratul Dumnezeu şi se
lipeşte cu toată puterea de Legile Lui, cum mai putem numi atunci cu
acelaşi nume de rob al lui Dumnezeu şi pe cel care nici nu-L cunoaşte
pre El Cel Adevărat, nici se lipeşte de Legile Lui?
Cu adevărat, rob adevărat al lui Dumnezeu e numai acela care cunoaşte pre adevăratul Dumnezeu şi păzeşte Poruncile Lui. Dar cu toate acestea, cînd cei cărora Domnul le-a dăruit să-L cunoască pre El şi să păzească Poruncile Lui, îi întorc spatele, prefâcînd cunoaşterea de El întru neştiinţă iar legea în fărădelege, aunci Dumnezeu îşi ia robi dintre cei care nu îl cunosc pre El, spre a-i biciui pe apostaţi.
Căci
apostatul, căzutul de la Dumnezeu este mai rău decît păgînul care
nicicînd L-a cunoscut, iar căzutul de la Legea lui Dumnezeu este mai
prejos decît cel născut închinător la idoli. Aşadar, cînd Israil,
chipul Bisericii lui Dumnezeu, s-a înstrăinat de Domnul şi de Legea
Lui, Dumnezeu 1-a ales pe Nabucodonosor ca rob al Lui spre a-1 pedepsi
pe Israil cel apostat. Prin urmare, cînd popoarele creştine din Asia şi
Africa s-au înstrăinat de Dumnezeu, prin nenumărate rătăciri eretice,
Dumnezeu Şi-a ales robi arabii, spre a-i pedepsi pe creştini şi a-i face
să-şi vină în simţiri. Iar cînd popoarele creştine din Balcani s-au
înstrăinat de Dumnezeu şi de Legea Lui, Dumnezeu i-a invitat pe robii
Lui turcii să-i pedepsească pe apostaţi, astfel încît prin această
certare să-i facă să-şi vină în simţiri.
Ori de cîte ori credincioşii se înstrăinează de Dumnezeu, Dumnezeu îşi face bici tăios din cei necredincioşi, spre a-i face pe cei credincioşi să-şi vină în simţiri.
Şi aşa cum cei credincioşi cu bună
ştiinţa lor şi de bună voia lor se înstrăinează de Dumnezeu şi îi întorc
spatele, aşa şi cei necredincioşi, fără ştiinţă şi fără voinţă, se fac
robi ai lui Dumnezeu: adică sfintul Lui bici.
Dar Dumnezeu îi numeşte doar pentru o vreme pe cei necredincioşi robi ai Săi. Căci tot Dumnezeu zice despre pămîntul lui Nabucodonosor că îl va cerceta pentru fărădelegile lui şi îl va face pustiu pentru totdeauna (Ieremia 25: 12).
El atunci
îşi va afla rob împotriva robului Lui. Căci Domnul nu i-a numit pe
babilonieni robi ai Săi de buni şi credincioşi ce erau ei, ci El i-a
numit astfel de răi şi necredincioşi ce erau iudeii.
O, Atotdrepte Doamne, ajută-ne nouă
prin Duhul Tău Cel Preaînalt ca să ne lipim cu toată inima de Tine, Unul
Adevăratul Dumnezeu, şi de Una scumpă şi mîntuitoare Legea Ta. Căci Ţie
se cuvine slava şi mulţumirea în veci, Amin!
