Predica la Nasterea DOMNULUI si la Duminica dupa Nasterea DOMNULUI

“Si Cuvântul S-a facut trup si S-a salasluit între noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar” (IOAN 1, 14).

Fiindca ne aflam în vremea de praznuire a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, este bine sa meditam asupra acestui prealuminat si dumnezeiesc praznic al mântuirii întregii lumi. Atunci când vine primavara, fiecare din noi stim ca am apucat atâtea primaveri câti ani avem, iar semnele primaverii le cunoastem prin faptul caci mai întâi începe sa se încalzeasca vremea, soarele începe sa arda mai cu putere, apoi începe a încolti iarba, pamântul se umple de iarba verde si de flori; pasarile încep sa cânte frumos în codri, dumbravi, pe câmpii si pe dealuri, dobitoacele ies la pasune, pastorii cânta din fluiere de bucuria venirii primaverii, soarele strabate cu putere printre vii si livezi, codrii înfrunzesc si tot pamântul se înnoieste, transformându-se într-un adevarat Eden. Fiecare dintre noi are o multumire sufleteasca, ajungând sa vada aceasta împodobire si înnoire a stihiilor vremii si de bucurie si multumire, da slava lui Dumnezeu.

Am recurs la aceasta introducere cu iz primavaratec în plina iarna, ca sa întelegem mai bine ca “plinirea vremii” (GALATENI 4, 4) este PRIMAVARA DUHOVNICEASCA A NASTERII DOMNULUI DUMNEZEULUI SI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS.

Acest eveniment radiaza bucurie în sufletele noastre dupa cum a zis Arhanghelul Gavriil catre pastori: “Nu va temeti. Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (LUCA 2,10).

S-au bucurat cerul si pamântul de aceasta “primavara” si înnoire a neamului omenesc. Aceasta ,,primavara” a fost prevestita de Dumnezeu imediat dupa caderea primilor oameni, când îl bleastama pe sarpe, zicând: ,,Dusmanie voi pune între tine si între femeie, între samânta ta si samânta ei; aceasta îti va zdrobi capul, iar tu îi vei întepa caclcâiul” (FACERE 3, 15). Aceasta este o proorocie a lui Dumnezeu-Tatal Care ne arata ca prin FEMEIE a cazul neamul omenesc si tot prin FEMEIE, ,,la plinirea vremii” (GALATENI 4,4), se va zdrobi ,,capul sarpelui”, adica al satanei.

Se pune întrebarea: De ce Hristos Se cheama SAMÂNTA FEMEII?

Apostolul Ioan spune ca Hristos S-a nascut din SAMÂTA FEMEII pentru ca El nu este din SAMÂNTA BARBATEASCA, astfel: “…Care, nu din sânge, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu S-a nascut” (IOAN 1, 13).

Sfântul Maxim Marturisitorul în “CUVÂNT TEOLOGIC” despre Întruparea Mântuitorului zice: “Sufletul Mântuitorului în Persoana Ipostasului S-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei si Preacuratei Fecioara Maria” (FILOCALIA NR. 2).

Cam aproximativ 1500 de ani înainte de Nasterea Domnului, traia în Mesopotamia, în tara cea dintre doua râuri: Tigru si Eufrat, care se mai chema pe atunci ,,Poarta lui Dumnezeu”, un vrajitor pe care-l chema Valaam; el era dintr-o regiune numita Petor (NUMERI 22, 5). Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în ratacirea lui cea de 40 de ani în pustie si ajunsese în pamântul amoreilor. Dupa ce l-a batut pe Sihon – împaratul amoreilor, trecuse în pamântul Vasanului; acolo l-a batut pe Og – regele Vasanului si mare groaza a bagat în popoarele de dincolo de Iordan si în pamântul lui Moab, care era dincoace de Iordan, desi poporul înca nu trecuse Iordanul (NUMERI 21). Împaratia Moabului care era lânga poalele Muntelui Carmel si lânga Ierihon, avea atunci un împarat cu numele BALAAC. Acesta, când a vazut ca poporul lui Israel – caruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, deoarece era singurul popor care se închina Adevaratului Dumnezeu – cucereste tara dupa tara si popor dupa popor si a ajuns la hotarele lui, a fost cuprins de mare spaima si grija, a strâns capeteniile curtii sale din Madian si a zis: “Poporul acesta manânca acum totul împrejurul nostru, cum manânca boul iarba câmpului” (NUMERI 22, 4).

Deci, sfatuindu-se ei si socotind ca nu vor putea tine piept unui popor care se arata asa de puternic, au hotarât ca nu au altceva mai bun de facut decât sa cheme în ajutor pe Valaam din Petor, caci la popoarele pagâne era mare credinta în acest vrajitor, încât îl socoteau ca pe un Dumnezeu. Si a trimis Balaac – regele Moabului o delegatie peste Eufrat în Mesopotamia cu mari daruri si cu mare cinste la Valaam din Petor, sa vina sa-i ajute cu farmecele sale, mai bine zis cu puterea draceasca, sa bata pe poporul lui Israel, ca daca nu, tara lor va fi pierduta. Dupa aceea l-a dus pe vârful Muntelui Peor si acolo i-a facut jertfelnice, dar Valaam, dupa ce i-a grait Dumnezeu prin gura asinei (NUMERI 22-23), în loc sa blesteme poporul ales, a început sa prooroceasca cele despre Nasterea lui Iisus, zicând:
-”Iesi-va din samânta lui un Om Care va stapâni neamuri multe si stapânirea Lui va întrece pe a lui Agag si împaratia Lui se va înalta” (NUMERI 24, 7);
-”Îl vad, dar acum înca nu este; Îl privesc, dar nu de aproape; o stea rasare din Iacov; un toiag se ridica din Israel si va lovi pe capeteniile Moabului si pe toti fiii lui Set îi va zdrobi. Lua-va de mostenire pe Edom si va stapâni Seirul vrasmasilor sai si Israel îsi va arata puterea. Din Iacov Se va scula Cel ce va stapâni cu putere si va pierde pe cei ce vor ramâne în cetate” (NUMERII 24, 17-19).

Astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel despre steaua care trebuia sa se arate în vreme Nasterii Mântuitorului si ca Acesta va da lovitura de moarte lumii pagâne si idolatre si va împarati peste toate popoarele lumii pâna în veac. Apoi, sculându-se, s-a înapoiat în tara sa. Acestea le-a proorocit Valaam prin puterea Duhului Sfânt.

Toate aceste evenimente au avut loc cu 1500 de ani înainte de venirea Mântuitorului, pe vremea lui Moise, când traia Balaac – regele Moabului. De atunci traditia aceasta s-a pastrat în tot pamântul Persiei unde se afla astazi Irakul si Iranul. Si asa, din traditie în traditie, a ajuns proorocia aceasta pe care o istoriseste dumnezeiasca Scriptura, pâna în vremea Nasterii lui Iisus Hristos si s-a aratat steaua în Egipt, Persia si în alte parti, cu aproximativ doi ani înainte.

Când au vazut magii o stea atât de mare care nu-si urma drumul ca celelalte, de la rasarit la apus, ci venea de la miazazi la miazanoapte, stiind si proorocia lui Valaam, au putut cunoaste despre steaua care va rasari din Iacov (Israel), dupa cum relateaza Sfântul Evanghelist Luca: “Si va împarati peste casa lui Iacov în veci si împaratia Lui nu va avea sfârsit” (LUCA 1, 33).

Dar cine erau magii care au pornit sa se închine Mântuitorului? Ei erau vrajitori ca Valaam din Petor. În Persia, magi se numeau cei mai mari filosofi si astronomi, ghicitori în stele sau astrologi. Ei aveau si carti vechi ramase de la Valaam si de la alti înaintasi si stiau din traditia de un mileniu si jumatate ca se va arata o stea neobisnuita, o stea facându-si drumul altfel, nu asa cum a rânduit Ziditorul de la început si atunci Se va naste un Împarat Care va împarati toata lumea. Ei în calitate de atronomi pândeau sa vada când va aparea steaua care sa-si faca drumul ei, nu asa ca toate celelalte.

Se pune întrebarea: De ce a aparut steaua cu doi ani mai înainte de Nasterea Domnului? A fost o rânduiala dumnezeiasca sa se arate cu doi ani mai înainte, ca sa aiba ei când se pregati pentru o calatorie lunga, din Persia pâna în Ierusalim, caci trebuiau sa mearga peste 1000 de km si pe atunci nu era atât de usor ca si astazi.

Cei trei mari filosofi si magi au pornit cu camilele încarcate cu hrana si daruri, sa-L gaseasca pe Împaratul lumii. Ei au pornit în numar de patru, dar au ajuns numai trei. Unul dintre ei cu numele Artaban, fiind împiedicat de uneltirile diavolului, n-a putut sa vina sa se închine Mântuitorului în Betleem, ci a ajuns mai târziu, când Hristos era rastignit pe Cruce.

Cum s-a savârsit aceasta taina duhovniceasca? Sfântul Evanghelist Matei ne relateaza urmatoarele: “Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodita cu Iosif, fara sa fi fost ei înainte împreuna, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (MATEI 1, 18).

O alta întrebare care ne-o putem pune este aceasta: De ce a trebuit sa se logodeasca cu barbat cea Preasfânta si Preacurata daca a nascut de la Duhul Sfânt, fiind si camara plina de toate darurile Sfântului Duh?

Sfintii Parinti ne învata ca Maica Domnului a fost logodita pentru doua pricini.

Prima pricina pentru care Preacurata Fecioara Maria a trebuit sa se logodeasca a fost aceea caci trebuia sa fie mintit satana. Cu 700 de ani înainte de nasterea Domnului, Proorocul Isaia, Evanghelistul Vechiului Testament a zis: “Iata fecioara va lua în pântece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel” (ISAIA 7,14), “care se tâlcuieste: Cu noi este Dumnezeu” (MATEI 1,23). Satana a înteles prin gura acestui prooroc ca o fecioara va zamisli în chip negrait la “plinirea vremii” (GALATENI 4,4) prin lucrarea lui Dumnezeu si din ceasul acela a început sa pândeasca pe toate fecioarele câte erau pe fata pamântului, sa afle care din ele va naste fara barbat, ca sa puna piedici planului mântuirii neamului omenesc, caci, daca o afla poporul având în pântece nefiind logodita, o ucidea cu pietre, dupa legea lui Moise. Satana însa s-a înselat, ca nu poate el niciodata sa împiedice lucrarea lui Dumnezeu si sa întârzie taina mântuirii, caci Dreptul Iov zice: “El (Dumnezeu) destrama planurile celor vicleni si cu mâinile lor nu pot sa izbândeasca. El prinde pe întelepti în istetimea lor si sfatul celor înselatori iese prost” (IOV 5, 12-13). De aceea Dumnezeu Si-a aratat întelepciunea si prudenta când a dat logodnic Fecioarei ca sa creada toata lumea ca este femeie ca toate femeile si el (satana) sa nu banuiasca ca ea este fecioara cea din veci asteptata si aleasa ca sa nasca pe Mesia.

A doua pricina pentru care Fecioara a trebuit sa se logodeasca a fost si mai tainica. Sfântul Grigorie Teologul si Sfântul Vasile cel Mare spun ca s-a dat logodnic Fecioarei, ca nu cumva satana, cunoscând de la început Taina Întruparii, sa nu intre în lupta cu Hristos, caci Hristos trebuia sa patimeasca, sa fie batjocorit, ocarât, chinuit, rastignit si la urma omorât si satana stia ca noi prin ranile Lui ne vom vindeca (ISAIA 53). Iata de ce trebuia sa patimeasca El, Împaratul lumii de la om! Si daca ar fi stiut satana ca aceasta Fecioara are sa nasca pe Hristos, nu avea oare sa fuga departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocarât, batjocorit si omorât, ca sa nu se savârseasca în felul acesta mântuirea lumii, care trebuia sa vina prin Cruce. Atunci satana n-avea sa mai întarâte pe evrei, farisei si pe carturari. N-avea sa-l mai faca vânzator pe Iuda; nu apela la Pilat, nici la Irod ca sa-L prigoneasca. Deci satana, necunoscând cu adevarat taina mântuirii noastre, în muntele Quarantaniei I-a zis lui Iisus urmatoarele:
-”De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca pâini” (MATEI 4, 3; LUCA 4, 3;
-”Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te jos, ca scris este: Îngerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau” (MATEI 4, 6; LUCA 4, 9-11).

Altadata, când duhul necurat a strigat din îndracitul din tinutul gherghesenilor: “Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” (LUCA 8,28), a spus aceasta pentru ca diavolul stia Scriprura care zice: “Eu am zis: Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preaînalt” (PSALM 81, 6); deci satana Îl socotea pe Mântuitorul ca pe un fiu al lui Dumnezeu dupa dar, asemenea proorocilor si dreptilor catre care a fost cuvântul lui Dumnezeu, dupa cum Iisus zice: “Nu este scris în Legea voastra ca Eu am zis: Dumnezei sunteti? Daca i-a numit dumnezei pe aceia catre care a fost cuvântul lui Dumnezeu, si Scriptura nu poate fi desfiintata” (IOAN 10, 34-35).

De aici reiese ca diavolul nu stia ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu dupa Fiinta, Cel Care va prada iadul si va omorî moartea. Acestea sunt cele doua pricini pentru care Dumnezeu i-a dat logodnic Preacuratei Fecioarei Maria.

Iata ce ne relateaza mai departe Sfântul Evanghelist Matei: “Iosif, logodnicul ei, drept fiind si nevrând s-o vadeasca, a voit s-o lase în ascuns” (MATEI 1, 19).

Iosif, când a vazut ca Maica Domnului are în pântece, s-a întristat. El stia ca a luat-o pe Fecioara Maria din mâna arhiereului Zaharia ca sa-i pazeasca fecioria si s-o pazeasca în învatatura Sfintelor Scripturi si când a vazut-o însarcinata, a început a se înspaimânta cu gândul, cum cânta Biserica:
-”Spaimântatu-s-a Iosif, lucrarea cea mai presus de fire vazând, si a socotit cu mintea la ploaia cea de lâna, întru zamislirea ta cea fara de samânta, de Dumnezeu Nascatoare, de rugul cel nears în foc, de toiagul lui Aaron, ce a odraslit; si marturisind logodnicul tau si pazitorul, preotilor a strigat: Fecioara naste si dupa nastere iarasi ramâne Fecioara”;
-”Când Iosif a fost ranit de întristare, Fecioara, plecând la Betleem, ai strigat catre dânsul: pentru ce te mâhnesti si te tulburi vazându-ma având în pântece, necunoscând în antregime înfricosata mea taina? Leapada, dar, toata frica si întelege minunea; ca Dumnezeu din mila S-a pogorât pe pamânt, în pântecele meu si trup a luat. Si Îl vei vedea nascut precum a binevoit si, plin de bucurie fiind, te vei închina Lui, ca Facatorului tau. Pe Care îngerii Îl lauda neîncetat si-L slavesc împreuna cu Tatal si cu Duhul Sfânt”.

S-a spaimântat si s-a mâhnit Iosif gândind cum se poate ca o fecioara de 15 ani, curata si preasfânta pe care a luat-o din Sfânta Sfintelor, pe care a hranit-o Arhanghelul Gavriil 12 ani, încredintata lui ca unui om batrân si vaduv, cum se poate ca aceasta camara a tainelor, aceasta floare a raiului si a cerului sa fie acum însarcinata? Cine a gresit cu ea? Cum de s-a încumetat cineva sa se apropie de un vas al Duhului Sfânt? Acestea erau întrebarile pe care bietul si dreptul Iosif si le punea, mâhnindu-se pe buna dreptate. Avea dreptul sa se mâhneasca, fiindca toata grija de a o pazi era asupra sa. ,,Ma tem – gândea el – ca de voi spune lui Zaharia aceasta, o sa ma mustre ca de ce n-am pazit-o, iar daca va afla poporul, o va ucide cu pietre. Dar mai bine am s-o las în taina si sa duc”.

Si cugetând el acestea, iata îngerul Domnului s-a aratat în vis, graind: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ce s-a zamislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (MATEI 1, 20).

Iosif a primit aceste cuvinte ca si cum Însusi Dumnezeu i-ar fi spus: ,,Nu te teme ca a înselat-o cineva! Nu te teme ca de comoara aceasta a Duhului Sfânt s-a atins cineva sa si-o fure! Nu. Este Preasfânta, Preacurata! Pentru ea am facut cerul si pamântul si am zidit toata faptura! Ia-o si nu te teme!”.

Asa, întarit de înger, Iosif a luat-o, iar Evanghelistul Matei mai relateaza urmatoarele: ,,Si n-a cunoscut-o pe ea pâna când a nascut pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut, Caruia I-a pus numele Iisus” (MATEI 1,25).

De la expresia ,,pâna când”, pornesc neoprotestantii de tot felul si nu voiesc s-o laude si s-o cinsteasca pe Maica Domnului, ei întelegând expresia ,,pâna când” ca si cum ar da a întelege ca dupa aceea, dupa ce L-a nascut pe Iisus, Maria ar fi avut relatii trupesti cu Iosif. Dar nebuni si slabi sunt la minte toti care ar cugeta asa. Sa cerceteze Scriptura mai întâi si sa vada adevarul care straluceste mai mult decât soarele în Evanghelie si în dumnezeiestile Scripturi.

Expresia ,,pâna când” înseamna VESNICIE, se spune în DOGMATICA Sfântului Ioan Damaschin. Citind în scrierile Sfintilor Parinti, vedem tâlcuit ca, atunci când auzim zicându-se în PSALMUL 109: ,,Zis-a Domnul Domnului Meu: Sezi de-a dreapta Mea, pâna ce voi pune pe vrasmasii tai asternut picioarelor Tale” (PSALM 109, 1), sa nu întelegem ca dupa Judecata de Apoi când Hristos va zdrobi toata vrasmasia si pe diavol, nu va mai sedea de-a dreapta Tatalui, spre a împarati cu El în veci, pentru ca Arhanghelul Gavriil i-a zis Fecioarei Maria urmatoarele cuvinte: ,,Si va împarati peste casa lui Iacov în veci si împaratia Lui nu va avea sfârsit” (LUCA 1, 33).

Sau când auzim de sotia lui David, Micol, fiica lui Saul cea mai mica, care: ,,…n-a avut copii pâna în ziua mortii ei” (2 REGI 6, 23), înseamna ca a nascut dupa ce a murit? Câta nebunie ar fi sa crezi ca a nascut dupa ce a îngropat-o? Deci si aici este vorba de vesnicie, ca niciodata nu a nascut.

De asemenea despre corbul lui Noe se zice: ,,Si a dat drumul corbului, ca sa vada de a scazut apa de pe pamânt” (FACERE 8, 7). Dar s-a întors vreodata, sau o sa se mai întoarca? Nu! Porumbelul s-a întors a doua oara, dar corbul nu s-a mai întors.

Din aceste exemple rezulta caci expresia ,,pâna când” înseamna VESNICIE. Asa este si cu Maica Domnului; ea nu a cunoscut pe Iosif ca barbat, adica nu a avut relatii conjugale cu el niciodata, deci ea n-a cunoscut barbat în vecii vecilor.

Pe de alta parte, Sfântul Evanghelist Luca relateaza urmatoarele: ,,În zilele acelea a iesit porunca de la Cezarul August sa se înscrie toata lumea. Aceasta înscriere s-a facut mai întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Si se duceau toti sa se înscrie, fiecare în cetatea sa. Si s-a suit si Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeste Betleem, pentru ca el era din casa si din neamul lui David, ca sa se înscrie împreuna cu Maria, cea logodita cu el, care era însarcinata” (LUCA 2,1-5).

Betlemul, numit în vechime si Efrata (MIHEIA 5, 1), se chema si cetatea lui David, caci într-însa s-a nascut si a fost uns ca rege marele stramos dupa trup al Mântuitorului. El s-a mai numit si CASA PÂINII de catre fericitul patriarh Iacov, care, pascându-si turmele sale pe acele locuri, mai înainte a vazut si a proorocit ca acolo avea sa se pogoare si sa Se nasca ,,Pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer” (IOAN 6,51), Domnul nostru Iisus Hristos.

Dar unde se afla Betleemul? În Palestina. El este o cetate mica la jumatatea caii între Ierusalim si Hebron, unde s-a nascut Sfântul Ioan Botezatorul si unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri, mai bine zis cu SFÂNTA TREIME. Acolo era Betleemul.

Dar de ce S-a nascut Mântuitorul în Betleem? Era vreo proorocie ca Betleemul va fi locul de nastere al lui Iisus Hristos? Era. Proorocul Miheia a spus mai înainte cu vreo 400-500 de venirea lui Hristos, urmatoarele cuvinte: ,,Si tu, Betleeme Efrata, desi esti mic între miile lui Iuda, din tine va iesi Stapânitor peste Israel, iar obârsia Lui este dintru început, din zilele vesniciei” (MIHEIA 5,1; MATEI 2,6). Aceasta proorocie au cunoscut-o si arhiereii si carturarii; caci atunci când i-a întrebat Irod: ,,Unde este sa Se nasca Hristos?” (MATEI 2,4), ei au raspuns: ,,În Betleemul Iudeii” (MATEI 2,5).

Iubiti credinciosi!
Poate si dumneavoastra si noi am stat în una din nopti afara, când cerul era înstelat si stelele asa de frumoase si de stralucitoare, ca în vremea iernii. Ce ati face daca ati vedea deodata ca stelele cerului si cerul tot vin si se apropie de pamânt? Si din ce se apropie mai tare, lumineaza mai puternic; si de atâta frica, mai ca v-ar iesi sufletul! Sau daca am vedea vreodata în timpul zilei ca soarele începe sa vina catre noi si tot vine si orbeste lumea si o arde cu razele lui? Dar nimic n-ar fi aceasta fata de evenimentul nasterii lui Hristos, ca nu cerul, nu soarele s-a coborât atunci la noi, ci Ziditorul cerului si al pamântului, Cel ce a zidit soarele si a pus lumina, razele si caldura în el si a pus luminatori pe taria cerului; Acela a venit.

Deci Mântuitorul a voit sa Se nasca chiar în pestera unde David, stramosul Sau dupa trup a trait. N-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci pestera lui David, ca sa-Si arate smerenia chiar de la început, chiar de la nastere.

De ce S-a nascut Iisus într-o pestera? Pestera este simbolul întunericului. El a venit sa aduca lumina si în temnita iadului si în lumea care era în întuneric, ca sa se împlineasca cele spuse de proorocul Isaia care zice: ,,Poporul care locuia în întuneric va vedea lumina mare si voi cei ce umblati în latura umbrei mortii, lumina va straluci peste voi” (ISAIA 9, 1). Veacul de acum si mai ales cel pâna la Hristos era o noapte lunga, în care lumea era oarba, locuind în întunericul slujirii la idoli si al pacatului.

Hristos S-a nascut la miezul noptii si în pestera, ca sa arate ca El a venit sa aduca lumina si sa risipeasca întunericul. A venit sa lumineze ,,pesterile întunericului veacului aceluia”, întunecat de atâtea mii de ani, pentru ca: ,,(Hristos) Cuvântul era Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul ce vine în lume” (IOAN 1,9). El de la început era Lumina lumii si a venit sa lumineze si sa straluceasca în toate partile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Iubiti credinciosi!
Magii, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la regele Irod si l-au întrebat unde este Împaratul Care S-a nascut, caci au vazut la Rasarit steaua Lui si au venit sa I Se închine (MATEI 2,2)

Mai departe, Sfântul Evanghelist Matei relateaza urmatoarele: ,,Si auzind, regele Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul împreuna cu el. Si adunând pe toti arhiereii si carturarii poporului, cauta sa afle de la ei: Unde este sa Se nasca Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, ca asa este scris de proorocul: Si, tu, Betleeme, pamântul lui Iuda, nu esti nicidecum cel mai mic între capeteniile lui Iuda, caci din tine va iesi Conducatorul Care va paste pe poporul Meu Israel. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lamurit în ce vreme s-a aratat steaua. Si trimitându-i la Betleem, le-a zis: Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca Îl veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu sa ma închin Lui” (MATEI 2,3-8).

Nu avea Irod de gând sa I Se închine lui Iisus, ci voia numai sa afle unde este, ca sa-L piarda; dar planul lui Dumnezeu nu-l poate opri nimeni: nici dracii, nici îngerii, nici oamenii si nici popoarele; el înainteaza cum este rânduit de Dumnezeu.

Magii, ascultând pe rege, au plecat si iata, steaua pe care o vazusera în Rasarit mergea înaintea lor, pâna ce a venit si a stat deasupra unde era Pruncul. Si vazând ei steaua, s-au bucurat foarte tare. Si intrând în casa, au vazut pe Prunc împreuna cu Maria – mama Lui, si cazând la pamânt, s-au închinat Lui; si deschizând visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tamâie si smirna (MATEI 2,9-11).

Magii I-au adus daruri: aur – ca unui împarat, tamâie – ca unui Dumnezeu si smirna – ca unui mort (muritor).

Ei (magii), luând înstiintare în vis sa nu se întoarca la Irod, pe alta cale s-au dus în tara lor (MATEI 2, 12).

Irod, vazând ca a fost batjocorit, s-a umplut de mare furie si mare tulburare; si aducându-si aminte de cele spuse de magi, ca steaua s-a aratat cu doi ani mai înainte, a trimis ostasi în Betleemul Iudeii si împrejur ca sa taie toti pruncii de doi ani si mai jos, ca numai asa va fi sigur de uciderea Acelui Împarat, Care este Hristos. Dar înainte de aceasta, îngerul Domnului se arata în vis lui Iosif si-i spune: ,,Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt si stai acolo pâna ce-ti voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L ucida” (MATEI 2,13).

Iata, de aici rezulta purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru Fiul Sau. De ce i-a zis: ,,Fugiti!”? Oare S-a temut Hristos de Irod? De ce fuge Dumnezeu de om? Se teme oare de el? De câte ori nu a trecut Hristos printre farisei când acestia au vrut sa-L prinda? Aceasta a facut-o spre a ne da noua pilda ca sa fugim din calea primejdiei, pentru ca Sfântul Ioan Gura de Aur zice: ,,Daca vezi ca vine primejdia, sa nu ai cutezanta si mândria cugetului sa stai în calea primejdiei. Daca stai, va lua Dumnezeu darul de la tine, fiindca te încrezi în tine. Daca Dumnezeu vrea sa patimesti martiriul si sa te încununeze, te gaseste dusmanul. Dar tu esti dator sa te pazesti, sa nu crezi ca esti mai tare decât Petru si Pavel si sa stai în calea primejdiei”.

Câti oare din drepti n-au fugit si nu s-au ferit? De câte ori n-a fugit David de furia lui Saul care îl urmarea ca sa-l piarda? Sfântul Atanasie cel Mare a fugit de furia arienilor; Emilian al Cizicului, treizeci de ani a umblat fugar; Teofilact al Nicomidiei – douazeci si opt de ani; Sfântul Nichifor – patriarhul Constantinopolului a stat 12 ani pe malul marii la un pescar, fiindca îl urmarea Leon – împaratul iconoclast (adica luptatorul împotriva Sfintelor icoane, etc. În aceasta privinta si proorocul Isaia ne învata urmatoarele: ,,Du-te, poporul meu, intra în camarile tale si închide usa dupa tine; ascunde-te putine clipe, pâna când mânia va fi trecut!” (ISAIA 26, 20). Deci, sa ne ascundem putin, câtusi de putin, pâna va trece mânia Domnului. Nu avem porunca sa iesim în vileag, dar nici sa ne lepadam de Hristos când suntem descoperiti. Sfântul Andrei al Cezareei, în tâlcuirea Apocalipsei pentru prigoana cea mare care va fi catre sfârsitul lumii pentru toata Biserica de pe fata pamântului, zice: ,,În vremea aceea va ajuta Bisericii lui Hristos pustia cea gândita si cea simtita”.

PUSTIA CEA GÂNDITA este atunci câd omul va tine credinta în taina si se va ruga din inima lui Dumnezeu sa se pregateasca pentru mucenicie si moarte.

PUSTIA CEA SIMTITA reprezinta codrii, muntii, vaile adânci, desisurile, care vor adaposti pe robii lui Dumnezeu si îi vor acoperi. Asa trebuie sa facem. Negresit, în toata vremea si în tot locul, crestinul trebuie sa fie pilda, sa marturiseasca prin toata viata sa ca este cu adevarat lumina lumii si sarea pamântului si sa aiba mereu în minte cuvântul Apostolului: ,,Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mântuire” (ROMANI 10, 10).

Se cuvine sa învatam din Praznicul de azi, urmatoarele:
-ca este bine, si dupa Sfintii Prooroci si dupa Sfintii Apostoli sa te feresti din calea primejdiei când poti;
-când nu ne putem feri din calea primejdiei, stam înaintea Domnului si El va întari pe cele neputincioase si va plini pe cele cu lipsa ale noastre.

Iubiti credinciosi!
Sculându-se, Iosif a luat Pruncul si pe mama Lui si au fugit în Egipt si au stat acolo pâna la moartea lui Iirod ca sa se împlineasca cuvântul spus de Domnul prin proorocul care zice: ,,Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (MATEI 2,15).

Dupa marturia unor sfinti si a unor istorici, precum marele istoric iudeu – Iosif Flaviu, ei au stat în Egipt aproximativ 7 ani. Mântuitorul, împreuna cu Iosif si Maria au fugit în Egipt din doua motive:

-1) ca sa se împlineasca proorocia lui Osea care zice: ,,Când Israel era tânar, Eu îl iubeam si din Egipt am chemat pe fiul Meu” (OSEA 11,1; MATEI 2,15), precum trebuia sa se plineasca la vremea ei si proorocia despre rastignire, adaparea cu otet, trestia si toate celelalte;
-2) în secolele II-IV d. Hr. au iesit niste erezii numite GNOSTICE: montanistii, arienii si altele si acesti eretici au sustinut ca Hristos S-a nascut – nu dupa fire – ci dupa nalucire, iar daca nu s-ar fi ascuns Hristos, acesti eretici ar fi putut sustine în ereziile lor ca Hristos nu a fost Om dupa trup, ci numai Dumnezeu Care dupa nalucire S-a întrupat.

Daca Iisus a fugit de sabia lui Irod, El a fugit ca om, ca sa arate ca are si fire omeneasca si ca sabia L-ar fi taiat. Fuga în Egipt trebuie sa fie o învatatura pentru întreaga Biserica, din care reiese foarte clar EXISTENTA FIRII OMENESTI A MÂNTUITORULUI.

Dupa ce au stat ei sapte ani în Egipt, Iosif, primind porunca în vis, a luat Pruncul si pe mama Lui si au venit în partile Galileii, în pamântul lui Israel (MATEI 2,19-21).

Ei, ducându-se în Galileea, s-au asezat în orasul Nazaret, deoarece în Iudeea domnea Arhelau, unul dintre fiii lui Irod cel Mare, care prin comportament era un ,,Nero redivivus” si ca sa se împlineasca ceea ce s-a spus de prooroci, ca: ,,Nazarinean Se va chema” (MATEI 2, 22-23).

Cuvântul ,,Nazarinean” nu se gaseste în Sfânta Scriptura, dar s-a pastrat prin Traditie, din proorociile lui Enoh, dupa cum zic Sfintii Parinti.

Se pune întrebarea daca mai avem si alte proorocii care s-au pastrat prin Sfânta Tradisie si nu sunt scrise în Sfânta Scriptura? Da, avem. Iata ce spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Dupa cum Ianes si Iambres s-au împotrivit lui Moise, asa si acestia (ereticii) stau împotriva adevarului, oameni stricati la minte si netrebnici pentru credinta” (2 TIMOTEI 3,8). Ianes si Iambres desi s-au împotrivit lui Moise, nu sunt mentionati nicaieri în Vechiul Testament, dar Sfântul Apostol Pavel îi mentioneaza, iar sursa din care s-a informat nu este alta decât al doilea izvor al REVELATIEI DUMNEZEIESTI SUPRANATURALE: SFÂNTA TRADITIE.

Din însemnatatea acestui Praznic Luminos putem extrage urmatoarele învataturi:
- suntem datori, în primul rând sa ne ferim în vreme de primejdie dupa a noastra putere;
- unele proorocii despre Mântuitorul le-au adus Sfintii Evanghelisti din Sfânta Tradite, care este mai veche decât Sfânta Scriptura;
- dreptatea, adevarul, binele sub toate formele lor, nu pot fi distruse, nimicite si desfiintate, asa cum lumina nu poate fi acoperita, dupa cum regele Irod n-a putut cu toata armata sa, sa ucida pe Pruncul Iisus – Dumnezeul întrupat.

Ca fii ai Bisericii stramosesti care este ,,stâlp si temelie adevarului” (1 TIMOTEI 3, 15), se cuvine sa cultivam în noi si în cei din jurul nostru, relatiile fratesti de pace si armonie, dragostea de oameni, adevar, dreptate, cinste si omenie pentru a dobândi o viata mai buna.

Asa cum Iisus S-a nascut în Betleemul Iudeii, în aceste sarbatori sa renastem si noi la o viata duhovniceasca, caci daca Dumnezeu S-a facut Om pentru noi, noi sa devenim dumnezei prin har, credinta si fapte bune. AMIN!