Traim intr-o lume cu un mod
de viata din ce in ce mai secularizat. Acest fapt a condus la pierderea
de catre noi a unui aspect esential al vietii liturgice in Biserica,
anume, semnificatia sarbatorii. In cele ce urmeaza, ne propunem sa
surprindem numai cateva aspecte cu privire la raportul dintre ce
reprezinta astazi pentru multi dintre crestini ziua de sarbatoare (in
particular - ziua onomastica), si ce ar trebui sa reprezinte.
Sarbatoarea - zi a bucuriei duhovnicesti
Rostul sarbatorilor in Biserica este
acela de a ne randui viata din perspectiva lor. In prezent, mai mult ne
randuim sarbatorile din perspectiva diferitelor aspecte ale vietii. Este
cat se poate de nefiresc.
Faptul ca sarbatorile sunt lasate pentru
schimbarea modului nostru de existenta este foarte evident in cazul
marilor praznice, precum Nasterea Domnului si Craciunul, cand acestea
sunt precedate de perioade de post mai indelungate.
Inainte-praznuirea si dupa-praznuirea
sunt de altfel alte marturii ale faptului ca o sarbatoare influenteaza
nu numai contextul liturgic in care este incadrata, cat viata
duhovniceasca a credinciosilor.
In timpul anului liturgic sarbatorile
presupun ca timpul nostru, inchinat activitatilor si sarcinilor
cotidiene, sa-l prefacem in timp al mantuirii.
Din aceasta perspectiva, "a tine" o
sarbatoare nu inseamna nelucrare ci, din contra, a lucra la mantuirea
sufletului. Sarbatoarea este un timp - pe cat se poate - al odihnei
trupesti, dar mai ales al odihnei sufletesti in Dumnezeu.
Sarbatorile sunt acele zile speciale in
care suntem chemati sa praznuim, sa ne veselim duhovniceste. Zile in
care "bucuria de a fi", o percepem mai accentuat ca "bucurie de a fi
intru Hristos".
Crestinul si ziua onomastica
Atunci cand nu cunoastem semnificatia
sarbatorii ne scapa si importanta acesteia. Acest adevar este evident
mai ales de ziua onomastica, cand astazi ea nu pare sa insemne mai mult
decat bomboane, prajituri, suc si urari.
Este foarte trist sa nu avem o relatie
cu sfantul al carui nume l-am primit la Botez. Un ocrotitor ignorat, pe
care poate niciodata nu-l chemam in ajutor, si caruia niciodata nu-i
multumim.
Suntem atat de egoisti si mandri incat
din ziua sfantului facem ziua noastra. Sarbatoarea sa nu mai este vazuta
ca o zi in care sa ne aratam recunostinta prin rugaciune, pentru
binefacerile primite, ci ca una in care trebuie sa ne simtim bine, sa
fim in centrul atentiei, sa petrecem etc.
Multi nu ne invrednicim sa cautam si sa
cunoastem macar sensul etimologic al numelui, care se reduce la un
cuvant sau cel mult la o scurta expresie, fara a mai pune problema
cunoasterii in amanunt a vietii sfantului al carui nume il purtam, si
urmarii dupa putere a exemplului sau.
Cu alte cuvinte, purtam un nume care nu
ne spune nimic. Dar nu din pricina lui, cat a noastra. Nu primim pentru
ca nu cerem, nu aflam pentru ca nu cautam, nu ni se deschide pentru ca
nu batem la usa. Ramanem captivi ai propriei noastre ignorante si
propriilor neputinte. Nici nu ne mai mira cum, in ultimii ani, exista in
randul tinerilor tendinta de a muta "praznuirea” sarbatorilor din
biserici in discoteci. Pastele in club, Craciunul in restaurant, ziua
onomastica in pub.
Putem inventa scuze variate si
circumstante atenuante pentru fapul ca de sarbatori - de ziua
onomastica - nu participam la Sfanta Liturghie sau nici macar nu trecem
printr-o biserica. Avem serviciu, avem copii de dus si de luat de la
gradinita, avem de facut cumparaturi, trebuie sa ne intalnim cu
prietenii. Pe undeva, sunt intemeiate, dar nu intru totul. Daca am vrea
cu adevarat, ne-ar mai ramane timp si pentru asta.
Cred ca in acest context sunt
lamuritoare urmatoarele cuvinte ale Mantuitorului: "Dati dar Cezarului
ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!"
Dar noi parca prea vartos cautam a da
totul Cezarului, iar pe Dumnezeu Il trecem cu vederea sau Il lasam sa
astepte o ocazie viitoare. Este insa o asteptare care s-ar putea sa ne
coste. De prea multe ori ne serbam ziua fara Cel de la care am primit
viata si adauga zile vietii noastre!
In Biserica invatam ca nu exista
sarbatoare fara sarbatorit. Aici cei sarbatoriti nu suntem noi, ci cei
al caror nume il purtam. Despre ei auzim in cantari, despre ei auzim
uneori in Evanghelie, despre ei tine predica preotul. Pe acestia ar
trebui sa-i sarbatorim si noi, cum se cuvine, de ziua lor.
Radu Alexandru sursa crestinortodox.ro